¿Por qué la naturaleza de Dios ha de ser, determinantemente, infinita? (ES-FR-EN-RO)

¿Por qué la naturaleza de Dios ha de ser, determinantemente, infinita? (ES-FR-EN-RO) 850 480 V.M. Kwen Khan Khu

Español Français English Română

Español:

Queridos lectores:

En esta ocasión he decidido escribiros unas letras acerca de:

¿POR QUÉ LA NATURALEZA DE DIOS HA DE SER, DETERMINANTEMENTE, INFINITA?

Desde tiempos remotos, en la antigua India, en la antigua China, pasando por Grecia, Mesopotamia, las culturas mayas y mexicas así como también por los pueblos de Indonesia, de Mongolia, etc., etc., etc., ha existido una verdadera controversia acerca de la naturaleza de eso que llamamos, religiosamente, Dios.

En torno a esta controversia se han desatado variadísimas opiniones entre teólogos y filósofos tratando todos de definir cuál es la naturaleza de Dios; empero, salvo algunos esclarecidos como Heráclito en Grecia, pocos han logrado concretizar la auténtica naturaleza de lo divinal y, sobre todo, el hecho de que se le haya catalogado como algo infinito.

Obviamente y por desgracia, multitud de filósofos y teólogos han vertido muchísimas opiniones sobre este asunto recurriendo siempre al uso de la RAZÓN. Pero para nosotros, los que amamos la Gnosis, la razón es un instrumento muy pobre para indagar el mundo de lo metafísico, eterno y sagrado. Nosotros, gracias a la Gnosis contemporánea aportada por el individuo más exaltado del siglo XX, el V.M. Samael Aun Weor, hoy sabemos que el psiquismo, o la mente, tiene tres caras que él mismo las definió de la siguiente manera:

  • MENTE SENSUAL, que obedece solamente a lo que le aportan los cinco sentidos de la máquina orgánica y de allí saca sus conclusiones erróneas.
  • MENTE INTERMEDIA, la cual se debate entre el SÍ y el NO, lo blanco y lo negro, lo oscuro y lo luminoso…, es decir, siempre está en un constante batallar y, a veces, entra en reflexiones que pueden llegar a aportar al hombre algunas consideraciones temporales, léase: los argumentos científicos que hoy dicen una cosa para mañana contradecirlos con otras conclusiones…
  • MENTE INTERIOR, es aquella que puede recibir directamente, desde las partes más elevadas de eso que llamamos EL SER, las revelaciones sobre lo que no se puede concebir intelectualmente. Normalmente, este estado del psiquismo aporta informaciones utilizando la ausencia del batallar de las antítesis y valiéndose muchas veces de los llamados Éxtasis o Samadhis hablando en términos orientales.

Justamente, para llegar a tener una MENTE INTERIOR el ser humano necesita haber alcanzado a apaciguar el desorden mental de la MENTE SENSUAL y de la MENTE INTERMEDIA, para estar a la altura de lo que se le mostrará en esos estados de arrobamiento místico.

Mediante la Gnosis, nuestro Patriarca, el V.M. Samael, nos explica que durante la experimentación de un MAHA-SAMADHI él logró abandonar todos los funcionalismos de la MENTE SENSUAL y de la MENTE INTERMEDIA para entregarse a una experiencia mística trascendental que lo transportó más allá de las supradimensiones del hiperespacio y llegó entonces hasta las fronteras del Espacio Abstracto Absoluto. Estando en aquella región supradivinal, nuestro querido Maestro se halló entonces frente al guardián de un templo ubicado en aquellas reconditeces espaciales. Así, entonces, el Patriarca Samael preguntó al susodicho guardián:

─¿Es aquí donde termina eso que llamamos Dios?

La respuesta de aquel sacratísimo guardián a la pregunta del Venerable fue:

¡¡¡No, aquí es donde comienza Dios!!!

