Ce este machismul?

De ce există fenomenul machismului în societatea noastră?

De ce există fenomenul machismului în societatea noastră? 850 480 V.M. Kwen Khan Khu

Stimați cititori:

Vă transmit câteva reflecții pe care a trebuit să le fac cu multă grijă cu privire la:

DE CE EXISTĂ FENOMENUL MACHISMULUI ÎN SOCIETATEA NOASTRĂ?

A vorbi cu privire la machism, îndrăgiți prieteni, înseamnă a vorbi de o epidemie socială cu caracter mondial în plin secol al XXI-lea. Este evident că acest rău de tip social nu s-a născut în secolul al XX-lea sau în secolul prezent, ci este un flagel psihologico-social pe care mult trâmbițata noastră civilizație îl târăște după sine de foarte mult timp încoace.

Este de ajuns să ne aducem aminte că deja pe timpul Sfântului Pavel, femeile erau considerate creaturi CARE NU POSEDAU SUFLET și, ca atare, bărbatul avea dreptul de a stăpâni peste ele. Această atitudine față de femeie a fost absorbită de către însuși Coranul musulmanilor și din această cauză, în respectivul crez i se permite unui bărbat să aibă mai multe soții. Unele popoare arabe justifică acel rău obicei bazându-se pe următorul fapt: cum femeia are nevoie de protecție, atunci un bărbat poate să aibă mai multe soții pentru ca niciuna să nu rămână neajutorată. Însă, toate acestea nu sunt altceva decât scuze ale Egoului animal pentru a-și justifica DESFRÂUL, PREPOTENȚA, AMORUL PROPRIU și ORGOLIUL…

Fără îndoială că, după spusele unor pseudo-antropologi și pseudo-psihologi, se argumentează faptul că fenomenul machismului este ceva care, în mod inevitabil, se găsește în profunzimea psihismului uman pentru că, după ei, cum cu toții provenim din maimuță, atunci instinctul animal este foarte lipit de psihologia bărbatului pentru că, din nou, conform spuselor lor, în timpul cavernelor, Homo sapiens o târa pe femeie de păr ca pe unul dintre accesoriile sale, o întreagă teorie bazată pe ABSURD. Culmea culmilor, niciodată nu s-au demonstrat originile noastre în descendența cimpanzeilor sau urangutanilor. Noi, cu ajutorul Gnozei, cunoaștem perfect istoria umanității și a cosmosului și din această cauză știm că celebrul Australopithecus, Homus africanus, Omul de Neanderthal și încă câțiva nu sunt decât resturi ale rasei Atlante și a rasei Lemure de când acestea au căzut în degenerarea animală și se amestecară cu animale ale naturii. Astfel, ceea ce cu siguranță putem să spunem este că MAIMUȚA PROVINE DIN NOI, dar nu putem afirma același lucru în sens contrar.

Însuși Freud a ajuns să comită o eroare imensă atunci când a afirmat că INCONȘTIENTUL OMULUI este absolut animal, vrând să justifice în acest mod diversele atrocități pe care EUL PLURALIZAT le comite utilizând mașina noastră organică.

Fără îndoială, apreciat cititor, în mod clar căderea angelică, ce a avut loc acum milioane și milioane de ani, a produs dezechilibrul total al psihismului uman și apariția EGO-ului care, odată cu trecerea secolelor și a mileniilor, s-a fortificat (datorită fornicației) până a rămas constituit din zece mii de entități sau agregate psihologice care îl formează. Acest lucru este cel mai rău…

Se dovedește cu adevărat înfiorător faptul că în proclamata noastră SOCIETATE CIVILIZATĂ, în zilele noastre, se comit, practic în cele douăzeci și patru de ore, OMUCIDERI sau, mai bine spus, FEMINICIDE, până la un asemenea punct că femeilor nu le-a mai rămas altceva de făcut decât să iasă pe străzi și să reclame dreptul lor de a FI RESPECTATE și de a fi considerate analoage ale contra-părții lor: bărbații.

Ce este straniu în toate acestea este faptul că MACHISMUL nu este prezent doar în așa-numitele popoare din lumea a treia, ci și în toate societățile din prima lume sau în societățile industrializate. Prin toate acestea rămâne demonstrat faptul că EUL nu cunoaște frontiere, nici nu respectă limbaje sau obiceiuri, și cu atât mai puțin RELIGII. Trebuie să subliniem, în treacăt, faptul că există multe crezuri care, înaintea acestei animalități prezentă în umanoidul timpului nostru, păstrează tăcerea și uneori ajung la a le cere femeilor să se supună soților lor cu orice preț, chiar dacă femeile suportă TORTURI DE ORICE FEL.

