Alianța cu Marte

Alianța cu Marte 850 480 V.M. Kwen Khan Khu

Dragi prieteni!

Îmi face plăcere să vă trimit acest articol publicat, la vremea sa, de REVISTA ABRAXAS ─organ de difuzare a Gnozei când Patriarhul nostru încă se afla printre noi─ care se referă la:

ALIANȚA CU MARTE

În acest articol, dragă cititorule, V.M. Samael Aun Weor începea deja să vorbească despre destinul tragic al umanității noastre și despre rolul pe care îl vor juca umanitățile altor lumi cu privire la apocalipsa noastră. Să vedem deci cuvintele Patriarhului nostru, foarte potrivite cu timpurile pe care le trăim chiar acum:

„1. În mesajele trecute am profetizat, fără ocolișuri, că rușii vor ajunge primii pe Lună și această profeție a început deja să se îndeplinească prin prima aselenizare a unei stații transmițătoare de imagini.

2. Nu este departe ziua în care rușii vor pune primul om pe Lună. Este clar că mai înainte vor duce animale pe satelitul nostru lunar.

3. Luna este o lume moartă, Luna este un cadavru, totuși, pe fața pe care nu o vedem, adică în latura sa ascunsă omului de pe Pământ, există rămășițe de viață vegetală și animală –mici plante, mici reptile etc.

4. Pământul și toate planetele din spațiu, Luna și toate lucrurile, au, în realitate, șapte dimensiuni.

5. În cartea noastră intitulată Curs zodiacal am afirmat că în latura invizibilă a Lunii există locuitori. Realmente, acești locuitori sunt oameni din altă lume, ființe din a patra dimensiune, niciodată oameni în carne și oase, căci Luna este o lume moartă.

6. Scepticii pot să râdă după bunul plac de această chestiune a «oamenilor din altă lume», «oameni din a patra dimensiune»… Noi afirmăm: «CEL CARE RÂDE DE CEEA CE NU CUNOAȘTE ESTE PE CALE SĂ DEVINĂ IDIOT».

7. Creaturile unidimensionale, cum este melcul și altele, ar putea și ele să râdă de cei care ar afirma existența ființelor bidimensionale, cum este câinele, calul, pisica etc.

8. Creaturile bidimensionale nu ar putea niciodată să înțeleagă animalul intelectual tridimensional. Câinele este ferm convins că stăpânul său este la fel de bidimensional ca și el.

9. Animalul rațional posedă un simț spațial tridimensional, își poate corecta percepțiile cu ajutorul conceptelor.

10. Animalul bidimensional nu-și corectează percepțiile cu ajutorul conceptelor.

11. Creatura unidimensională crede că universul se procesează pe o singură linie, care merge de la plăcere la durere și atâta tot.

12. Omul care și-a dezvoltat simțul spațial poate să vadă a patra dimensiune și să confirme sau să verifice existența altor lumi.

13. După această mică digresiune, necesară pentru a clarifica acest articol, continuăm spunând că Luna este un cadavru și că, prin urmare, nu este locuită.

14. Rușii și nord-americanii vor să cucerească Luna cu scopul de a înființa acolo o bază interplanetară. Încă nu a fost cucerită frumoasa SELENA a barzilor din toate timpurile și deja se vorbește despre platforme armate cu potențial atomic și rachete orbitale de tip distructiv… Ce putem aștepta de la frumoasa SELENA?

16. Este clar că acela care va reuși să înființeze o fortăreață militară pe Lună, nu va putea folosi doar șantajul atomic pe o scară largă, ci, realmente, va dispune de o bază formidabilă ca să lanseze rachete atomice și să distrugă orașe lipsite de apărare [să ne amintim aici de NOUA FORȚĂ SPAȚIALĂ creată în timpul mandatului lui Donald Trump]…

16. Competiția în cursa pentru Lună nu are origini foarte romantice, nici poetice. În fond, ceea ce se urmărește sunt două lucruri: primul este o platformă militară cosmică, al doilea, o bază de unde să fie posibil să se trimită nave cu echipaj spre planeta Marte.

17. Unii oameni de știință acceptă deja posibilitatea ca Marte să aibă viață proprie. Noi suntem pe deplin siguri că Marte este locuită de o umanitate superioară.

18. În pădurile adânci ale Amazonului trăiește un grup de discipoli ai lui Marconi, care se dedică exclusiv studiului energiei solare. Acest grup conviețuiește normal cu anumiți marțieni care aterizează în această regiune.

19. Pușlamalele pot să râdă după bunul plac de afirmațiile noastre. Să ne amintim că pușlamalele au râs și de Pasteur când își fierbea instrumentele de chirurgie și de Galileo, când afirma că Pământul era rotund și se învârtea.

20. Marțienii au stabilite zone secrete de aterizare pe planeta noastră Pământ și au studiat în detaliu viața și obiceiurile tuturor locuitorilor acestei lumi.

21. Umanitatea marțiană și-a luat pe umeri o responsabilitate teribilă, de a reeduca și a îmblânzi aceste fiare cunoscute drept animale intelectuale, în mod greșit numite oameni.

22. Întâlnirea cu marțienii va fi inevitabilă atunci când primele nave terestre vor coborî încet pe solul marțian.

23. Oamenii de știință tereștri, stelele firmamentului intelectual, vor cădea străfulgerați când se vor întâlni cu o umanitate de tip superior, mult mai avansată decât cea terestră și care posedă nave cosmice extraordinare. Printre marțienii care actualmente trăiesc în jungla Amazonului, conviețuind cu discipolii lui Marconi, este bine să-l amintim pe marele conducător, domnul Tage.

24. Acest mare conducător a semnat alianța cu locuitorii Pământului și cere doar două lucruri pentru a întări relațiile Marte-Pământ: primul, desființarea frontierelor naționale care divid oamenii, al doilea, încetarea războaielor.

25. În absența acestor două condiții, relațiile Marte-Pământ se dovedesc imposibile.

26. Foarte curând, locuitorii Pământului se vor găsi în fața dilemei de A FI sau A NU FI a filosofiei, se vor vedea ajunși într-o fundătură fără ieșire; fie acceptă condițiile marțienilor, fie vor fi distruși.

27. Dacă locuitorii Pământului vor să-i cucerească pe marțieni, dacă încearcă să repete pe Marte isprăvile unui Hernán Cortés sau ale unui Pizarro se înșală foarte tare, pentru că locuitorii lui Marte au ordin să se apere.”

Samael Aun Weor

Permiteți-mi să închei acest articol minunat cu câteva cugetări pentru reflecție:

„Pacea este o victorie virtuală, tăcută și continuă a forțelor posibile peste lăcomiile probabile.”
Paul Valery

„Pacea sufletului este cea mai mare bogăție.”
Campoamor

„Primul bine, după sănătate, este pacea interioară.”
La Rochefoucauld

„Respectarea drepturilor altora înseamnă pacea.”
Benito Juárez

„Pacea obținută cu vârful sabiei nu este decât un armistițiu.”
Proudhan

VTCVMQVE.
─„Într-un anumit fel”─
KWEN KHAN KHU