Aquella respuesta dejó atónito al Avatara de Acuario, pues él había atravesado regiones cósmicas que en Gnosis llamamos AEONES o COSMOS del universo y se encontró con la tremenda realidad de que eso que es LA ESENCIA DE LOS UNIVERSOS era algo SIN LÍMITE ALGUNO, aunque intelectualmente el Maestro Samael ya lo sabía, pero una cosa es saberlo intelectualmente y otra cosa, queridos amigos, es toparse con esa cruda realidad.

Ahora bien, al llegar a estas alturas de nuestras reflexiones cabe preguntarnos: pero ¿por qué Dios se ha hecho a sí mismo INFINITO?

Respuesta: porque si el hombre conociera o encontrase un límite al Creador supremo, ocurriría lo que ha ocurrido cuando el humanoide terráqueo supo que la tierra estaba compuesta de capas o cortezas y que en el centro de ella hay un magma y muchas otras cosas más y, una vez sabido esto, pues pasa a ser, para el humanoide cientificoide, algo de segunda clase, es decir, algo que pasa a ocupar el terreno de la trivialidad. Por ello, Dios dejaría de ser Dios…

Indudablemente que la naturaleza de Dios, siendo INFINITA, les permite a las almas y a todo ente humano de nuestro mundo o de cualquier mundo del espacio interestelar despertar la curiosidad del mismo hacia el sacratísimo Demiurgo y nunca cesará, por tanto, de ser motivo de investigación, de análisis, de asombro, de goce anímico, de regocijo íntimo cuando perciba determinado fenómeno ligado a lo divinal.

En su tiempo, el memorable Pitágoras afirmó que ¡¡EL NÚMERO ERA EXACTO E INFINITO y esto le daba carácter sagrado!!Y no le faltaba razón, pues, ciertamente, si empezáramos a contar sin detenernos, no terminaríamos nunca. Esto llevó a otros filósofos a la conclusión según la cual ¡¡Dios es aquella circunferencia cuyo centro está en todas partes y su límite en ninguna!!,aludiendo de esta manera a los cálculos exactos del Gran Arquitecto del Universo, como lo denominan los masones… Así quedó definido Dios como el gran matemático y geómetra de los universos.

Hemos, asimismo, de declarar que la percepción de eso que llamamos Dios es distinta en cada Adepto que haya conseguido acercarse a la naturaleza infinita del Creador, pues en esta percepción habría que tomar en cuenta la calidad de la PIEDRA ─de cada uno─ y los diversos funcionalismos que haya logrado determinado Adepto; asimismo, si ese Adepto tiene o no los cuatro Kayas de exaltación, todo lo cual redundaría en la obtención de más y más información acerca de lo INSONDABLE ─léase: Dios─.

Concluyo este breve exordio con una frase magistral comentada en el mundo de la verdadera espiritualidad y del auténtico ocultismo:

«¡La gloria de Dios consiste en ocultar sus secretos y la del hombre en descubrirlos!». Esta sentencia es atribuida al sabio Salomón…

Os dejo algunas frases para la reflexión:

«Muy cerca del ocaso de mi vida, escucho las sinfonías inmortales de los mundos que me invitan. Es maravilloso, pero simple»…

Victor Hugo

«No hay luz que se encienda en la inteligencia que no vaya a encender su fuego en el corazón».

Ahrens

«La inspiración es la ocasión del genio».

Balzac

«Todas las ciencias tienen sus atractivos, pero no hay otra que aventaje, ni tal vez iguale, a las matemáticas en absorber la atención y en distraer fuertemente el alma de toda clase de objetos».

Balmes

Oremus…

Kwen Khan Khu

Français:

Chers lecteurs :

À cette occasion, j’ai décidé de vous écrire quelques mots sur :

POURQUOI LA NATURE DE DIEU DOIT-ELLE ÊTRE, DE FAÇON DÉTERMINANTE, INFINIE ?

Depuis des temps reculés, dans l’ancienne Inde, dans l’ancienne Chine, en passant par la Grèce, la Mésopotamie, les cultures mayas et mexicas et également par les peuples d’Indonésie, de Mongolie, etc., etc., etc., une vraie controverse a existé sur la nature de cela que nous appelons, religieusement, Dieu.

