Los esfuerzos mecánicos y los esfuerzos conscientes

Eforturile mecanice și eforturile conștiente

Eforturile mecanice și eforturile conștiente 850 480 V.M. Kwen Khan Khu

Mult iubiți prieteni/e,

Îmi face plăcere să vă trimit câteva cuvinte ale Avatarului nostru, V.M. Samael Aun Weor, care consider că este important să le luăm mult în considerare atunci când vrem să facem o muncă ASUPRA NOASTRĂ ÎNȘINE în formă corectă:

EFORTURILE MECANICE ȘI EFORTURILE CONȘTIENTE

„Așadar, munca este de obicei dificilă, dar nu imposibilă. Este nevoie de efort, aceasta este evident. Dar există două tipuri de efort: există efortul mecanic și efortul conștient.

Un tip de efort mecanic, de exemplu, este cel al circarilor, care execută o serie de eforturi care nu servesc la nimic, absurd!; acrobații etc., care nu au nicio importanță.

Însă efortul conștient este diferit. Pentru ca să existe efort conștient, trebuie să existe un scop definit și o cunoaștere deplină a ceea ce vrem să facem.

Nu este suficient doar să cunoaștem, să studiem corpul de doctrină. Aceasta este o parte, însă nu este totul. Este nevoie să ajungem la uniunea doctrinei sau a principiilor doctrinare –adică, a cunoașterii– cu Ființa. Când Ființa și cunoașterea se integrează, atunci de acolo se naște efortul conștient.

Cum știm că o persoană posedă o cunoaștere sau, mai bine spus, că posedă realmente înțelegerea? Vă voi spune: din uniunea Ființei și a cunoașterii apare înțelegerea. Înțelegerea este mijlocul care conectează Ființa și cunoașterea. O persoană poate avea cunoștințe, dar dacă nu a reușit să unească acele cunoștințe cu Ființa, nu va avea înțelegere.

Și cum știm că o persoană are cunoștințele, dar nu posedă înțelegerea? Foarte ușor: cel care are doar cunoștințele nu face altceva decât să le repete, să le memoreze. Dar dacă i se cere unei persoane care are acele cunoștințe memorate să le expună în cele mai diverse moduri și din unghiuri diferite în mod spontan și natural, nu o va putea face; se va mulțumi să repete mai mult sau mai puțin ceea ce are acumulat în memorie și aceasta este tot.

Dar cine posedă înțelegerea poate vorbi despre orice parte a doctrinei în formă conștientă și să o explice din cele mai diverse unghiuri. De ce? Deoarece are înțelegerea, pentru că a ajuns la înțelegere, și această înțelegere rezultă –cum v-am spus deja– din uniunea Ființei și a cunoașterii; aceasta este clar.

Așadar, este necesar să unim cunoașterea aceasta –ceea ce învățăm– cu Ființa. Dar cum s-ar putea ajunge la acea uniune? Prin intermediul forței năzuinței, prin intermediul inspirației. Doar așa s-ar putea uni Ființa și cunoașterea.

Când suntem înțelegători, când înțelegem învățătura, atunci putem lucra cu adevărat în formă conștientă, să facem eforturi conștiente pentru a ajunge să fabricăm Piatra Filosofală; aceasta este evident. Eforturile mecanice nu servesc la nimic.”

─Extrase din conferința intitulată „REGULI DE BAZĂ ALE PIETREI PREȚIOASE”, dictată de V.M. Samael Aun Weor y reculeasă în volumul III din El Quinto Evangelio, paginile 370 și 371, sau volumul II din A Cincea Evanghelie în română, pag. 1292─

KWEN KHAN KHU