O clarificare dialectică foarte importantă

O clarificare dialectică foarte importantă 850 480 V.M. Kwen Khan Khu

Preaiubiți cititori:

Îmi permit să vă scriu câteva cuvinte cu scopul de a face:

O CLARIFICARE DIALECTICĂ FOARTE IMPORTANTĂ DESPRE GNOSTICISM

Recent, dragă cititorule, am avut oportunitatea să contemplu alocuțiunea unei doamne care, în programul său de televiziune, afirma în mod categoric că SAMAEL AUN WEOR nu era gnostic.

Conform acelei femei și declarațiilor sale, V.M. Samael în doctrina sa era chiar contrar tradiției gnostice străvechi, însă motivele dialectice folosite pentru această afirmație erau cu adevărat FOARTE SĂRACE pentru a le lua în considerare.

Acest video, care atacă Gnosticismul Samaelian, pretinde să creeze o imagine ABSURDĂ comparând Gnosticismul secolului XX cu Gnosticismul precreștin și postcreștin.

Pentru a intra în subiect, trebuie să luăm în considerare, înainte de toate, că acei gnostici străvechi, precum Basilides, Valentin, Carpocrates, Epifanius, Platon, Plotin, Pitagora, Anaxagora, Thales din Milet, Heraclit etc., etc., etc., au aparținut unor școli secrete sau metafizice în care toată doctrina se păstra în CEL MAI ABSOLUT SECRET și toți acei integrați în acele comunități juraseră SĂ NU DEZVĂLUIE NICIODATĂ SECRETELE RESPECTIVELOR ORDINE, cu excepția cazului în care ar fi acceptat atunci să li se ia viața sau să fie expulzați din Templele de Mistere… Nimic din toate acestea nu cunoaște acea pedantă care disertează în respectivul video.

Fără îndoială, acei ADEPȚI care trăiau Gnoza sau, mai bine spus, AUTOGNOZA, erau adevărați asceți în sensul cel mai complet al cuvântului, și ABSOLUT CAȘTI pentru că ei învățaseră în acele școli sacre ARCANUL A.Z.F. ca parte a studiilor lor. Respectivul ARCAN este cheia maestră a tuturor Misterelor și fără ea este imposibil să se atingă năzuita Autorealizare Intimă a FIINȚEI; drept pentru care, în treacăt fie spus, acei MAEȘTRI erau fii ai Spiritului Sfânt pentru că niciodată nu fornicau, cum o fac mulțimile trâmbițatului nostru secol XX. Acest lucru de asemenea îl ignoră doamna respectivelor disertații.

Erau alte vremuri, ilustru cititor, iar înțelepciunea care trebuia să conducă o persoană până pe culmea Împărăției Tatălui nu era la îndemâna tuturor; astfel că pentru a avea acces la ea era necesar să fii probat înainte în multe feluri. Să ne amintim de faimoasele patru probe la care erau supuși aspiranții la mistere, relaționate cu cele patru elemente și, dacă se ieșea învingător din respectivele probe, atunci era acceptat ca NEOFIT pentru a începe să încerce să înțeleagă natura FIINȚEI…

Evident, odată cu venirea Marelui Kabir Iisus, V.M. Aberamentho, vălul a fost sfâșiat și, prin experimentarea unei DRAME TERIBILE pregătită în mod corespunzător între el și apostolii săi, i s-a arătat umanității care era drumul de întoarcere la Tatăl care se află în ceruri ─de Conștiință. Chiar MARELE MAESTRU a spus-o: „Cine vrea să vină după mine, să-și ia crucea [Magia Sexuală], să se nege pe sine însuși [moartea Egoului] și să mă urmeze…”, să-l urmeze pe el însemna SĂ SE SACRIFICE PENTRU UMANITATE. Aceasta era ceea ce se arăta mulțimilor prin acea dramă, care, chiar și în zilele noastre, nu a fost înțeleasă nici măcar de teologii stupizi ai vremii noastre, cărora le place doar să facă forumuri pentru a încerca să INTELECTUALIZEZE despre mântuirea Sufletului, asta le place lor…

Menționatul video împotriva Gnosticismului Samaelian ignoră existența FRATERNITĂȚII ALBE care de milenii veghează asupra acestui furnicar uman și din sânul căreia au izvorât MESAGERII, PROFEȚII, INIȚIAȚII, AVATARII etc., etc., etc. Aceasta indică o ignoranță totală din partea acelei doamne în cauză.

