Îndrăgiți cititori:
În această ocazie am decis să vă scriu câteva litere cu privire la:
DE CE NATURA LUI DUMNEZEU TREBUIE SĂ FIE, ÎN MOD DECISIV, INFINITĂ?
Din cele mai vechi timpuri, în străvechea India, în străvechea China, trecând prin Grecia, Mesopotamia, culturile maya și mexicane, precum și prin popoarele Indoneziei, ale Mongoliei etc., etc., etc., a existat o adevărată controversă cu privire la natura Aceluia pe care îl numim, din punct de vedere religios, Dumnezeu.
În jurul acestei controverse s-au dezlănțuit opinii foarte diferite între teologi și filosofi, încercând cu toții să definească care era natura lui Dumnezeu; însă, în afară de unii iluminați precum Heraclit din Grecia, puțini au reușit să concretizeze autentica natură a divinului și, mai ales, faptul că a fost catalogat ca fiind ceva infinit.
În mod evident și din păcate, o mulțime de filosofi și teologi au revărsat foarte multe opinii cu privire la acest subiect recurgând mereu la folosirea RAȚIUNII. Dar pentru noi, cei care iubim Gnoza, rațiunea este un instrument foarte sărac pentru a investiga lumea metafizicului, eternului și sacrului. Noi, grație Gnozei contemporane adusă de individul cel mai exaltat al secolului al XX-lea, V.M. Samael Aun Weor, astăzi știm că psihismul, sau mintea, are trei fețe pe care chiar el le-a definit în următorul mod:
- MINTE SENZUALĂ, care se supune doar la ceea ce îi aduc cele cinci simțuri ale mașinii organice și de acolo scoate concluziile sale eronate.
- MINTE INTERMEDIARĂ, care dezbate între DA și NU, între alb și negru, întunecat și luminos…, adică, mereu se găsește într-o constantă luptă și, uneori, intră în reflecții care pot să ajungă să aducă omului câteva considerații temporare, a se citi: argumentele științifice care astăzi spun un lucru pentru ca mâine să îl contrazică cu alte concluzii…
- MINTE INTERIOARĂ, este aceea care poate să primească în mod direct, de la părțile cele mai elevate ale Aceleia pe care o numim FIINȚA, revelațiile cu privire la ceea ce nu se poate concepe la nivel intelectual. În mod normal, această stare a psihismului aduce informații utilizând absența luptei antitezelor și folosindu-se de multe ori de așa-numitele Extaze sau Samadhi-uri, vorbind în termeni orientali.
Tocmai, pentru a ajunge să avem o MINTE INTERIOARĂ, ființa umană este nevoie să fi ajuns să liniștească dezordinea mentală a MINȚII SENZUALE și a MINȚII INTERMEDIARE, pentru a fi la înaltul nivel a ceea ce i se va arăta în acele stări de extaz mistic.
Prin intermediul Gnozei, Patriarhul nostru, V.M. Samael, ne explică că în timpul experimentării unui MAHA-SAMADHI, el a reușit să abandoneze toate funcționalismele MINȚII SENZUALE și ale MINȚII INTERMEDIARE pentru a se preda unei experiențe mistice transcendentale care l-a transportat dincolo de supra-dimensiunile hiper-spațiului și a ajuns astfel până la frontierele Spațiului Abstract Absolut. Găsindu-se în acea regiune supra-divină, îndrăgitul nostru Maestru se găsi atunci în fața gardianului unui templu situat în acele ascunzișuri spațiale. Astfel, Patriarhul Samael îl întrebă pe gardianul menționat mai sus:
─ Aici se termină Acela pe care îl numim Dumnezeu?
Răspunsul acelui prea-sacru gardian la întrebarea Venerabilului a fost:
─ Nu, de aici începe Dumnezeu!!!
