Mult iubiți prieteni,
Mă grăbesc să vă trimit câteva considerații alchimice izvorâte din pana V.M. Fulcanelli, apărute în ultima sa operă FINIS GLORIAE MUNDI, care ne ajută să înțelegem acel abis existent între adevărata Alchimie și cealaltă falsă știință care în prezent este numită chimie. De asemenea, în această operă marele Adept face o corelație între Alchimia cosmică și periculoasele manipulări pe care umanoidul rațional pământean le face în laboratorul naturii cu oribilele consecințe sociale.
Fără alte preambuluri să vorbim, așadar, despre aceste detalii pe care le-am citat înainte și care au fost descrise în această ultimă operă filosofală a menționatului Adept:
„Chimia este știința faptelor, așa cum Alchimia este știința cauzelor. Trebuia menținut vălul asupra celor mai fundamentale arcane, utilizarea chimiei în ororile războiului de tranșee nu putea decât să ne îndemne să ascundem potențialul înfricoșător care se ascunde în profunzimile celei mai umile materii.
[…]
Nu ignorăm necesitatea de a păstra ultimele puține secrete care rămân ascunse pentru știința profană, și nu avem intenția de a le ușura sarcina barbarilor. Însă, ascultând de spiritul care îi însuflețea pe filosofii antici –a se citi: alchimiștii– mai degrabă decât litera care ucide, vremurile actuale cer să vorbim sus și tare. Când hoțul este deja în casă nu servește la nimic să tragem zăvoarele.
Secretul devine mantia de umbră care îi înconjoară pe aceia care, zădărnicind precauțiile alchimiștilor din trecut, au descifrat, grație muncilor fizicienilor și biologilor, indiciile acelora care le-au lăsat. Cât timp ecuațiile unora sau simbolurile mitologice ale vechilor Adepți nu sunt înțelese decât de o mână de oameni, acei bandiți își vor rezerva puterea pe care o dă înțelegerea cauzelor și vor reduce popoarele la cea mai rea din sclavii: cea a sufletului.
[…]
La sfârșitul secolului trecut, am văzut medici renegând jurământul lui Hipocrat și aplicând adevărate torturi electrice internaților din aziluri și din închisori, fără să vorbim de animale vii, cu pretexte de cercetare, și am înțeles astfel că știința profană se învecina cu abisul. Ei bine, nu aveam niciun semn că Dumnezeu ar fi ridicat interdicția de a atinge Arborele Vieții.
Să admitem în sfârșit că e mai bine să se testeze noile medicamente pe culturi virale IN VITRO, decât să se facă din start în spitale; și să mai admitem să se testeze remediile pe maimuțe sau pe șobolani: s-ar putea justifica asemenea sacrificii prin alinarea care ar aduce-o mai târziu bolnavilor. Însă când se torturează iepuri în fabricile de cosmetice sau se extirpă creierul pisicilor pentru a stabili ritmurile somnului, perfect cunoscute la om cu metode mai blânde, atunci justificarea este pură ipocrizie. Cine va crede că este o necesitate vitală să dai cu fixativ părul femeilor?
[…]
Fiecare știe sau presimte că prin ingineria genetică se depășesc ultimele limite, cum o dovedesc neliniștitoarele dezbateri ale legislatorilor și comitetelor de etică. Biologii fabrică noi virusuri așa cum spagiriștii făceau aur, putând să li se aplice adagiul care spune: „ESTE MAI UȘOR DE FĂCUT DECÂT DE DESFĂCUT”… Cum au îndrăznit medicii să-și încalce jurământul cel mai solemn până la punctul de a investiga arme de exterminare și nu remedii pentru suferința umană?
[…]
Genele introduse în porumb pentru a îndepărta insectele parazite au ca primă consecință să le incite să-și modifice propriile lor gene pentru a continua să se alimenteze. Puțin câte puțin, din reacție în reacție, până unde vom ajunge? Nimeni nu ar ști să o prezică; cum nimeni nu ar ști să anticipeze mutațiile corective pe care le va cere continuarea operei divine, incluzând omul. Când se va înțelege că interdicția care gravitează asupra Arborelui Vieții este pentru propria noastră salvgardare și nu pentru vreun capriciu tiranic?