Ea crede cu tărie că singura Gnoză este cea de acum două mii de ani, în care se vorbea doar în PARABOLE și doar câtorva aleși. Această femeie a rămas în urmă în istoria primitivă a grupurilor gnostice din peșterile din Qumran sau din Nag-Hammadi. Ea însăși trebuie să-și aplice acea frază atribuită lui Mark Twain: „Este dificil să-l faci pe un ignorant să vadă că a fost înșelat…”

În acel pseudovideo este criticat V.M. Samael pentru faptul de a se declara Avatara al Erei Vărsătorului. Însă ce vină are V.M. Samael că a primit respectivul titlu?

La fel, este criticat Maestrul Samael Aun Weor că s-a declarat Profet al lui Jehova. Oare nu s-au împlinit toate profețiile făcute de Patriarhul nostru? V.M. Samael a spus în 1950 că omul va ajunge pe Lună și a ajuns. A afirmat că pe Marte există viață, dar la ecuatorul marțian, iar acum intelectualoizii pământești, după ce au negat orice posibilitate de a găsi viață pe Marte, au găsit APĂ LA POLII acelei planete și au fost găsite canale care duc apa menționată la Ecuator… În opera sa ÎNTOARCEREA MEA ÎN TIBET, V.M. Samael Aun Weor a afirmat că pământenii vor ajunge pe Lună și acolo vor construi o platformă pentru a încerca să meargă pe alte lumi, iar acum știm că planurile NASA nu sunt altele decât crearea unei astfel de platforme pentru a efectua expediții pe Marte și spre alte lumi. Au stabilit chiar o dată pentru sosirea pământenilor pe Marte: ar fi în anul 2030. Și atunci, ce? A fost sau nu adevărat ceea ce a spus acel Profet al lui Jehova?

Spune trâmbițatul video împotriva V.M. Samael Aun Weor că Patriarhul nostru a fost un egolatru. Aceasta este o minciună grosolană, deoarece cunoaștem cu toții lupta pe care el a dus-o ​​împotriva oricărei MITOMANII, A ORICĂREI ÎNFUMURĂRI, A ORICĂREI MIZANTROPII etc., etc., și dacă această doamnă ar fi citit opera EDUCAȚIE FUNDAMENTALĂ și-ar fi dat seama, perfect, că Maestrul Samael Aun Weor vorbește despre respectarea profundă a LIBERULUI-ARBITRU și, în același timp, în nenumărate ocazii, Părintele Gnozei contemporane a repetat: „Nu mă urmați pe mine, urmați-vă pe voi înșivă”, dorind să ne spună tuturor: NIMENI NU POATE SALVA PE NIMENI, FIECARE TREBUIE SĂ SE AUTOSALVEZE. Acest lucru pare să-l fi ignorat expozanta din videoul menționat.

Este de netăgăduit că pentru a reuși întoarcerea la FIINȚĂ, care ar putea atunci să ne permită să comunicăm cu Dumnezeu –să se citească: Tatăl Etern, FIINȚA– este nevoie de un ghid, de un GURU, așa s-a întâmplat de la începutul tuturor Evurilor, iar V.M. Samael și-a dezvoltat operele tocmai cu scopul de a ne îndrepta către dobândirea Autorealizării intime a FIINȚEI noastre. Ce delict a comis Maestrul Samael dorind să arate un semn indicator acestei omeniri care este absolut deviată?

