La autobservación nos salvará

Autoobservarea ne va salva

Autoobservarea ne va salva 850 480 V.M. Kwen Khan Khu

Mult apreciați prieteni/prietene,

Făcând reflecții necesare asupra muncii noastre psihologice interioare, individuale, particulare, vă trimit câteva considerații care probabil ne vor ajuta, să vedem:

AUTOOBSERVAREA NE VA SALVA

Este lamentabil că în cadrul studiilor noastre multe persoane se simt și cred că sunt foarte bune.

Aceasta ne duce la concluzia conform căreia mulți colegi și colege nu știu să folosească bine autoobservarea și, în consecință, se lasă duse de Eurile bune și ajung să se considere persoane foarte bune sau excelente.

Această credință de a ne considera foarte buni poate ajunge să ne ardă în orice moment. Am văzut colegi care la orice cerere spuneau întotdeauna „DA” la toți și la toate. Întotdeauna s-au simțit buni și cu siguranță că există o parte nobilă în ei toți, însă în multe cazuri există mai mult Euri decât adevărată bunătate, așa cum am văzut.

Ce se întâmplă atunci? Păi pur și simpli că aceste persoane se simt bune deoarece atunci când acționează în aparență sunt buni, însă dacă nu se autoobservă în profunzime nu vor percepe în mod conștient că acele acțiuni nu au un fond necondiționat sau realmente conștient. Însă, atunci când suntem îmbuteliați, întotdeauna vom gândi că, efectiv, noi suntem conștienți de aceasta și de toate stările și gândurile noastre.

Din nefericire, dacă nu suntem capabili să medităm, să reflectăm și să știm de ce facem lucrurile, dacă acțiunile noastre caută doar ceva în schimb sau sunt suferințe voluntare sau acte făcute în mod dezinteresat, dacă nu luăm în considerare toți acești factori vom fi o pradă pentru Bestia interioară și pentru tenebre. Dacă nu suntem capabili să vedem și să înțelegem Eurile noastre bune mai devreme sau mai târziu ne vom arde. De ce? Păi pur și simplu pentru că aceste agregate sunt foarte subtile și le place să facă lucrurile pentru a se simți bine sau pentru ca ceilalți să ne vadă ca fiind buni, să ne vadă speciali, sacrificați, însă în fond toate acestea vor urmări mereu un interes. Așa sunt Eurile bune… Aceste Euri sunt foarte periculoase pentru noi, nu pentru ceilalți. Iată de ce sunt foarte subtile și cu adevărat periculoase.

Eurile bune ne fac să vedem o față a noastră care în realitate nu există, nu este adevărată. Ce se întâmplă atunci? Ei bine, spunând întotdeauna „DA” la toate chiar dacă în fond nu vrem asta, sau poate spunând „DA” din frică, sau pentru că credem că lucrăm asupra noastră, ajungem să ne umplem de frustrări, amărăciuni, neputință etc., etc., etc. De aceea adevărata autoobservare, reflecția, meditația vor fi salvarea noastră.

De ce ajungem să ne ardem pe drum? Pentru că după ce Eurile bune ne vor face să simțim că suntem buni, niciodată nu vom înțelege că ceilalți chiar văd în noi cruda noastră realitate, căci realitatea este alta, însă nu reușim să o vedem și grav este că ajungem să credem că ceilalți nu ne percep. Și cum vom fi convinși că suntem foarte buni, niciodată nu vom accepta ceea ce văd în noi ceilalți sau ceea ce văd unii sau unele care într-adevăr cunosc psihologia gnostică.

În acest mod ne vom îndepărta treptat de colegii noștri, de prietenii noștri, deoarece Eul orgoliului ne va face să credem că nu ne apreciază. Auto-compasiunea ne va umple capul cu gânduri rele și sentimente rele față de toți aceia care într-adevăr ne văd. Cel mai rău este atunci când nu suntem capabili să observăm gândurile noastre și sentimentele noastre, deoarece în acel caz vom fi foarte plini de noi înșine.

Să vrem să abandonăm drumul, sau instituția noastră –AGEAC–, sau să nu urmăm directivele Coordonării Internaționale, este scopul Bestiei interioare și al tenebrelor. Vom sfârși transformându-ne în acea creatură dezagreabilă care apare în filmul STĂPÂNUL INELELOR, pe care l-au numit GOLLUM, căci psihicul nostru va fi atrofiat. Din nefericire, mintea noastră o folosim doar pentru a da argumente și explicații, dar niciodată pentru a merge dincolo de falsa noastră realitate.

Și dacă vom continua astfel pe acest drum vom muri fizic și în acel caz vom pune pe piatra noastră de mormânt: „Aici zace o persoană bună care nu a fost înțeleasă”, de parcă ar fi că toți suntem Cosmocratori…

Vă adaug în cele din urmă câteva fraze pentru a reflecta la ele:

„Este necesar să trăim pentru a muri psihologic!”
Anonim

„Cel bun, atunci când se corupe, devine foarte rău.”
Sfântul Grigorie cel Mare

„Egoistul își are inima în cap.”
Ovidiu

„Faptul de a nu fi bun decât pentru sine înseamnă să nu fii bun de nimic.”
Voltaire

„Unicul egoism acceptabil este acela de a căuta ca toți să fie bine pentru a ne simți noi mai bine.”
Benavente

PACTA SUNT SERVANDA.
─„Pactele trebuie să fie respectate.”─
KWEN KHAN KHU