Strategia Eului și a Bestiei împotriva noastră

Strategia Eului și a Bestiei împotriva noastră 850 480 V.M. Kwen Khan Khu

Dragi prieteni,

Vă scriu pentru a vă trimite un mesaj doctrinar referitor la:

STRATEGIA EULUI ȘI A BESTIEI ÎMPOTRIVA NOASTRĂ

În aventura care ne conduce, prin intermediul Gnozei, la căutarea eliminării Eului pluralizat pe care îl purtăm în interior și a mamei lui, aceea pe care o numim BESTIA și pe care kabalistic o indicăm cu numărul 666, este foarte important să nu desconsiderăm niciodată mișcările acestor forțe maligne în această dură bătălie cu care ne confruntăm.

Eul este o sumă a zilelor trecute –ne spune Patriarhul nostru–, o tematică amplă cu multe volume care, din nefericire, ni se prezintă în viețile noastre datorită Legilor Întoarcerii și Recurenței. Acest lucru este deja cunoscut de voi toți. Totuși, dragii mei cititori, chiar dacă o știm, din nefericire în multe ocazii vedem mulți colegi căzând treptat, pe marginea drumului, pentru faptul că și-au permis UITAREA DE EI ÎNȘIȘI într-un moment oarecare. Toate acestea sunt similare cu confruntarea pe care a avut-o Perseu cu Meduza, conform mitologiei grecești. Pe mai mulți tovarăși ai eroului grec Meduza a reușit să-i privească în ochi și, odată atinși de privirea Gorgonei, rămâneau împietriți și mureau instantaneu. Acest fapt de a rămâne împietriți este foarte interesant, deoarece semnifica faptul că forța BESTIEI ne duce direct în ceea ce numim în Gnoză INVOLUȚIE. Doar Perseu, folosind scutul pe care i-l dăruise Tatăl său –Zeus, Ființa Reală–, a reușit să se apropie de o asemenea monstruozitate și să o decapiteze. Respectivul scut este ceea ce am numi în Gnosticism PRUDENȚĂ. Este dovedit că pe acest Drum Ermetic cel care nu este PRUDENT va eșua în mod iremediabil……

Nu putem nici nu trebuie niciodată să ne ÎNCREDEM în noi înșine, deoarece vom fi siguri doar în ziua în care Ființa noastră Reală se va stabili în AIN SOPH al Kabalei și va binevoi să ne ducă cu Ea. Cât timp nu vom fi acolo mereu vom fi în pericol, căci vom umbla pe terenul RELATIVITĂȚII, adică, vom fi mai mult sau mai puțin la adăpost de o cădere, însă nu cu totul deoarece întotdeauna sunt pericole care ne pândesc în interior și în exterior.

Am cunoscut un Dhyani-Bodhisattva care, fiind căzut, a început să se ridice din noroiul pământului și chiar a reușit să ajungă la a Cincea Inițiere a MISTERELOR MAJORE, cu alte cuvinte, a cucerit cei CINCI ȘERPI DE FOC despre care ne vorbește știința Tantrei în studiile noastre. Într-o zi oarecare, acel Dhyani-Bodhisattva s-a întâlnit cu o RECURENȚĂ feminină și, în mod misterios, acel Dhyani-Bodhisattva s-a lăsat prins de aceasta și a căzut sexual, pierzând atunci acele valori pe care le cucerise. Întrucât era vorba despre un Dhyani-Bodhisattva și, prin urmare, era cunoscător al drumului, imediat MAREA LEGE a decis să-l judece pentru a-i aplica sancțiunea pe care în mod evident o merita. Sancțiunea pe care au decis să o ia Arhonții Destinului a fost foarte drastică: au decis să-l trimită în abis și să-l dezîncarneze. Acel Dhyani-Bodhisattva a primit vestea în lumile interne și, în fața unei asemenea situații, s-a grăbit să se prezinte în fața PALATULUI MARII LEGI, în fața TRIBUNALULUI KARMEI. Însă, în ciuda faptului că acel Dhyani-Bodhisattva a implorat, a cerut, a rugat fierbinte iertarea pentru acea greșeală comisă, Leii Marii Legi au rămas neclintiți și toate acelea au devenit, fără îndoială, O PANORAMĂ ÎNSPĂIMÂNTĂTOARE pentru acel Dhyani-Bodhisattva.