Spunea acea vorbitoare că se dovedea absurd să vrei să creezi o energie interioară prin intermediul TANTREI deoarece aceasta nu se menționa în textele gnostice străvechi și că vechii gnostici considerau sexul ceva secundar, dubios, păcătos. Dar ceea ce ignoră în continuare respectiva vorbitoare este că nu este posibilă nicio mântuire a sufletelor noastre dacă nu spălăm PĂCATUL ORIGINAR ─să se citească: fornicația─ iar aceasta este posibil numai cu ARCANUL ACANELOR, ARCANUL A.Z.F., care explică amănunțit unirea polarităților masculino-feminine fără ejaculare sexuală. Ce este păcătos în sex? Cel care vede sexul ca pe ceva scârbos e din cauză că are mintea plină de lucruri dezgustătoare, dar aceasta nu este vina Gnosticismului. Noi, gnosticii, știm că singura formă de a ne reconcilia cu Spiritul Sfânt este prin REGENERAREA SEXUALĂ. Bine a spus-o Sfântul Pavel: „Orice păcat va fi iertat, mai puțin cel împotriva Spiritului Sfânt.” Măcar dacă această doamnă ar înțelege că Spiritul Sfânt este focul, iar focul care mântuiește este FOCUL SEXUAL. Aceasta a fost EROAREA FOARTE GRAVĂ a bisericii catolice și a bisericii ortodoxe creștine: să dorească GRAȚIA SPIRITULUI SFÂNT FIIND FORNICATORI, ce blasfemie și ce prostie!

De asemenea, afirma acea adormită că unirea între bărbat și femeie nu era necesară pentru a ajunge la Dumnezeu pentru că gnosticii străvechi spuneau că înăuntrul omului însuși existau cele două polarități: MASCULINĂ ȘI FEMININĂ și cu asta era suficient, deoarece ființa umană intra în contact animic cu aceste două polarități și așa se punea în contact cu Dumnezeu. Toate acestea sună FOARTE ROMANTIC, dar crudul adevăr este că FIINȚA umană are într-adevăr o FORȚĂ FEMININĂ ETERNĂ ȘI ADORABILĂ –dacă e vorba despre un bărbat– care nu este alta decât BUDDHI a Budismului, sau Valkiria miturilor nordice, sau GEBURAH din Arborele Sefirotic ebraic; dar pentru a se uni cu acea DOAMNĂ CARE FACE PARTE DIN ETERNITATE, sau cu CAVALERUL CARE SUSPINĂ DE ERE ÎNTREGI DUPĂ IUBITA LUI –Sufletul Uman– în cazul unei femei, este nevoie mai înainte să se fi purificat în minte, în inimă și chiar în sex, s-a înțeles?

Un alt lucru pe care nu-l înțelegea acea vorbitoare oarbă este că EGOUL este o barieră între DUMNEZEU ─să se citească FIINȚA─ și noi. EGOUL trebuie să-l decapităm tocmai pentru ca sufletul să fie eliberat de legăturile care-l împiedică să experimenteze ÎMPĂRĂȚIA CERURILOR. EGOUL este cel care o împiedică pe această vorbitoare să înțeleagă și să priceapă aceste realități. Ne pare foarte rău.

Spunea de asemenea că V.M. Samael Aun Weor nu era gnostic pentru că iubea BIBLIA și BIBLIA era plină de dogme pentru gnosticii străvechi ─conform părerii ei. Însă în același timp menționata doamnă ignoră că Maestrul Samael Aun Weor a afirmat mereu că Biblia pe care o cunoaștem este mutilată în mod absolut, și că adevărata BIBLIE este scrisă într-o limbă NEÎNȚELEASĂ PÂNĂ ACUM și se află bine păstrată într-un muzeu din America de Nord. Și atunci, ce?

