Apreciați prieteni și prietene,
Îmi permit să vă trimit câteva cuvine în legătură cu niște frumoase picturi sau pânze în ulei care ne vorbesc despre…
…TESEU ȘI PIATRA SA FILOSOFALĂ
În ele este arătat Semizeul Teseu împreună cu Mama lui –Divină– Etra. Aceste două opere monumentale au fost pictate în anii 1635-1636 și în prezent se află la Muzeul Louvre Abu Dhabi din Dubai. I se atribuie această pânză lui Laurent de La Hire sau La Hyre.
În prima din aceste două picturi observăm, înainte de toate, o vedere a Greciei antice, lucru pe care putem să-l deducem, contemplând edificiile sau arhitectura care învăluie scena centrală.
În scena principală putem să-l observăm pe miticul Teseu luptând pentru a ridica Piatra sa –Filosofală–, întrucât aceasta are formă cubică. Mama lui Divină este așezată pe o parte a ceea ce par niște ruine din care au rămas în picioare doar două coloane, una dintre ele tăiată sau ruptă. Aceste ruine simbolizează templul interior al lui Teseu făcut bucăți din cauza faptului că aici se arată că Bodhisattva-ul era căzut. De aceea, Mama Divină a eroului îl conduce în sarcina de a-și culege Piatra Filosofală.
Este bine să avem în vedere că Divina lui Doamnă, în primul tablou, este înveșmântată cu haine care nu denotă regalitatea divină, deoarece Ea însăși este sulful mercurial care trebuie să facă mutații până se transformă în foc pur. Un foc care distruge –agregatele psihologice– și care construiește –viața interioară a Inițiatului. Totuși, trebuie să observăm că veșmântul principal al Stellei Maris este alb, căci Ea este fecioară înainte, în timpul și după naștere, adică, Ea este imaculată…
Observăm că eroul temei noastre face un mare efort pentru a culege și a ridica Piatra lui binecuvântată, căci cu adevărat nu este deloc ușor să culegi focurile și să dăltuiești respectiva Piatră, reprezentare ea însăși a Cristosului său intim. De asemenea este important să semnalăm că una dintre cele două coloane care aparțin ruinelor templului este ca împletită sau semi-învăluită de ramurile unui mare copac. Acel copac nu este altul decât arborele vieții, arborele care îl reprezintă pe Tatăl, FIINȚA, căci Monada noastră divină nu ne abandonează niciodată și întotdeauna este dispusă să ne ajute în sarcina de a recupera valorile noastre eterne.
În a doua parte a acestei monumentale opere picturale îl vedem acum pe eroul Teseu înveșmântat cu o haină de culoarea purpurei, pentru a denota că Bodhisattva-ul s-a ridicat și din acest motiv se află acum într-o poziție de a-și finaliza sarcina sa titanică.
În opoziție cu prima pânză pe care o comentam înainte, la aceasta ne atrage atenția faptul de a vedea că arborele pe care înainte îl văzuserăm aproape uscat sau muribund acum este înverzit, căci munca alchimică și psihologică a Bodhisattva-ului a permis ca toate părțile care integrează arborele său filosofic, adică FIINȚA lui, să fi reușit să se integreze. De asemenea, este bine să reliefăm faptul că trunchiul arborelui cabalistic pare să vrea să ne arate două dintre ramurile sale ca și cum ar fi două mâini milostive gata să ridice Esența sa umană sau Bodhisattva-ul care o reprezintă în lumea formelor.
Într-o o parte a Pietrei splendorilor putem să-l vedem pe eroul mitologic și în cealaltă pe Mama sa Divină indicând cu degetul ei arătător Piatra binecuvântată. Ea, Divina Mamă Kundalini conform hindușilor, apare acum acoperită cu un veșmânt de culoare albastră pentru a simboliza firmamentul, sub care se află alt veșmânt de culoare maro care alegorizează Pământul sau lumea tridimensională. Încălțămintea Fecioarei Mamă este albăstruie pentru a ne indica faptul că Ea se mișcă în toate dimensiunile universului grație marii ei puteri.
Faptul că în ambele reprezentări picturale vedem Eternul Feminin divin cu pieptul său descoperit este pentru a ne face să înțelegem că Ea, divina noastră seitate feminină, este cea care ne alimentează cu laptele sau magneziul său sacru atunci când lucrăm în laboratorul celui de-al Treilea Logos –supra-sexualitatea.
Interesant este să vedem sub piatra pe care o putem observa în a doua pictură, niște pantofi puțin învechiți. Acest lucru simbolizează PAȘII GREȘIȚI din viața lumească a lui Teseu când era căzut în dizgrație.
De asemenea este important să vedem în prima pictură o atmosferă cețoasă în timp ce în a doua pânză se poate vedea soarele printre nori, indicându-se cu aceasta că soarele, FIINȚA, începe să se dezvăluie pentru sufletul căit.
Încheiată dezvăluirea noastră, îmi face plăcere să vă las acum niște fraze pentru reflecția voastră:
„Dacă ne-am examina pe noi înșine din când în când, rezultatul natural al acelei examinări ar fi cea mai mare perfecțiune a noastră.”
Montaigne
„Cel care cu perspicacitate își recunoaște limitarea facultăților sale este foarte aproape de a ajunge la perfecțiune.”
Goethe
„Oamenii nu pot fi mai perfecți decât Soarele. Soarele arde cu aceeași lumină cu care încălzește. Soarele are pete. Nerecunoscătorii nu vorbesc decât despre pete. Recunoscătorii vorbesc despre lumină.”
José Martí
„Valorează mai mult săracul care merge în integritatea lui decât cel care își rătăcește calea și este bogat.”
Proverb biblic
„Focul pune la încercare aurul, iar nenorocirea oamenii curajoși.”
Seneca
SIC TRANSIT GLORIA MUNDI.
─„Așa trece gloria lumii.”─
KWEN KHAN KHU