În Europa, în America de Nord, în Rusia, în China, în America de Sud etc., etc., etc., în toate colțurile planetei noastre, umilirea femeii s-a preschimbat într-o parte a comportamentului uman, ca și cum ar trebui să consimțim acest comportament greșit, pentru că așa este făcută lumea.

Este evident că MACHISMUL consideră, printre altele, că coeficientul intelectual (considerat în mod greșit ca fiind nivel de inteligență) al femeii este mai mic decât cel al bărbatului și chiar s-au realizat investigații care pretind  să afirme că creierul femeii este mai redus decât cel al bărbatului. Toată această proclamare nu are fundamente științifice și nici logice, deoarece în lume au existat și continuă să existe femei cu un foarte ridicat nivel de inteligență în diferitele ramuri ale cunoașterii umane, adică, în ȘTIINȚĂ, în ARTĂ, în FILOSOFIE și în MISTICĂ. Acum chiar putem să vorbim de FEMEI ASTRONAUT care fac parte din echipaje spațiale, ajungându-se la extrema de a fi ele căpitanii cunoscutelor nave terestre.

În ciuda tuturor acestor lucruri, pe terenul vieții cotidiene, munca femeii este mai puțin remunerată decât cea a bărbaților, ceea ce constituie o ADEVĂRATĂ INJUSTIȚIE, chiar și atunci când ele lucrează același număr de ore și realizează aceleași sarcini pe care le execută bărbații.

Nu trebuie să uităm, îndrăgiți prieteni, că, vorbind din punct de vedere gnostic, printre evangheliile apocrife s-a găsit EVANGHELIA MARIEI MAGDALENA, pe care însuși Kabirul a luat-o ca soție și, în conformitate cu alte evanghelii, de asemenea apocrife, Isus o considera persoana care interpreta cel mai bine învățăturile sale. Chiar s-a speculat în mediul teologic faptul că Isus ar fi dorit ca acea Maria să fi fost considerată adevărata sursă a doctrinei creștine a V.M. Aberamentho odată ce acesta din urmă ar fi abandonat lumea tridimensională după înălțarea sa.

Personal, mi-a fost dat să văd multe situații dezagreabile provocate de către bipedul tricerebrat în mod greșit numit om. Într-o ocazie, când un servitor preda aceste sacre învățături, am fost trimis ca și difuzor într-un oraș din Mexic situat în statul Guanajuato. În acele zile un servitor încerca să realizeze acest oficiu în cadrul altor sigle gnostice care o aveau ca și coordonatoare pe o femeie. În mod curios, chiar acelei femei coordonatoare i-am comentat telefonic faptul că asociația unde fusese trimisă persoana mea era de toate mai puțin un loc potrivit pentru a preda evanghelia noastră. De asemenea, i-am comentat că cuplul care se găsea acolo era constituit dintr-o sărmană femeie total înfometată, slabă, vlăguită, iar soțul ei, un MACHOTE MEXICAN robust care își petrecea practic toată ziua muncind într-un birou al unei entități bancare numită BANAMEX. Atunci ea, coordonatoarea, îmi aruncă următoarele cuvinte:

─ Tu nu te afli acolo pentru a fi judecătorul a ceea ce vezi, tu te afli acolo pentru a te ocupa de acea asociație!!!

La care i-am răspuns:

─ Într-adevăr, sarcina mea meu este asociația, dar trebuie să îți spun că soția acestui instructor poate să cadă moartă în orice zi, deoarece este un schelet vorbitor și cred că trebuie să facem ceva cu acest cuplu…

Cu tristețe, instruit cititor, la patru zile după ce am ajuns în acel oraș, acea femeie instructor murea de inaniție. Cuvintele mele se preschimbaseră într-o oribilă profeție pe care am fi putut-o trata pentru ca să nu se îndeplinească. Cel mai aberant dintre toate acestea este faptul că a fost o femeie cea căreia nu i-a fost milă de acea muribundă. Acela a fost un mare șoc pentru nesemnificativa mea persoană…..