À propos de cette controverse, de très diverses opinions se sont déclenchées entre théologiens et philosophes, tous tâchant de définir quelle est la nature de Dieu ; cependant, excepté quelques personnes éclairées tel Héraclites en Grèce, peu sont parvenus à concrétiser la nature authentique du divin et, surtout, le fait qu’il ait été catalogué comme quelque chose d’infini.

Évidemment et par malheur, une foule de philosophes et de théologiens ont émis énormément d’opinions sur ce sujet en ayant toujours recours à l’usage de la RAISON. Mais pour nous, qui aimons la Gnose, la raison est un instrument très pauvre pour enquêter sur le monde de ce qui est métaphysique, éternel et sacré. Nous, grâce à la Gnose contemporaine apportée par l’individu le plus exalté du XXe siècle, le V.M. Samael Aun Weor, nous savons aujourd’hui que le psychisme, ou le mental, a trois faces qu’il a lui-même définies de la manière suivante :

  • MENTAL SENSUEL, qui obéit seulement à ce que les cinq sens de la machine organique lui apportent et de là il tire ses conclusions erronées.
  • MENTAL INTERMÉDIAIRE, lequel se débat entre le OUI et le NON, le blanc et le noir, le sombre et le lumineux…, c’est-à-dire, il est toujours dans une bataille constante et, parfois, il entre dans des réflexions qui peuvent arriver à apporter à l’homme quelques considérations temporaires, c’est-à-dire : les arguments scientifiques qui aujourd’hui disent une chose pour les contredire le lendemain avec d’autres conclusions…
  • MENTAL INTÉRIEUR, c’est celui qui peut recevoir directement, depuis les parties les plus élevées de cela que nous appelons L’ÊTRE, les révélations sur ce qu’on ne peut pas concevoir intellectuellement. Normalement, cet état du psychisme apporte des informations en utilisant l’absence de la bataille des antithèses et en se servant très souvent des dénommées Extases ou Samadhis, pour parler en termes orientaux.

Justement, pour arriver à avoir un MENTAL INTÉRIEUR, l’être humain a besoin d’être parvenu à apaiser le désordre mental du MENTAL SENSUEL et du MENTAL INTERMÉDIAIRE, pour être à la hauteur de ce qu’on lui montrera dans ces états de ravissement mystique.

Au moyen de la Gnose, notre Patriarche, le V.M. Samael, nous explique que durant l’expérimentation d’un MAHA-SAMADHI, il est parvenu à abandonner tous les fonctionnalismes du MENTAL SENSUEL et du MENTAL INTERMÉDIAIRE pour se livrer à une expérience mystique transcendantale qui le transporta au-delà des supra-dimensions de l’hyperespace et il arriva alors aux frontières de l’Espace Abstrait Absolu. Une fois dans cette région supra-divine, notre cher Maître se trouva alors face au gardien d’un temple situé dans ces profondeurs spatiales. Ainsi, le Patriarche Samael demanda alors au susdit gardien :

─ Est-ce ici que finit ce que nous appelons Dieu ?

La réponse de ce gardien très sacré à la question du Vénérable fut :

Non, c’est ici que Dieu commence !!!

Cette réponse laissa l’Avatar du Verseau ébahi, car il avait traversé des régions cosmiques que nous appelons, dans la Gnose, ÆONS ou COSMOS de l’univers et il rencontra la terrible réalité que cela qui est L’ESSENCE DES UNIVERS était quelque chose SANS AUCUNE LIMITE, même si le Maître Samael le savait déjà intellectuellement, mais le savoir intellectuellement est une chose et se heurter à cette crue réalité, chers amis, en est une autre.

Ceci dit, en arrivant à ce niveau de nos réflexions, on peut se demander : mais pourquoi Dieu s’est-il fait lui-même INFINI ?

