Dragi cititori!
Vă trimit aceste rânduri pentru a încerca să elucidăm și mai mult ceea ce am numi:
MISTERUL GNOSTIC AL LUI ABRAXAS
Deja cu o ocazie anterioară am făcut o prezentare de principii cu privire la acest arhetip atât de singular care, cu siguranță, înglobează în apariția sa multe mistere relaționate cu MAREA OPERĂ INTERIOARĂ.
Trebuie să pornim de la baza că, înainte de toate, ABRAXAS este însăşi energia sexuală care o înalță sau o înrobește pe ființa umană. FORNICAȚIA a fost cea care l-a făcut pe umanoidul terestru să-și piardă voința și năzuințele sale pentru a se putea apropia de forțele divine, adică, de FIINȚĂ.
Am făcut de asemenea descrierea elementelor care formează această figură arhetipală foarte veche, care a fost prezentă nu doar în cultura greco-romană ci chiar și după aceea, în timpul Evului Mediu și secolului XVIII, ca parte a studiilor alchimice și ocultiste în general…
Permiteți-mi din nou să notez în aceste pagini unele cuvinte ale eminentului investigator al Gnosticismului Stephan Höeller cu privire la ceea ce conține în profunzimile sale această figură excepțională; să vedem:
„Am menționat că ar fi o eroare gravă să-l echivalăm pe Abraxas cu vreun tip de Demiurg gnostic convențional. Ar fi mult mai corect să spunem că reprezintă forța eliberatoare prin intermediul căreia iubirea și înțelepciunea sunt capabile să realizeze scopul de a emancipa sufletul uman din sclavia cosmosului. Înainte de toate, Abraxas este teribil ─să se citească: exploziv. Estimăm că acest cuvânt nu ar trebui să fie înțeles în termeni autohtoni contemporani, ci în sensul teribilității ─să se citească: revoluționar─ al omului Renașterii, o calitate care însemna să fii temut și admirat în acelaşi timp și, după cum se spunea, posedau tot ceea ce îi evidențiau în mod firesc ca persoane excepționale.
Abraxas este teribil, biciul său nu este foarte diferit de coarda înnodată cu care Isus i-a biciuit pe negustori în templu. Această calitate a teribilului nu este sigiliul distinctiv al răutății sau al aroganței ignorante, cum ar putea descoperi cineva în cazul Demiurgului, ci manifestarea normală a forței titanice care, în mod inevitabil, umple Conștiința umană de teroare și fiori ─să se înțeleagă: atunci când nu este înţeleasă, nici controlată.”
Și adaugă acelaşi autor:
„Creștinismul modern și lumea occidentală în ansamblu deja au atins un punct de criză și opțiunile disponibile nu se dovedesc destul de atractive. Nu dorim una din aceste catastrofe apocaliptice care a desfigurat istoria noastră trecută, nici drumul dezumanizant al Orientului care ar da ca rezultat o decadență iremediabilă a principiilor noastre. Poate că singura posibilitate care ne rămâne ar fi Abraxas, adică, o proiecție a sufletului nostru atât spre exterior, cât și spre interior, atât spre lumină, cât și spre profundele umbre ale rădăcinilor noastre biologice, cu speranța de a găsi arhetipul pur în combinația ambilor. Acest arhetip pur ar fi imaginea lui Dumnezeu care se găsește în interiorul nostru și care s-a aflat extrem de mult timp scufundat, ca Atlantida, sub apele Conștiinței noastre. În acest fel Abraxas l-ar reprezenta de asemenea pe Omul Total…”
Ocupându-ne acum de simbolul la care ne referim, să spunem că Abraxas apare cu capul său de cocoș pentru a ne arăta că este vestitorul Soarelui, cel care anunță zorii unei noi zile. Aceasta este calitatea specifică a Mercurului nostru Filosofal.
Corpul său este acoperit de o armură metalică deoarece el, în sine însuși, este metalul alchimic care, unit cu focul, produce armura noastră argintată.
Într-o mână poartă biciul voinței fără de care el nu poate fi manevrat și ar putea să distrugă umanitatea, așa cum s-a întâmplat cu actuala specie umană care a devenit sclava fornicației.