În fața acelor circumstanțe, Dhyani-Bodhisattva a apelat atunci la mila V.M. Aberamentho și l-a rugat să pledeze în fața MARII LEGI pentru sufletul său, angajându-se să LUPTE NEMILOS împotriva lui însuși pentru a putea începe din nou drumul său interior și a se integra mai târziu cu Ființa sa Reală. Așa stând lucrurile, binecuvântatul Șef Suprem al Fraternității Albe –adică: Marele Kabir din Galileea– a angajat propria sa persoană în fața Domnilor Destinului și a cerut clemență pentru Dhyani-Bodhisattva. Răspunsul Domnilor Karmei a fost: „Foarte bine, acceptăm propunerea ta, dar îți clarificăm o dată: dacă Dhyani-Bodhisattva nu îndeplinește pactul și eșuează, atât el cât și propria ta persoană veți fi trimiși în tartarus!!!”, teribile cuvinte, prieteni și prietene, teribile……

Începând din acea zi, respectivul Dhyani-Bodhisattva a luat MULT MAI ÎN SERIOS faptul de a MURI ÎN EL ÎNSUȘI și s-a dedicat, de-a lungul vieții sale, să dezintegreze în mod absolut, nu doar Eul, ci și pe mama lui, Bestia.

Toate aceste lucruri, dragi cititori, ne arată, ne semnalează, ne indică în mod clar faptul că Drumul Ermetic, în mod cert, este spinos, dureros, îngust, strâmt și plin de pericole înăuntru și în afară. Cine nu vrea să înțeleagă și să priceapă ceea ce semnalăm aici are foarte multe probabilități să se piardă pe acesta, să rămână în confuzie și să sfârșească în afara acestuia într-un moment oarecare.

Un Dhyani-Bodhisattva nu este similar cu un simplu Bodhisattva, nu. În cazul Dhyani-Bodhisattvașilor există mult mai multă responsabilitate în fața MARII LEGI, căci ei au trăit deja drumul în alte Maha-Manvantare și cunosc pericolele, riscurile și dificultățile pe care le implică acesta. Prin urmare nu sunt ingenui și știu perfect cu ce se confruntă, aceasta este Legea.

În lumea umană, tridimensională, codurile legilor spun: „Ignorarea unei legi nu este o scuză pentru nerespectarea ei!!”, ceea ce înseamnă că dacă comitem un delict oarecare care este deja specificat în codul penal, chiar dacă noi nu cunoaștem legile care incriminează respectivul delict, aceasta nu ne scuză să fim aduși în fața tribunalelor pământești și să fim judecați și ulterior să ni se aplice o anumită sancțiune hotărâtă de legea însăși. Dacă aceasta se întâmplă cu lucrurile pământești, atunci ce putem crede despre legile divine, care sunt și mai exigente?

Împărăția cerurilor are propriile sale legi și, în mod cert, MAREA LEGE SUPERIOARĂ nu are o fărâmă de corupție, cum se întâmplă de multe ori cu legea pământească.

Așadar, răbdători cititori, vă invit să PERSEVERAȚI PUTERNIC ÎN AUTOOBSERVARE pentru a nu cădea în tentație. Aceasta este ceea ce ne amintește rugăciunea Domnului –Tatăl Nostru– în partea sa finală. Această călătorie, stimați cititori, este extrem de obositoare și se necesită pentru aceasta O ENORMĂ RĂBDARE și o AUTOVIGILENȚĂ în fiecare moment pentru a nu greși în pașii noștri…

Închei acest mesaj, ca întotdeauna, lăsându-vă niște fraze pentru reflecția voastră:

„O promisiune este o poliță pe care o emitem împotriva viitorului nostru.”
Hebbel

„Sunt unii care sunt ca un cec de un milion de dolari la o bancă în faliment. Promit mult și nu este cu putință să obții nimic de la ei.”
Orison Sweet Marden

„Promitem conform speranțelor noastre și îndeplinim conform temerilor noastre.”
La Rochefoucauld

„Cine promite cu multă ușurință se va căi multă vreme.”
Alonso de Ercilla

CVSTOS RERVM PRVDENTIA.
─„Prudența este gardiana lucrurilor.”─
KWEN KHAN KHU