Însă, ceva profund trist a fost constituit de către faptul că MACHISMUL introdus în GNOZĂ a fost vinovatul acelei macabre povești pe care în rânduri anterioare tocmai v-am narat-o. În aceste condiții trebuie să ne întrebăm: cum este posibil ca noi să vorbim mulțimilor cu privire la FIINȚĂ, la autorealizare, la NIVELUL FIINȚEI, la EU, la misterele vieții și ale morții, și ceva atât de esențial cum este A FI UN BUN STĂPÂN AL CASEI să nu ne intereseze? Enigme, enigme, enigme…!!!

Pe de altă parte, în lumea întreagă și mai ales în Europa, Rusia, America de Nord și America de Sud, s-a generat un oribil obicei față de femei. Acum rezultă că umanoidul numit în mod greșit bărbat, a început să „OMOARE FEMEILE”. Este de neconceput faptul că cuplurile căsătorite care au trăit împreună până la șaptezeci de ani, într-o zi oarecare, se despart pentru că soțul a început să fie gelos (la acea vârstă este rizibil), și din cauza acestei gelozii și-a omorât partenera cu lovituri de ciocan, sau a strangulat-o, sau a aruncat-o de la balconul apartamentului în care trăiau… Ce înseamnă toate acestea? Pe lângă faptul că este o sălbăticie totală, acest lucru demonstrează faptul că EUL a invadat în mod absolut tot PSIHISMUL UMAN și l-a preschimbat în caverna IRAȚIUNII.

În alte cazuri se întâmplă ca femeia, sătulă să mai trăiască o viață absolut absurdă cu soțul ei, îi cere divorțul, iar acesta, în loc să i-l acorde, decide să o omoare „doar așa”. Aici, în aceste cazuri, pătrunde MACHISMUL făcându-și loc cu fraza care spune așa: „Dacă nu ești a mea nu vei fi a nimănui…”

Adevărata REVOLUȚIE A CONȘTIINȚEI trebuie să provoace MOARTEA TOTALĂ  a oricărui tip de tendințe infraumane, tendințe contra-natură, tendințe sumbre și tendințe către lipsa de etică și de respect față de ființa umană. FIINȚA, apreciat cititor, consideră abominabil MACHISMUL, deoarece o parte grotească A AMORULUI PROPRIU și a AUTO-CONSIDERAȚIEI îi înclină pe bărbați către credința că SUNTEM SUPERIORI FEMEII și de aceea Dumnezeu ne-a făcut „bărbați”. O întreagă monstruozitate.

Au existat și pot să continue să existe în istoria umanității adevărate eroine, adevărate mistice, adevărate femei înțelepte, femei de știință foarte relevante, analiste surprinzătoare și chiar femei politician, deoarece FIINȚA își poate exprima înțelepciunea, fie prin intermediul unui vehicul masculin, fie prin unul feminin. Este de ajuns să ne aducem aminte de Sfânta Tereza lui Isus, de Ioana d´Arc, de Sara (soția lui Avraam), de Sfânta Barbara și de multe altele citate în contextul istorico-religios al Creștinismului. În lumea ocultismului secolului al XIX-lea le putem cita pe Annie Besant, pe Doamna Blavatsky cu a sa Doctrină Secretă, pe marea exploratoare a Tibetului, Alexandra David-Néel, etc., etc., etc.

Femeia, drag cititor, este reprezentarea la scară mică a Mămicii noastre interioare. De aceea asupra ei a revenit harul gestației, nici mai mult nici mai puțin. Să analizăm toate aceste lucruri care de asemenea sunt o parte importantă din autodescoperirea noastră și o parte a Autorealizării Intime a propriei noastre FIINȚE.

Să citim acum cu grijă câteva dintre aceste fraze alese:

„Iubita îi spune amantului său în momentul de pericol: «Să murim împreună»… Însă mama spune fiului: «Salvează-te tu!»”
Castro y Serrano

„Să ne îndreptăm ochii, nu către eroul unui sport inuman, ci către eroul științei, către eroul progresului.”
Azorín

„Literele fără virtute sunt perle în gunoi.”
Cervantes

„Este o mare virtute să îi considerăm pe toți mai buni ca noi.”
Sfânta Tereza

VIRTVTI FORTVNA COMES.
─‘Fortuna însoțește virtutea’─.
Kwen Khan Khu