Acel răspuns îl lăsă fără cuvinte pe Avatarul Erei Vărsătorului, deoarece el traversase regiuni cosmice pe care în Gnoză le numim AEONI sau COSMOS-uri ale Universului și se întâlni cu teribila realitate a faptului că ESENȚA UNIVERSURILOR era ceva FĂRĂ NICI UN FEL DE LIMITĂ, chiar dacă la nivel intelectual Maestrul Samael deja știa acest fapt, dar un lucru este să îl știi la nivel intelectual și altul, îndrăgiți prieteni, să te lovești cu acea crudă realitate.
Acum bine, când ajungem la acele înălțimi în reflecțiile noastre, se cuvine să ne întrebăm: Însă de ce Dumnezeu s-a făcut pe sine însuși INFINIT?
Răspuns: pentru că dacă omul ar cunoaște sau ar găsi o limită a Creatorului suprem, s-ar întâmpla ceea ce s-a întâmplat atunci când umanoidul terestru a știut că Pământul era compus din straturi sau scoarțe și că în centrul lui există o magmă și multe alte lucruri și, odată ce a aflat acest lucru, pentru umanoidul ștințifist, acesta devine ceva de categoria a doua, adică, ceva ce începe să ocupe terenul trivialității. De aceea, Dumnezeu nu ar mai fi Dumnezeu…
Fără îndoială că natura lui Dumnezeu, fiind INFINITĂ, le permite sufletelor și oricărei creaturi umane din lumea noastră și din orice lume a spațiului interstelar să trezească curiozitatea acesteia față de prea-sacrul Demiurg și niciodată nu va înceta, așadar, să fie motiv de investigație, de analiză, de uimire, de desfătare animică, de bucurie intimă atunci când va percepe un anumit fenomen asociat divinului.
La vremea sa, memorabilul Pitagora a afirmat că: NUMĂRUL ERA EXACT ȘI INFINIT iar acest fapt îi dădea caracter sacru!! Și nu îi lipsea dreptatea, deoarece, într-adevăr, dacă am începe să numărăm fără să ne oprim, nu am termina niciodată. Acest lucru i-a condus pe alți filosofi la concluzia conform căreia Dumnezeu este acea circumferință al cărei centru se află în toate părțile iar limita sa în niciuna!!, făcând aluzie în acest mod, la calculele exacte ale Marelui Arhitect al Universului, așa cum îl denumesc masonii… Astfel rămase definit Dumnezeu ca și marele matematician și geometrician al Universurilor.
Trebuie, deopotrivă, să declarăm că percepția a ceea ce numim Dumnezeu este diferită în fiecare Adept care a reușit să se apropie de natura infinită a Creatorului, deoarece în această percepție ar trebui să se ia în considerație calitatea PIETREI (fiecăruia în parte) și diversele funcționalisme pe care le-a obținut un anumit Adept; de asemenea, dacă acel Adept posedă sau nu cele patru Kayas de exaltare, drept urmare s-ar concentra în obținerea de din ce în ce mai multă informație cu privire la cel INSONDABIL (a se citi: Dumnezeu).
Finalizez acest scurt îndemn cu o frază magistrală comentată în lumea adevăratei spiritualități și a autenticului ocultism:
„Gloria lui Dumnezeu constă în a ascunde secretele sale și cea a omului în a le descoperi!” Această frază este atribuită înțeleptului Solomon…
Vă las câteva fraze pentru reflecție:
„Foarte aproape de apusul vieții mele, ascult simfoniile imortale ale lumilor care mă invită. Este minunat, dar simplu…”
Victor Hugo
„Nu există lumină care să se aprindă în inteligență care nu va merge să își aprindă focul în inimă.”
Ahrens
„Inspirația este ocazia geniului.”
Balzac
„Toate științele își au atracțiile lor, dar nu există o alta care să întreacă, nici măcar să egaleze matematica în a absorbi atenția și în a distrage cu putere sufletul de la orice fel de obiecte.”
Balmes
Oremus…
Kwen Khan Khu