Videoul ANTIGNOSTIC afirmă, de asemenea, că a existat un DEMIURG CREATOR despre care vorbeau gnosticii din vechime și că V.M. Samael Aun Weor nu îl menționează deloc. Ne găsim din nou în fața cuiva care râde de ceea ce nu cunoaște și, cum spunea Victor Hugo, marele scriitor francez: „Cel care râde de ceea ce nu cunoaște este pe cale să devină idiot.” Dacă acea doamnă ar fi citit opera DOCTRINA SECRETĂ DIN ANAHUAC, în mod concret capitolul intitulat „Antropologie gnostică”, ar vedea acolo că V.M. Samael Aun Weor se ocupă de Demiurg, dar îl detaliază gnostic, dându-i o explicație mai bună decât vechile tratate de Gnosticism care au existat.

Avatarul Vărsătorului este calificat drept cineva căruia îi place SĂ PLAGIEZE, ceea ce este absurd, întrucât însuși Maestrul Samael spune în multe dintre operele sale că informația care nu este din propria sa creație o pune între ghilimele pentru că nu îi place să se împodobească cu penajul altora. Faptul că Maestrul Samael a vorbit despre RUNE nu înseamnă deloc că îl copiază pe V.M. Huiracocha ─Krumm-Heller─ deoarece aceste RUNE sunt foarte străvechi și mulți au scris despre ele, iar când unii termeni sunt folosiți în doctrină și se relaționează acești termeni cu Gurdjieff, nu înseamnă că Maestrul îl copiază pe Gurdjieff, deoarece acești termeni nu aparțin nimănui, sunt termeni tibetani sau termeni atlanți.

Se dovedește curios că domnișoara care încearcă să-l discrediteze pe V.M. Samael a recurs la VAMPIRISM, comentat de Avatara, încercând să strice imaginea Patriarhului Mișcării Gnostice, deoarece autoarea videoului susține că dacă V.M. Samael ar fi fost un adevărat Patriarh, nu I-AR DISPREȚUI PE HOMOSEXUALI, ci i-ar iubi. Aceasta este aceeași poziție a bisericii catolice și a aberațiilor sale, dorind să justifice, în vreun fel, curia sa romană, care este toată putredă. Acesta era AL TREILEA SECRET DE LA FATIMA pe care biserica catolică a dorit întotdeauna să îl ascundă, deoarece acel secret afirma: „Satana se va așeza pe tronul lui Petru…” Și așa a fost…

Maestrul Samael nu a afirmat niciodată că va învia la trei zile după moartea sa… Singurul lucru care s-a întâmplat a fost că în Summum Supremum Sanctuarium, situat atunci în Santa Marta ─Columbia─ Maestrul Samael a petrecut trei zile în comă și în a treia zi a revenit la sine. Atunci el intrase în contact cu ADEVĂRATA sa REALITATE, cu Cristosul său intim și el însuși a dat mărturie despre o asemenea glorie. Chiar și așa, Avatarului Vărsătorului, V.M. Samael Aun Weor, nu i-a plăcut niciodată să pară făcător de minuni, deoarece el declara că puterile aparțin FIINȚEI și că trebuie să le folosim doar atunci când FIINȚA consideră că este necesar…

În ceea ce privește MUMIA EGIPTEANĂ pe care expozanta o pune la îndoială, autorul acestor rânduri a avut deja două mărturii despre aceasta. Ultima a fost pe un aeroport din America Latină, unde V.M. Samael mi s-a prezentat drept comunicator social când l-am întrebat cu ce se ocupă în viață. Dar, evident, cuvintele mele se vor lovi de ATEISMUL acelei doamne și al multor alți expozanți video, deoarece ei înșiși sunt lipsiți de principii și li se pare imposibil să acorde credit acestor fenomene. Acești oameni știu doar să doarmă bine, să mănânce bine, să lucreze bine, să fornice bine și, apoi, să doarmă din nou; acesta este cercul vicios al stilului de viață pe care îl duc.

