Michelangelo, Visul vieții umane. Timpul acestei rase Ariene s-a terminat deja?

De ce pentru Fraternitatea Albă timpul acestei rase Ariene s-a terminat deja?

De ce pentru Fraternitatea Albă timpul acestei rase Ariene s-a terminat deja? 850 480 V.M. Kwen Khan Khu

Iubiți cititori!

Îmi face plăcere să vă scriu tuturor pentru a încerca să găsesc un răspuns la preocupanta enigmă:

DE CE PENTRU FRATERNITATEA ALBĂ
TIMPUL ACESTEI RASE ARIENE S-A TERMINAT DEJA?

Stimați cititori/are, prin intermediul învățăturilor noastre am știut în mod clar că ne aflăm în RIGOAREA KALI-YUGĂI. Aceasta înseamnă în mod cabalistic că perioada actuală corespunde imperiului tenebrelor și poartă degenerarea totală a umanității. Deja în anul 1950, ne spune V.M. Samael Aun Weor, Fraternitatea Albă, reunită în sfântul consiliu, a decis că această umanitate este eșuată și a devenit diabolică. „Mai ales, cel mai bine ar fi să fie eliminată chiar acum…”

Acea hotărâre avea drept fundament faptul concludent că regnul pseudouman DEJA NU MAI AVEA IDEI SOLARE și, cu toate că trăise până atunci DOUĂ RĂZBOAIE MONDIALE, chiar și așa, masele de umanoizi nu doreau decât să se întoarcă la a fost odată ca niciodată –să se citească: fornicația, alcoolul, drogurile, moda, banii, bursa, traficul de persoane, prostituția, faima, exploatările de petrol, de diamante, de aur etc., etc., etc. Merită să spunem că înainte de Primul Război Mondial se trafica deja opiul în toată lumea din Hong Kong, care era atunci colonie engleză. În Hong Kong abunda prostituția într-un mod alarmant și TRAFICUL DE ALBE…

Însă, fără a vorbi despre abuzurile maligne realizate de toate părțile implicate în conflictul celui de-al Doilea Război Mondial, odată terminat acesta, să ne amintim bine, asupra umanității s-a precipitat o degenerare înspăimântătoare, foarte puternică și care a început cu muzica –pregătită în mod intenționat pentru a degenera tineretul– merită să spunem: twistul, rock and roll-ul și alte dansuri care erau însoțite de consumul de droguri variate, care au început cu marijuana și apoi au fost urmate de LSD, heroină, amfetamine, până când s-a ajuns la COCAINĂ și la drogurile de sinteză, care sunt folosite astăzi chiar și de guvernele unor țări ca instrument de a obține bani, cu finalitatea de a fi folosite în scopuri ciudate –să se citească: Venezuela, Bolivia, Nicaragua, Columbia, Ecuador, S.U.A. etc., etc., etc.

Tot delirul machiavelic al celui de-al Doilea Război Mondial a fost încununat, într-un mod foarte pervers, de lansarea bombei atomice asupra populației fără apărare a orașelor Hiroshima și Nagasaki –în Japonia– pentru a-i obliga pe japonezi să se predea în fața Statelor Unite. De ce nu s-au luptat corp la corp în Pacific? De ce a trebuit să fie îndreptată, într-o formă atât de crudă, o asemenea furie împotriva unei populații fără apărare? Unde au rămas principiile eticii și ale moralei? Pur și simplu, nu au rămas NICĂIERI! În războaiele pe care le propune Eul cu multiplicitatea sa este obișnuit să se folosească absurdul proverb conform căruia în război ca și în dragoste totul este permis!;aceasta este retorica Bestiei pe care o purtăm în interior și al cărei număr de identitate este 666!

În timp ce se întâmplau toate acestea, în China, magul negru Mao Zedung pregătea mulțimile ca să le injecteze virusul ateismului și să atragă milioane de chinezi spre comunism, în mod evident cu ajutorul tenebrelor și al demonului Adramelech, care trăiește pe acele meleaguri. Astăzi China este o superputere însă ÎN RĂU ȘI PENTRU RĂU, și în fiecare zi se pregătește pentru a fi calul galben citat în Apocalipsa Sfântului Ioan și care poartă numele de MOARTE…

În acele zile –vorbim despre anii `50– în timpul acelei sacre reuniuni a Fraternității Solare, V.M. Samael a implorat în fața Fraternității Albe și în fața Marii Legi o mică pauză înainte de a pedepsi această entropică societate mondială, propunând să dea o ultimă oportunitate grupurilor de umanoizi care populează fața pământului nostru, creând o mișcare revoluționară care SĂ SPUNĂ ÎN MOD CLAR care ar fi instrumentele de folosit pentru a abandona ENTROPIA și, în final, SĂ SE SALVEZE MĂCAR PĂLĂRIA ÎNECATULUI…

Atunci Patriarhul nostru a azvârlit pe fereastră –vorbind metaforic– cheia supremă care rămăsese păstrată în Templele de Mistere și care va permite adevărata REGENERARE TOTALĂ a rasei pseudoumane care există acum în cele patru puncte cardinale. Tot atunci AVATARUL VĂRSĂTORULUI a explicat, fără ocolișuri, cei TREI FACTORI AI REVOLUȚIEI CONȘTIINȚEI, și anume:

─A MURI PSIHOLOGIC

─A RENAȘTE: crearea unei vieți spirituale puternice grație artei transmutării.

