Ce înseamnă să ascultăm de voința Tatălui?

Ce înseamnă să ascultăm de voința Tatălui? 850 480 V.M. Kwen Khan Khu

Mult iubiți prieteni și prietene,

Cu enormă plăcere mă pregătesc să vă trimit câteva rânduri referitoare la o temă extrem de importantă pe care o vom numi:

CE ÎNSEAMNĂ SĂ ASCULTĂM DE VOINȚA TATĂLUI?

Aparent, atunci când vorbim despre a îndeplini voința Tatălui aproape întotdeauna credem că prin acțiunile noastre zilnice o facem. Nimic mai absurd și mai himeric.

Înainte de toate, pentru a face voința FIINȚEI este indispensabil să-i acceptăm existența, să credem în Ea în mod profund și să fim dispuși sufletește pentru a-i urma directivele, oricare ar fi ele.

Acei fericiți care au reușit să o vadă în mod direct pe FIINȚA lor REALĂ printr-o experiență astrală sau onirică, cel puțin știu deja cine este acea energie minunată care este porțiunea de Dumnezeu în interiorul fiecăruia dintre noi.

Într-o ocazie, în casa Venerabilului Maestru Samael, în lumea fizică, l-am întrebat pe preaînaltul:

─Maestre, cum am putea să știm că facem voința FIINȚEI la un moment dat?

Răspunsul a fost următorul:

Dacă ceea ce faci se încadrează în modul corect de a simți, modul corect de a gândi și modul corect de a acționa, atunci poți să fii sigur că faci voința FIINȚEI

Aceste cuvinte au fost pentru persoana mea un ghid timp de mulți ani, mai ales când făceam misiuni de difuzare a sacrelor noastre învățături. Evident, mai târziu în timp, pe măsură ce progresul meu spiritual creștea, atunci mi-a fost deja mai ușor să simt voința Tatălui meu care se află în secret și să ascult de ea.

Trebuie să știm că pentru a face în viața noastră voința FIINȚEI este indispensabil să renunțăm la capriciile noastre în fața multor circumstanțe, fie ele circumstanțe sentimentale, familiale, economice, religioase, filosofice etc., etc., etc.

În multe momente, de la acest Birou de Coordonare, am cunoscut cazuri de domnișoare care ne-au consultat dacă era convenabil sau nu să-și unească viețile cu un anumit subiect și, deși le-am indicat că era NECONVENABILĂ acea relație, am aflat apoi, cu tristețe, că acea fată care a pus întrebarea a decis, de la sine, să facă voința EULUI și s-a dus să trăiască cu presupusul „iubit”. Timpul, mai târziu, a determinat eșecul acelei uniuni și, când acea domnișoară a vrut să rectifice, ea își pierduse multe din valorile ei animice și suferise diverse daune morale.

Să ne amintim aici de acea narațiune pe care ne-o menționează Sfintele Scripturi și în care ni se spune că Dumnezeu a vrut să pună la încercare ascultarea lui Avraam și i-a poruncit să-și sacrifice propriul fiu. Biblia ne relatează că acel fapt a fost ceva foarte dur la nivel moral pentru Avraam și i-a fost greu să-și convingă soția de necesitatea de a se supune Tatălui, FIINȚEI. În fața acelei panorame, Avraam a urcat pe un munte unde i se indicase să înfăptuiască acea jertfă și când a fost pe punctul de a îndeplini porunca lui Dumnezeu a auzit o voce care i-a strigat: „Avraam, Avraam, oprește-te, nu-l sacrifica pe fiul tău, ceea ce voiam să știu era până unde mergea fidelitatea ta față de mine!”.

Evident că acela a fost un motiv de bucurie enormă pentru Avraam și pentru soția lui, căci ascultându-l pe Domnul reușiseră să-l țină în viață pe fiul lor Isaac.

Să ne amintim de asemenea istoria lui Iov când a fost încercat în credința sa și în fidelitatea sa față de Creator. FIINȚA a dat permisiune tenebrelor pentru a-l supune pe Iov la o probă de fidelitate și de răbdare și pentru aceasta a permis ca Iov să sufere de o lepră care a durat opt ani. În timpul acelor ani teribil de dificili Iov niciodată nu a protestat împotriva lui Dumnezeu nici nu a reacționat cu mânie în fața acelor circumstanțe. La finalul celor opt ani menționați, Creatorul a considerat că Iov era absolut fidel voinței sale și acea boală a încetat și, în plus, Dumnezeu a făcut ca trupul său să se regenereze cu totul. Evident că această povestire are de asemenea un sens simbolic pe care gnosticii îl cunoaștem, însă faptele au fost fapte până la punctul în care au ajuns să facă parte din procesele sacre ale sufletului uman care încearcă să realizeze tot Drumul Secret

Viața, dragi cititori, este o constantă probă pentru noi toți și din aceste încercări putem ieși cu bine doar apelând la ascultarea de Tatăl nostru care se află în secret.