Réponse : parce que si l’homme connaissait ou trouvait une limite au Créateur suprême, il arriverait ce qui est arrivé quand l’humanoïde terrestre a su que la terre était composée de couches ou croûtes, et qu’en son centre il y a un magma et beaucoup d’autres choses et, sachant cela, eh bien ça devient, pour l’humanoïde scientificoïde, quelque chose de seconde catégorie, c’est-à-dire quelque chose qui occupe le terrain de la banalité. Par conséquent, Dieu cesserait d’être Dieu…

Indubitablement, la nature de Dieu, étant INFINIE, permet aux âmes et à tout être humain de notre monde ou de n’importe quel monde de l’espace interstellaire d’éveiller la curiosité de celui-ci pour le Démiurge très sacré et il ne cessera jamais, par conséquent, d’être un sujet d’investigation, d’analyse, d’étonnement, de jouissance animique, de joie intime quand on perçoit un phénomène spécifique lié au divin.  

De son temps, le mémorable Pythagore affirma que LE NOMBRE ÉTAIT EXACT ET INFINI et cela lui donnait un caractère sacré !! Et il n’avait pas tort, car, certes, si nous commencions à compter sans nous arrêter, nous ne terminerions jamais. Cela mena d’autres philosophes à la conclusion selon laquelle Dieu est cette sphère dont le centre est partout et la circonférence nulle part !!, faisant ainsi allusion aux calculs exacts du Grand Architecte de l’Univers, comme l’appellent les francs-maçons… Dieu fut ainsi défini comme le grand mathématicien et géomètre des univers.

Nous devons, également, déclarer que la perception de cela que nous appelons Dieu est distincte dans chaque Adepte qui est parvenu à s’approcher de la nature infinie du Créateur, car dans cette perception on devrait prendre en compte la qualité de la PIERRE ─ de chacun ─ et les divers fonctionnalismes qu’un certain Adepte a obtenus ; de même si cet Adepte a ou pas les quatre Kayas d’exaltation, ce qui aboutirait à l’obtention de plus en plus d’informations sur l’INSONDABLE ─ c’est-à-dire : Dieu ─.

Je conclus ce bref exorde avec une phrase magistrale commentée dans le monde de la vraie spiritualité et de l’occultisme authentique :

« La gloire de Dieu consiste à cacher ses secrets et celle de l’homme à les découvrir ! ». Cette sentence est attribuée au sage Salomon…

Je vous laisse quelques phrases pour la réflexion :

« Plus j’approche de l’infini et plus j’écoute autour de moi les immortelles symphonies des mondes qui m’appellent. C’est merveilleux et c’est simple »…

Victor Hugo

« Nulle lumière ne s’allume dans l’intelligence sans aller allumer son feu dans le cœur ».

Ahrens

« L’inspiration, c’est l’occasion du génie ».

Balzac

« Toutes les sciences ont leurs attraits, mais il n’y en a pas d’autre qui surpasse, ni peut-être n’égale, les mathématiques pour absorber l’attention et détourner fortement l’âme de tout type d’objets ».

Balmes

Oremus…

Kwen Khan Khu

English:

Dear readers:

On this occasion I have decided to write to you a letter about:

WHY DOES THE NATURE OF GOD HAVE TO BE, DETERMINEDLY, INFINITE?

Since remote times, in ancient India, in ancient China, throughout Greece, Mesopotamia, the Mayan and Mexican cultures as well as the people of Indonesia, Mongolia, etc., etc., etc., there has been a true controversy regarding the nature of what we, religiously, call God.

Various opinions have been unleashed around this controversy among theologians and philosophers, all trying to define what the nature of God is; however, except for some enlightened ones such as Heraclitus in Greece, few have managed to concretize the true nature of the Divine and, above all, the fact that it has been categorized as something infinite.