Cât despre faptul că V.M. Samael Aun Weor s-a autodeclarat Buddha Maitreya căutând personalism sau protagonism în mediul metafizic, îmi permit să-i spun tinerei expozante că un astfel de titlu nu și l-a acordat Maestrul Samael singur. Dimpotrivă. Ceea ce s-a întâmplat este că Preavenerabilul Ordin Sacru din Tibet l-a numit pe V.M. Samael Buddha Maitreya, deoarece în Budism exista deja o profeție care vorbea despre întoarcerea lui Buddha Maitreya. Mai mult, această profeție spunea că respectivul Buddha Maitreya va veni din Occident pentru a înfrăți spiritual ambele emisfere: cea Orientală cu cea Occidentală. Și chiar dacă tinerei care critică Gnosticismul Samaelian nu-i va plăcea, ceea ce a fost cert este că Tatăl Gnozei contemporane a explicat în sfârșit ADEVĂRATUL BUDISM, și de aceea în operele sale există multe relatări ezoterice minunate, însoțite de practici de realizat pentru ca informațiile citite să poată fi confirmate chiar de cititor. Dar aici ne întâlnim din nou cu problema CONȘTIINȚEI ADORMITE din partea criticilor noștri.

Dacă tânăra prezentatoare a videoului antignostic ar putea realiza vreodată așa-numita CĂLĂTORIE ASTRALĂ, ar putea participa ea însăși la Ordinul Sacru din Tibet și, chiar acolo, i s-ar putea confirma că Samael Aun Weor este, într-adevăr, Buddha Maitreya. În treacăt, îi subliniez fetei din respectivul video că adevăratul Budism, pentru a fi eficient, trebuie să fie TANTRIC, pentru că fără Tantra, Budismul sfârșește fiind încă o cușcă de teorii, așa cum a fost catolicismul, biserica creștină ortodoxă, hinduismul, brahmanismul și multe alte doctrine.

Vreau să închei spunându-vă tuturor că titlurile pe care le primește un Maestru cu adevărat autorealizat sunt acordate, la nivel intern, de către confreria sacră a Fraternității Albe; nu sunt grade pe care și le pun ei singuri. Așadar, când ni se spune că FIINȚA V.M. Samael este un COSMOCRATOR regent al planetei Marte, ce vină are acea FIINȚĂ că îndeplinește acea funcție??? Oare nu s-a cunoscut mereu în astrologie că fiecare planetă are un Înger sau un Arhanghel Regent? Ceea ce s-a întâmplat și continuă să se întâmple este că oamenii nu au fost niciodată informați cu adevărat de religiile lor eșuate despre aceste mistere, deoarece propriile lor biserici considerau aceste lucruri drept simple MITURI sau SUPOZIȚII, dar pentru noi, gnosticii, astfel de lucruri SUNT REALITĂȚI PE CARE LE PUTEM EXPERIMENTA DIRECT GRAȚIE dedublării animice, atunci putem călători prin cosmos și să avem o întrevedere cu aceste entități divine. Aceasta este altceva și de aceea noi, gnosticii, NU NE ÎMPĂRTĂȘIM NICI CU ROȚI DE MOARĂ, NICI CU OSTII DE PERGAMENT… Asta este tot.

Permiteți-mi să adnotez câteva cugetări pentru reflecție:

„Inima este mai înțeleaptă decât intelectul.”
Holland

„Persoanele inteligente au un drept asupra celor ignorante: dreptul de a le instrui.”
Emerson

„Ceea ce este interesant nu este un fapt în sine, ci explicația sa.”
Bernard Shaw

„Cine spune ignoranță spune orbire, preocupări, eroare, superstiție, despotism, mizerie și imoralitate.”
Victor Hugo

„Ignoranța este o mârțoagă care îl face să se poticnească la fiecare pas pe cel care o călărește și îl face de râs pe cel care o conduce.”
Cervantes

FIE CA FORȚELE ATOTPUTERNICE ALE PREASACRULUI THEOMEGALOGOS SĂ INUNDE ETERN SUFLETELE VOASTRE!
KWEN KHAN KHU