─SACRIFICIUL PENTRU UMANITATE cu scopul de a ne dezlega de karma care ne leagă de Roata Fatalității ─să se citească Samsara.

Totuși, imediat ce Gnosticismul Contemporan și-a început marșul în lumea noastră, foarte rapid, numita LOJĂ NEAGRĂ și-a pus și ea în marș mecanismele pentru a contracara sus-numita REVOLUȚIE INTERIOARĂ patronând cu metodele sale amplificarea somnului Conștiințelor adormite ale societății. Atunci, când Patriarhul Samael a dat omenirii opera care s-a numit mai întâi POARTA DE INTRARE ÎN INIȚIERE –care mai târziu va lua numele de CĂSĂTORIA PERFECTĂ, în același timp, în mod misterios a apărut revista PORNOGRAFICĂ PLAYBOY, care recomanda exact contrariul a ceea ce MAREA LOJĂ ALBĂ voia să predea maselor…

Natura psihică și animică a oamenilor fiind înspăimântător de slabă din cauza viciului fornicării și a consumului de droguri, fără îndoială că UNDA DIONISIACĂ, generând intrarea lumii noastre în subregența constelației Vărsătorului, a făcut restul. V.M. Samael ne explică clar că această undă a fost prost captată de psihicul uman și în loc să profite de ea pentru a mări revoluția animică, bipedul tricerebral, închis în EGOUL ANIMALIC, a transformat această undă într-un HAOS PSIHOSEXUAL care a dat naștere UNDEI HIPPIE și festivalurilor sale asurzitoare din anii `60 și `70. E suficient să amintim faimosul festival de la Woodstock în timpul căruia mii și mii de femei au rămas însărcinate și copiii acestora nu au știut niciodată nici măcar cine au fost părinții lor biologici, pentru că ele au înnotat în noroiul FORNICAȚIEI COLECTIVE timp de zile întregi.

Fără îndoială că frenezia EULUI nu s-a oprit aici. Nu. După aceasta, Unda Dionisiacă reinterpretată de psihicul tulburat al pământenilor a început să creeze MIȘCĂRI DE ELIBERARE care apărau așa-numitul SEX LIBER –să se înțeleagă: FORNICAȚIE LIBERĂ UNDE-O FI ȘI CUM O FI –LIBERTATE PENTRU A AVORTA, LIBERTATEA PENTRU A ÎNCHIRIA PÂNTECE MATERNE, LIBERTATE PENTRU CONSUMUL DE DROGURI, ajungând chiar să reclame, și asta este absurd, dreptul de a fi HOMOSEXUALI, GAY, LESBIENE, TRAVESTIȚI, BISEXUALI etc., etc., etc.

CONCLUZIE: Toate aceste valuri de PERVERSITATE s-au extins pe toată suprafața pământului și la aceasta s-a adăugat atunci RĂZBOIUL RECE între Estul și Vestul tristei noastre locuințe planetare. Evident că mințile înnebunite deja, din cauza tuturor celor spuse anterior, nu erau pregătite în niciun fel pentru a vedea obiectiv care va fi rezultatul MULȚIMII care se pregătea de anumite inteligențe maligne care lucrează în lumea noastră pentru Regatul Tenebrelor. Atunci aceste suflete satanice au provocat RĂZBOIUL DIN VIETNAM care a costat viața a cincizeci de mii de nord-americani și două milioane de civili vietnamezi. Și pentru ce toate acestea? Răspuns: pentru nimic! Astăzi Statele Unite și Vietnamul întrețin relații excelente.

Cum răul nu se odihnește niciodată, atunci a provocat o nouă explozie oribilă: RĂZBOIUL DIN IUGOSLAVIA care a înfruntat din nou Occidentul și Orientul, rezultând mii și mii și mii de morți și dispăruți care până și în zilele noastre mai sunt reclamați de ambele părți, fără ca nimeni să dea vreun răspuns.

Ca și cum ar fi puțin lucru, am asistat apoi la RĂZBOIUL ETNIC AFRICAN în care s-au înfruntat Hutu și Tutsi într-o formă cu adevărat macabră, deoarece ambele Etnii se omorau cu lovituri de cuțit, de macete, prin incendii provocate, violări neîncetate de femei, masacre de copii cărora li se amputau mâinile sau picioarele, la fel ca și adulților etc., etc., etc.

Această barbarie antiumană a lăsat o cifră, nici mai mult, nici mai puțin decât de 11 milioane de morți, mult mai mult decât mult trâmbițata cifră pe care o repetă neîncetat evreii cu privire la morții lor în mâinile naziștilor –șase milioane. Și toate acestea le contempla pasivă rău-numita UNIUNE EUROPEANĂ și la fel țara care se laudă că aduce PACEA în lume: Statele Unite ale Americii de Nord. Nimeni nu mișca niciun deget, se mulțumeau doar să vadă acea tragedie. Unde a rămas umanitatea rasei noastre?

