Maestrul chinez Wu Wen a plecat la Maestrul Huai Shi, care l-a învăţat să mediteze cu ajutorul mantrei sacre WU. Această mantră se cântă în gând cu litera U repetată de două ori, UUUUU, UUUUU, prelungind sunetul vocal, imitând sunetul uraganului când urlă prin defileul muntelui, sau al valurilor izbindu-se teribil de plajă.
Cântul acestei mantre se face în gând atunci când practicăm meditaţia, cu scopul de a ajunge la liniştea şi la tăcerea minţii, când avem nevoie să golim mintea de tot felul de gânduri, dorinţe, amintiri, griji etc.
[…]
Wu Wen cânta mantra WU; imita cu U-ul sunetul vântului prin defileul muntelui, sunetul mării când biciuieşte plaja; Wu Wen ştia să combine inteligent meditaţia cu somnul.
Wu Wen cânta mantra sa cu mintea şi nu se gândea la nimic. Când vreo dorinţă sau amintire ori gând se ivea în cugetul său, Wu Wen nu îl respingea, îl studia, îl analiza, îl înţelegea în toate nivelurile minţii, şi apoi îl uita în formă radicală, totală sau definitivă.
Wu Wen îşi cânta mantra în mod continuu; nu dorea nimic, nu raţiona nimic, orice dorinţă sau gând care i se iveau în minte erau înţelese cum trebuie şi apoi uitate; cântul mantrei nu se întrerupea, ţânţarii şi înţepăturile lor deja nu mai aveau importanţă.
Samael Aun Weor
Colierul lui Buddha, Capitolul XVIII