Când vom fi copleșiți de loviturile pe care ni le dă existența noastră, cel mai bine este să apelăm la meditație și la rugăciune, rugându-ne în fiecare moment FIINȚEI „Să nu se facă voia mea ci a ta”… Și Tatăl nostru cunoaște remedii și remedii pentru a ne calma neliniștile, durerile, nerăbdările, îndoielile care ne chinuie etc., etc., etc, să nu uităm aceasta.

Însuși Maestrul Aberamentho, chiar cunoscând drama care îl aștepta, când s-a rugat pe Muntele Măslinilor s-a adresat Tatălui său care se află în secret și s-a rugat spunând: „Doamne, Doamne, dacă este posibil îndepărtează de mine acest potir, dar să nu se facă voia mea ci a ta”

Aceasta este o dovadă a curajului suprem pe care trebuie să îl avem în fața greutăților vieții noastre.

De asemenea când recităm TATĂL NOSTRU există o parte în el care spune: „Facă-se voia ta precum în cer așa și pe pământ… Dar oare facem voința Tatălui în zilele noastre? Oare Tatăl ne ordonă să producem războaie și arme atomice pentru a-i ucide pe semenii noștri? Oare Tatăl vrea ca noi să ne facem homosexuali, lesbiene, travestiți, gay etc., etc., etc.? Oare FIINȚA vrea să avortăm copii care sunt în gestație? Oare Tatăl produce alimente modificate genetic care ucid mulțimile? Oare Tatăl vrea să existe foametea în timp ce bogățiile pe care le avem le utilizăm pentru a fabrica rachete care să ne ducă pe Lună? Evident că nu. FIINȚA este magnanimă, caritabilă, știe bine că sexul este sacru și că este mântuirea și salvarea noastră. Toate aceste nebunii le produce Egoul nostru, care cu ipocrizia lui vrea să ne facă să credem că facem voința Tatălui. Trebuie să reflectăm la toate acestea.

În altă ocazie, chiar acolo, în casa Venerabilului Maestru Samael, l-am întrebat pe binecuvântatul:

Maestre, ce s-ar fi întâmplat dacă în loc să mă fac instructor gnostic aș fi continuat să studiez dreptul la universitate?

Răspuns:

Păi ai fi absolvit, ai fi un avocat excelent, ai avea mulți bani, dar ai fi plin de karmă pe care ar trebui să o plătești în această existență și în următoarea.

Mărturisesc că acel răspuns m-a lăsat stupefiat și, deși simțeam deja în inima mea năzuința de a mă face difuzor al acestor sacre învățături, determinarea mea de a duce acest mesaj mulțimilor a prins și mai mult rădăcini în profunzimile mele.

Așadar, prieteni și prietene, acest fapt de a face voința Tatălui nu este un lucru mental sau o frază oarecare, este ceva foarte serios și trebuie să fim răbdători pentru ca Tatăl să ne facă să vedem, la nivel intern sau prin faptele vieții zilnice, ce este ceea ce El vrea pentru noi.

În alt moment, am avut din nou ocazia să-l întreb pe V.M. Samael următoarele:

─Care ar fi semnele Tatălui pentru a ne arăta că facem voința sa și nu a Egoului animalic?

Răspuns:

─Când vezi că tot ceea ce îți propui să faci cu privire la ceva ce vrei să obții merge ca pe roate, aceasta înseamnă că FIINȚA este cu tine. În schimb, când vezi că tot ceea ce îți propui să faci referitor la un obiectiv pe care ți l-ai marcat începe să aibă în fiecare moment piedici, dificultăți, incertitudini, probleme de tot felul etc., etc., etc., aceasta înseamnă că FIINȚA nu este de acord cu ceea ce îți propui să faci, ai înțeles?

Perfect înțeles, dragă Maestre! a fost răspunsul meu.

Închei acest mesaj, răbdători cititori, lăsându-vă câteva fraze pentru reflecția voastră:

„Ascultarea iubitoare este de două ori ascultare.”
Sora Juana Inés de la Cruz

„A ști să ascultăm este cea mai perfectă știință.”
Tirso de Molina

„Fă ceea ce îți poruncește stăpânul tău și așează-te cu el la masă.”
Cervantes

„Pietate și ascultare, acestea sunt rădăcinile umanității.”
Confuciu

MEMENTO MORI.
─„Amintește-ți că într-o zi vei muri.”─
KWEN KHAN KHU