Obviously and unfortunately, many philosophers and theologians have expressed many opinions on this matter, always resorting to the use of REASON. But for us, who love Gnosis, reason is a very poor instrument to investigate the world of the metaphysical, eternal and sacred. Today, thanks to contemporary Gnosis provided by the most exalted individual of the 20th century, V.M. Samael Aun Weor, we know that the psyche, or the mind, has three aspects defined by the Master himself as follows:

  • THE SENSUAL MIND, which obeys only what the five senses of the organic machine brings to it and from there it draws its wrong conclusions.
  • THE INTERMEDIATE MIND, which debates between YES and NO, black and white, darkness and light… that is, it is always in a constant battle and, sometimes, enters into reflections that can contribute some temporal considerations to man, namely: the scientific arguments that today say one thing and tomorrow contradict them with other conclusions…
  • THE INNER MIND is that which can receive directly, from the highest parts of that which we call THE BEING, the revelations about what cannot be intellectually conceived. Normally, this state of the psyche supplies information by using the absence of the battling of the antitheses and often using the so-called Ecstasy or Samadhis, speaking in Eastern terms.

Precisely, in order to have an INNER MIND, the human being needs to have managed to appease the mental disorder of the SENSUAL MIND and the INTERMEDIATE MIND, to be at the height of what will be shown in those states of mystical rapture.

Through Gnosis, our Patriarch, the V.M. Samael, explains to us that during the experimentation of a MAHA-SAMADHI he managed to abandon all the functionalisms of the SENSUAL MIND and the INTERMEDIATE MIND in order devote himself to a transcendental mystical experience that transported him beyond the supra-dimensions of hyperspace and then reach the borders of the Absolute Abstract Space. Being in that supra-divine region, our dear Master was then in front of the guardian of a temple located in those spatial recondite places. And then, the Patriarch Samael asked the aforementioned guardian:

“Is this where what we call God ends?”

The answer of that most sacred guardian to the Venerable’s question was:

“ No, this is where God begins!!!”

That answer stunned the Avatar of Aquarius, since he had crossed cosmic regions that in Gnosis we call AEONS or COSMOS of the universe and he found the tremendous reality that that which is THE ESSENCE OF THE UNIVERSES was something LIMITLESS, although intellectually the Master Samael already knew it, but it is one thing to know it intellectually and another thing, dear friends, is to encounter that harsh reality.

Now, at this point of our reflections, we must ask ourselves: but why has God made Himself INFINITE?

The answer is: because if man knew or found a limit to the supreme Creator, then what would have happened is the same thing that happened when the terrestrial humanoid found out that the Earth was made up of layers or crusts, and that in the center of it there is a magma and many other things, and once this was known, then, for the scientific humanoid, it becomes something secondary, that is, something that comes to occupy the field of triviality. Therefore, God would cease to be God…

Undoubtedly, the nature of God, being INFINITE, allows the souls and every human being in our world or in any world of the interstellar space to awaken their curiosity towards the most sacred Demiurge and therefore, He will never cease to be a reason for investigation, analysis, astonishment, animic enjoyment, for intimate rejoicing when perceiving a certain phenomenon linked to the Divine.

In his time, the memorable Pythagoras stated that THE NUMBER WAS ACCURATE AND INFINITE and this gave it a sacred character!! And he was right, because certainly, if we started to count without stopping, we would never come to an end. This led other philosophers to the conclusion that God is that circle whose center is everywhere and its limit nowhere!!, thus referring to the exact calculations of the Great Architect of the Universe, as the Freemasons call Him… Thus, God was defined as the great mathematician and geometrician of the universes.

We must, also, declare that the perception of what we call God is different in each Adept who has managed to get closer to the infinite nature of the Creator, because in this perception we must take into account the quality of the STONE ─of each one─ and the various functionalisms that a certain Adept has achieved; likewise, whether or not that Adept has the four Kayas of exaltation, all of which would result in obtaining more and more information about the UNFATHOMABLE ─namely: God─.

I conclude this short exordium with a masterful phrase commented in the world of true spirituality and authentic occultism:

“The glory of God consists in hiding his secrets and that of man in discovering them!”

This sentence is attributed to the wise Solomon…

I leave you some phrases for reflection:

“Very close to the twilight of my life, I listen to the immortal symphonies of the worlds that invite me. It is wonderful, but simple…”

Victor Hugo

“There is no light that lights up in the intelligence that will not light its fire in the heart.”

Ahrens

“Inspiration is the occasion of the genius.”

