Iubirea

Iubirea

Iubirea 850 480 V.M. Samael Aun Weor

Dumnezeu, ca TATĂ, este ÎNŢELEPCIUNE. Dumnezeu, ca MAMĂ, este IUBIRE.

Dumnezeu, ca Tată, rezidă în Ochiul Înţelepciunii. Ochiul Înţelepciunii se află situat în spaţiul dintre sprâncene.

Dumnezeu, ca Iubire, se află în Templul-Inimă. Înţelepciunea şi Iubirea sunt două coloane principale ale Marii Loji Albe.

A iubi, cât de frumos este să Iubeşti! Doar sufletele mari pot şi ştiu să Iubească. Iubirea este tandreţe infinită… Iubirea este viaţa care palpită în fiecare atom aşa cum palpită în fiecare soare.

Iubirea nu poate fi definită pentru că este Divina Mamă a Lumii; este ceea ce vine la noi când într-adevăr suntem îndrăgostiţi.

Iubirea se simte în străfundul inimii; este o trăire încântătoare, este un foc ce mistuie, este un vin divin, un delir al celui care-l bea. O simplă batistă parfumată, o scrisoare, o floare, stârnesc în adâncul sufletului teribile nelinişti intime, extaze exotice, voluptuozitate inefabilă.

Nimeni n-a putut defini vreodată Iubirea; trebuie s-o trăieşti, trebuie s-o simţi. Doar marii îndrăgostiţi ştiu, realmente, ce este ceea ce se numeşte Iubire.

Căsătoria Perfectă este unirea a două fiinţe care într-adevăr ştiu să Iubească.

Ca să existe cu adevărat Iubire, e nevoie ca bărbatul şi femeia să se adore în toate cele şapte mari planuri cosmice.

Ca să existe Iubire e nevoie să existe o adevărată comuniune sufletească în cele trei sfere ale Gândirii, Simţirii şi Voinţei.

Când cele două fiinţe vibrează în comun în gândurile, sentimentele şi voințele lor, atunci Căsătoria Perfectă se realizează în cele șapte planuri de conştiinţă cosmică.

Există persoane care sunt căsătorite în planurile fizic şi eteric, dar în cel astral nu sunt. Altele sunt căsătorite în planurile fizic, eteric şi astral, dar nu sunt în planul mental; fiecare gândeşte în felul său; femeia are o religie şi bărbatul alta; nu sunt de acord în ceea ce gândesc etc., etc., etc.

Există perechi care au afinităţi în lumea gândirii şi a simţirii, dar sunt absolut contrare în lumea voinţei. Aceste cupluri se ceartă în mod constant, nu sunt fericite.

Căsătoria Perfectă trebuie să se efectueze în cele șapte planuri de conştiinţă cosmică. Există căsătorii care nu ajung nici măcar până la planul astral; atunci nu există, nici măcar atracţia sexuală; acelea sunt adevărate eşecuri. Acest tip de căsătorii se bazează, exclusiv, pe contractul de căsătorie.

Unele persoane duc o viaţă matrimonială în planul fizic cu un anumit consort, iar în planul mental duc o viaţă conjugală cu un consort diferit. Rar întâlnim în viaţă o Căsătorie Perfectă. Ca să existe Iubire, trebuie să existe afinitate de gânduri, afinitate de sentimente şi de voinţe.

Unde există calculul aritmetic nu există Iubire. Din nefericire, în viaţa modernă, Iubirea are miros de cont bancar, de comerţ şi de celuloid. În acele cămine unde există doar totaluri şi resturi, Iubirea nu există. Când Iubirea pleacă din inimă, cu greu se mai întoarce.

Iubirea este un copil foarte supărăcios.

Căsătoria care se realizează fără iubire, numai pe bază de interes economic sau social este, de fapt, un păcat împotriva Spiritului Sfânt. Acel tip de căsătorii eşuează inevitabil.

Îndrăgostiţii confundă adeseori Dorinţa cu Iubirea, şi partea cea mai proastă este că se căsătoresc crezându-se îndrăgostiţi. Odată înfăptuit actul sexual, odată satisfăcută pasiunea carnală, urmează atunci dezamăgirea, rămâne teribila realitate.

Îndrăgostiţii trebuie să se autoanalizeze pe ei înşişi înainte de a se căsători, pentru a şti dacă sunt îndrăgostiţi cu adevărat. Pasiunea se confundă ușor cu Iubirea. Iubirea şi Dorinţa sunt absolut opuse.

Cel care într-adevăr este îndrăgostit este în stare să-şi dea până şi ultima picătură de sânge pentru fiinţa adorată.

Examinează-te pe tine însuţi înainte de a te căsători. Te simţi capabil să-ţi dai până şi ultima picătură de sânge pentru fiinţa pe care o adori? Ai fi capabil să-ţi dai viaţa pentru ca fiinţa adorată să trăiască?

Reflectează şi meditează.

Există o adevărată afinitate în gânduri, sentimente şi voinţe cu fiinţa pe care tu o adori? Aminteşte-ţi că dacă această afinitate completă nu există, atunci căsătoria ta va fi, în loc de rai, un adevărat iad. Nu te lăsa dus de dorinţă. „Omorâţi nu numai dorinţa, ci chiar şi umbra însăşi a arborelui ispititor al dorinţei!” Iubirea începe printr-un fulger de simpatie încântătoare, se substanţializează cu tandreţea infinită, şi se sintetizează în supremă adoraţie.

O Căsătorie Perfectă este unirea a două fiinţe care se adoră absolut. În iubire nu există planuri, nici conturi bancare. Dacă tu îţi faci planuri şi calcule, înseamnă că nu eşti îndrăgostit. Reflectează înainte de a face marele pas. Eşti îndrăgostit cu adevărat? Fereşte-te de iluzia dorinţei! Aminteşte-ţi că flacăra dorinţei devorează viaţa şi rămâne, atunci, teribila realitate a morţii.

Contemplă ochii fiinţei pe care o adori, pierde-te în fericirea pupilelor sale, dar dacă vrei să fii fericit, nu te lăsa dus de dorinţă!

Omule îndrăgostit, nu confunda Iubirea cu pasiunea! Autoanalizează-te profund!

Este urgent să ştii dacă ea îţi aparţine în spirit. Este necesar să ştii dacă eşti pe de-a-ntregul potrivit cu ea în cele trei lumi ale gândirii, simţirii şi voinţei.

Adulterul este rezultatul crud al lipsei de Iubire. Femeia cu adevărat îndrăgostită ar prefera să moară decât să adultereze. Bărbatul care adulterează nu este îndrăgostit.

Iubirea este teribil de divină. Binecuvântata Zeiţă Mamă a Lumii este ceea ce se numeşte Iubire.

Cu focul teribil al Iubirii putem să ne transformăm în Zei pentru a pătrunde, plini de maiestate, în amfiteatrul Ştiinţei Cosmice.

Căsătoria perfectă, Capitolul „Iubirea”
VM Samael Aun Weor