Capul de cocoș ne amintește de COCOȘUL gnosticilor, mantra sacră I.A.O. prezentă în tratatele noastre de Alchimie și în practicile noastre avansate.
Am spus deja de multe ori că scutul pe care îl poartă în cealaltă mână simbolizează prudența, foarte necesară când devotul vrea să parcurgă drumul și să înfrunte misterele celei de-a Noua Sfere.
Picioarele sale de șarpe, în afară de a simboliza canalele numite IDA ȘI PINGALA în Tantrismul indian, prin care Mercurul urcă victorios de-a lungul coloanei vertebrale până când se fixează în punctul dintre sprâncenele Inițiatului, în această imagine formează semnul infinitului. Aceasta ne subliniază în mod hotărâtor că numai prin intermediul apei radiante, MERCURUL ÎNȚELEPȚILOR, putem să aspirăm la eternitate și să abandonăm roata timpului ─să se citească: Samsara.
Există trei figuri adăugate în această imagine care se dovedesc foarte interesante.
Femeia îngenuncheată și temându-se de furia lui Abraxas ne atrage atenția să învățăm să alegem femeia potrivită pentru munca în Forja Ciclopilor. Această femeie nu poate fi Eva-Venus –femeia iubitoare de fornicație– pentru că ea ar fi propria noastră pierzanie. Să ne amintim și că femeia este poarta de intrare în Eden. Cu femeia ieșim din Eden din cauza dorinței animalice și numai cu femeia vom putea să ne mântuim în fața ochilor Tatălui prin sacramentul iubirii alchimice.
Este interesant să-l observăm pe Abraxas așezat pe piatra cu nouă laturi. Mulți Maeștri adevărați ai Artei Magna –Alchimia– au spus că Piatra Filosofală este o Piatră cubică având nouă laturi, ceea ce înseamnă că această Piatră binecuvântată are nouă fețe, corespunzătoare autenticei PIETRE A SPLENDORILOR care este încoronată cu triunghiul reprezentativ al eternului Triamazikamno –cele trei forțe primare ale creației.
Încheiem descrierea noastră arătând pentru cititorul nostru mantra singulară ABRACADABRA, care este aici împărțită în silabe. ABRACADABRA este mantra care deschide toate porțile și în imaginea noastră ne spune că prin intermediul lui Abraxas, prin intermediul Mercurului Sulfurat se deschid pentru noi porțile cerului și porțile care păstrează toate misterele…
Foarte aproape de Abraxas și de femeia îngenuncheată observăm un craniu sau căpățână. Este gândul morții, îndemnul constant care ni se amintește SĂ MURIM ÎN NOI ÎNȘINE, să distrugem Egoul animalic cu scopul de a triumfa în cucerirea Lânii de Aur –Cristosul Intim.
Îmi permit să adaug din nou unele considerații finale izvorâte, într-un ceas bun, din pana lui Stephan Höeller:
„Individualizarea umanității, pe de o parte, se extinde spre cer, unde sublima Mamă Divină receptivă a minții eterne ─Mater Coelestis─ așteaptă să ne primească, și, pe de altă parte, își are rădăcinile în lumea subterană a lui Eros falic, Tatăl Terestru, a cărei forță și energie elementală facilitează forța necesară pentru a urca. Falusul, ca un arbore viu, crește din ascunzișurile umede și obscure ale instinctelor pământului și se mărește spre vidul infinit al spațiului, în pântecele lui Mater Coelestis, mama eterică încoronată în mijlocul stelelor. Semenul falusului terestru, seva lui Etz Chiim –arborele Vieții al Kabalei– proiectat în pântecul mamei celeste fertilizează oul cosmic psihologic, din care este destinat să iasă noul cosmos al Conștiinței. Astfel, ca rezultat al jocului Eonic al opușilor dansului și luptei, se produce unirea finală a cerului cu pământul care-l zămislesc pe androginul Anthropos, Noul Om, Cristosul gnosticilor, care este paradigma Egoului transformat și individualizat al fiecărui individ și al întregii umanități.”
MYSTERIUM TREMENDUS ET FASCINANS.
─„Misterul impozant și captivant”─
FIE CU VOI TOȚI ENERGIILE SACRE ALE BINECUVÂNTATULUI THEOMEGALOGOS!
KWEN KHAN KHU