Balzac

“All sciences have their attractions, but there is no other that exceeds or is perhaps equal to mathematics in absorbing the attention and strongly distracting the soul from all kinds of objects.”

Balmes

Oremus…

Kwen Khan Khu

Română:

Îndrăgiți cititori:

În această ocazie am decis să vă scriu câteva litere cu privire la:

DE CE NATURA LUI DUMNEZEU TREBUIE SĂ FIE, ÎN MOD DECISIV, INFINITĂ?

Din cele mai vechi timpuri, în străvechea India, în străvechea China, trecând prin Grecia, Mesopotamia, culturile maya și mexicane, precum și prin popoarele Indoneziei, ale Mongoliei etc., etc., etc., a existat o adevărată controversă cu privire la natura Aceluia pe care îl numim, din punct de vedere religios, Dumnezeu.

În jurul acestei controverse s-au dezlănțuit opinii foarte diferite între teologi și filosofi, încercând cu toții să definească care era natura lui Dumnezeu; însă, în afară de unii iluminați precum Heraclit din Grecia, puțini au reușit să concretizeze autentica natură a divinului și, mai ales, faptul că a fost catalogat ca fiind ceva infinit.

În mod evident și din păcate, o mulțime de filosofi și teologi au revărsat foarte multe opinii cu privire la acest subiect recurgând mereu la folosirea RAȚIUNII. Dar pentru noi, cei care iubim Gnoza, rațiunea este un instrument foarte sărac pentru a investiga lumea metafizicului, eternului și sacrului. Noi, grație Gnozei contemporane adusă de individul cel mai exaltat al secolului al XX-lea, V.M. Samael Aun Weor, astăzi știm că psihismul, sau mintea, are trei fețe pe care chiar el le-a definit în următorul mod:

  • MINTE SENZUALĂ, care se supune doar la ceea ce îi aduc cele cinci simțuri ale mașinii organice și de acolo scoate concluziile sale eronate.
  • MINTE INTERMEDIARĂ, care dezbate între DA și NU, între alb și negru, întunecat și luminos…, adică, mereu se găsește într-o constantă luptă și, uneori, intră în reflecții care pot să ajungă să aducă omului câteva considerații temporare, a se citi: argumentele științifice care astăzi spun un lucru pentru ca mâine să îl contrazică cu alte concluzii…
  • MINTE INTERIOARĂ, este aceea care poate să primească în mod direct, de la părțile cele mai elevate ale Aceleia pe care o numim FIINȚA, revelațiile cu privire la ceea ce nu se poate concepe la nivel intelectual. În mod normal, această stare a psihismului aduce informații utilizând absența luptei antitezelor și folosindu-se de multe ori de așa-numitele Extaze sau Samadhi-uri, vorbind în termeni orientali.

Tocmai, pentru a ajunge să avem o MINTE INTERIOARĂ, ființa umană este nevoie să fi ajuns să liniștească dezordinea mentală a MINȚII SENZUALE și a MINȚII INTERMEDIARE, pentru a fi la înaltul nivel a ceea ce i se va arăta în acele stări de extaz mistic.

Prin intermediul Gnozei, Patriarhul nostru, V.M. Samael, ne explică că în timpul experimentării unui MAHA-SAMADHI, el a reușit să abandoneze toate funcționalismele MINȚII SENZUALE și ale MINȚII INTERMEDIARE pentru a se preda unei experiențe mistice transcendentale care l-a transportat dincolo de supra-dimensiunile hiper-spațiului și a ajuns astfel până la frontierele Spațiului Abstract Absolut. Găsindu-se în acea regiune supra-divină, îndrăgitul nostru Maestru se găsi atunci în fața gardianului unui templu situat în acele ascunzișuri spațiale. Astfel, Patriarhul Samael îl întrebă pe gardianul menționat mai sus:

─ Aici se termină Acela pe care îl numim Dumnezeu?

Răspunsul acelui prea-sacru gardian la întrebarea Venerabilului a fost:

─ Nu, de aici începe Dumnezeu!!!