În Orient –în mod concret în Rusia– înainte de AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL deja domnul Stalin ordonase uciderea a milioane de ruși pe care el îi considera periculoși pentru regimul său dictatorial. Aceasta a fost calificată ca EPURĂRILE STALINISTE care astăzi nu mai sunt un secret pentru nimeni.

Capitalismul și comunismul au provocat războaie în toată America Centrală și de Sud și asta durează și astăzi. Același lucru s-a întâmplat și în Orientul Mijlociu, creând războaie în Afganistan, în Irak, și astăzi asistăm la un război unde deja s-au raportat milioane de victime, așa cum este conflictul creat în Siria, care nu doar că a decimat populații întregi, ci a provocat și cel mai mare exod de refugiați din istoria omenirii.

Să adăugăm la aceste războaie situația infernală care există de zeci de ani în teritoriul palestinian. Palestina, în afară că a fost o țară FURATĂ ÎN MOD CLAR de Statul Israelian, pentru a-l anexa puțin câte puțin la națiunea sa ilegitimă, suportă în fiecare zi foame, lipsă de apă, de electricitate, de spitale, de medicamente etc., etc., etc., și înfruntările dintre palestinieni și israelieni, deoarece unii cer răzbunare și ceilalți afirmă în mod stupid că Palestina și Ierusalimul fac parte din istoria lor, lucru care nu rezistă la o analiză de fond conform multor istorici occidentali și orientali. Acum, cu liniștea ipocritei UNIUNI EUROPENE și cu ajutorul necondiționat al Statelor Unite, Israelul a anunțat cu voce puternică faptul că se pregătește să-și anexeze Cisiordania, un teritoriu care s-a bucurat întotdeauna de libertate și autonomie în mijlocul acelui viespar care este Orientul Mijlociu. Comunitatea internațională, ca întotdeauna, se limitează să observe și SĂ PĂSTREZE LINIȘTEA, pentru a nu se înfrunta cu boicotul comercial pe care domnii din Israel l-ar putea impune în orice moment. Aceasta evidențiază că nu există în pseudorasa umană actuală nicio lumină care să dea tresăriri de CARITATE, UMANITATE, ETICĂ, SOLIDARITATE, FRATERNITATE, CREȘTINISM etc., etc., etc.

În aceste momente lumea întreagă contemplă uimită înfruntarea crescândă între Rusia și China contra Statelor Unite. Fiecare putere războinică își expune în mod crud și fără nicio reținere armamentul lor sofisticat pe care-l vor folosi în cazul în care se va dezlănțui o nouă CONFLAGRAȚIE MONDIALĂ care ar devasta continente întregi, pentru că toți cei implicați în conflict se amenință reciproc cu BOMBA ATOMICĂ…

Contemplând toată această panoramă, dragă cititorule, este evident că NATURA SPECIEI PSEUDOUMANE a lumii noastre este CONDAMNATĂ DINAINTE, nu doar de MAREA LEGE A KARMEI, ci și de FRATERNITATEA ALBĂ. Învățăturile noastre au circulat pe cele cinci continente ale lumii noastre și, în ciuda faptului că am folosit toate mijloacele pentru a promova Gnosticismul, răspunsul umanoidului pământesc a fost NUL în comparație cu eforturile care au fost realizate pentru a încerca să-l atragă spre lumină.

Deși pare greu de crezut pentru imprudenții care încă mai visează la PACEA MONDIALĂ și la O ERĂ DE FERICIRE PENTRU TOȚI, RĂBDAREA MARII LEGI ȘI A CERCULUI CONȘTIENT AL UMANITĂȚII SOLARE ARE O LIMITĂ și prost-numita ființă umană a depășit aceste limite în toate sensurile.

Spuse toate acestea nu ne rămâne decât să intrăm în reflecții profunde, răbdătorule cititor!…

„Războiul creează tâlhari și pacea ridică spânzurători.”
Lorenzo de Médici

„Războiul este un drapel sub care se ascunde omicidul.”
Victor Hugo

„Războiul este un atentat împotriva speciei umane.”
Pliniu

„Acolo unde patria vrea să fie unicul și adevăratul scop obține succesul dar dăunează sufletului; unde recunoaște că superiorul îi este superior, ratează succesul dar câștigă sufletul.”
Rabindranath Tagore

„Există ceva la fel de necesar cum este pâinea cea de toate zilele, fără de care chiar pâinea este amară. Dă-ne, Doamne, pacea de fiecare zi! ar trebui să adăugăm la Tatăl Nostru.”

PRIMUS HOMO DE TERRA TERRENUS; SECUNDUS HOMO DE COELO COELESTIS.
─„Primul om este al pământului, pământesc; al doilea om este al cerului, ceresc.”─
Sfântul Pavel 1 Cor. 15:47.

KWEN KHAN KHU