Acel răspuns îl lăsă fără cuvinte pe Avatarul Erei Vărsătorului, deoarece el traversase regiuni cosmice pe care în Gnoză le numim AEONI sau COSMOS-uri ale Universului și se întâlni cu teribila realitate a faptului că ESENȚA UNIVERSURILOR era ceva FĂRĂ NICI UN FEL DE LIMITĂ, chiar dacă la nivel intelectual Maestrul Samael deja știa acest fapt, dar un lucru este să îl știi la nivel intelectual și altul, îndrăgiți prieteni, să te lovești cu acea crudă realitate.

Acum bine, când ajungem la acele înălțimi în reflecțiile noastre, se cuvine să ne întrebăm: Însă de ce Dumnezeu s-a făcut pe sine însuși INFINIT?

Răspuns: pentru că dacă omul ar cunoaște sau ar găsi o limită a Creatorului suprem, s-ar întâmpla ceea ce s-a întâmplat atunci când umanoidul terestru a știut că Pământul era compus din straturi sau scoarțe și că în centrul lui există o magmă și multe alte lucruri și, odată ce a aflat acest lucru, pentru umanoidul ștințifist, acesta devine ceva de categoria a doua, adică, ceva ce începe să ocupe terenul trivialității. De aceea, Dumnezeu nu ar mai fi Dumnezeu…

Fără îndoială că natura lui Dumnezeu, fiind INFINITĂ, le permite sufletelor și oricărei creaturi umane din lumea noastră și din orice lume a spațiului interstelar să trezească curiozitatea acesteia față de prea-sacrul Demiurg și niciodată nu va înceta, așadar, să fie motiv de investigație, de analiză, de uimire, de desfătare animică, de bucurie intimă atunci când va percepe un anumit fenomen asociat divinului.

La vremea sa, memorabilul Pitagora a afirmat că: NUMĂRUL ERA EXACT ȘI INFINIT iar acest fapt îi dădea caracter sacru!! Și nu îi lipsea dreptatea, deoarece, într-adevăr, dacă am începe să numărăm fără să ne oprim, nu am termina niciodată. Acest lucru i-a condus pe alți filosofi la concluzia conform căreia Dumnezeu este acea circumferință al cărei centru se află în toate părțile iar limita sa în niciuna!!, făcând aluzie în acest mod, la calculele exacte ale Marelui Arhitect al Universului, așa cum îl denumesc masonii… Astfel rămase definit Dumnezeu ca și marele matematician și geometrician al Universurilor.

Trebuie, deopotrivă, să declarăm că percepția a ceea ce numim Dumnezeu este diferită în fiecare Adept care a reușit să se apropie de natura infinită a Creatorului, deoarece în această percepție ar trebui să se ia în considerație calitatea PIETREI (fiecăruia în parte) și diversele funcționalisme pe care le-a obținut un anumit Adept; de asemenea, dacă acel Adept posedă sau nu cele patru Kayas de exaltare, drept urmare s-ar concentra în obținerea de din ce în ce mai multă informație cu privire la cel INSONDABIL (a se citi: Dumnezeu).

Finalizez acest scurt îndemn cu o frază magistrală comentată în lumea adevăratei spiritualități și a autenticului ocultism:

„Gloria lui Dumnezeu constă în a ascunde secretele sale și cea a omului în a le descoperi!” Această frază este atribuită înțeleptului Solomon…

Vă las câteva fraze pentru reflecție:

„Foarte aproape de apusul vieții mele, ascult simfoniile imortale ale lumilor care mă invită. Este minunat, dar simplu…”

Victor Hugo

„Nu există lumină care să se aprindă în inteligență care nu va merge să își aprindă focul în inimă.”

Ahrens

„Inspirația este ocazia geniului.”

Balzac

„Toate științele își au atracțiile lor, dar nu există o alta care să întreacă, nici măcar să egaleze matematica în a absorbi atenția și în a distrage cu putere sufletul de la orice fel de obiecte.”

Balmes

Oremus…

Kwen Khan Khu