[…]
Să nu ni se spună că este vorba despre ultimele asalturi ale Kali-Yugăi, de o manifestare obligatorie a degradării ciclice! Nu. Această nerespectare merge mult dincolo de dezordinea provocată de o situație de decadență. Ceea ce vedem este o alchimie inversată care se apropie în mod periculos de iremediabilul păcat împotriva Spiritului, iar cei ce justifică asemenea abominații îngrămădesc cărbuni aprinși deasupra propriului lor cap.
[…]
Eroarea lui Filaleteu, aplicată alchimiei sociale pe care au vrut să o încerce demiurgii moștenitori ai alchimiștilor din Boston –a se citi: pseudo-chimiștii actuali care și-au început aberațiile în Statele Unite–, i-a făcut să vadă în America germenul de aur al Pietrei care ar transmuta umanitatea. Însă această solicitudine către POPORUL ALES, pe lângă faptul de a-i face să susțină toate josniciile și jafurile dictate de interesul unor industriași și finanțiști, i-a împiedicat să treacă cu adevărat la deschiderea fariseicei lor materii. În plus, asimilând SPIRITUL ASTRAL cu grația divină așa cum o concepea puritanismul, adică, exprimat printr-o lege peremptorie împreună cu imposibilitatea unei supranaturi ca și cum ar fi fost o ștampilă, cel mai bun serviciu pe care îl putea aduce această Americă materiei josnice sau deșeurilor operei –restul lumii– era, au crezut ei, să le supună unei NOI ORDINI MONDIALE. Rezultatul previzibil a fost că nu au cules decât foarte puțin din adevăratul SPIRIT ASTRAL, prea insuficient pentru cea mai mică operație cu adevărat alchimică.
[…]
Am verificat în istorie că există civilizații care se pierd din lipsă de Spirit. Vechii etrusci, popor destul de amabil la originile sale judecând după frescele din mormintele lor, l-au înlocuit cu ritualismul și detaliul în divinație. Îngrijorarea pe care această practică nu putea să nu o provoace a crescut progresiv, iar arta ne arată sufletul acestui popor invadat de gorgone și genii devoratoare și sucombând sub greutatea terorilor sale. Ceva din aceasta a trecut în Roma unde a luat forma exaltării juridicului inclusiv în cultul zeilor. Dizertând despre religia romană, Dl. Kerény observă tocmai că îi lipseau mitologia și arta: AU LUAT TOTUL DE LA GRECI ÎN EPOCA LUI AUGUSTUS, când poetul Virgiliu și-a căutat modelele în Homer. Înaintea lui, cu excepția unor relatări despre aventurile lui Hercule, tot ce era religios se concentra în PIETAS, un ansamblu de obligații semi-rituale sau legale și semi-morale, a căror respectare era suficientă –se credea– pentru a-i satisface pe Zei și a asigura bunul mers al urbei. Se știe în ce dezordine s-a scufundat Republica romană și prima perioadă a imperiului, în ciuda domnirii luminoase a lui Augustus, înainte ca dinastia Antonină să vină să-i dea din nou formă.
Aceeași dezordine care pândește orice societate care în plus este secătuită, supusă dominării susceptibile a regulamentelor, privată de esența vitală a credinței și făcută din surogate pur psihice, crește în aceste momente, în America mai întâi și apoi, prin tensiunile pe care le impune, în ansamblul lumii occidentale. S-a vrut să se găsească sursa acestor rele pe care sociologii le înglobează sub termenul ANOMIA în dezvoltarea științei profane sau în țăcănitul mașinii industriale, în primatul economicului asupra politicului și, recent, în inventarea calculatorului. Cum să nu! Nici romanii nici etruscii nu foloseau mecanica și nu au inventat bursa nici electronica, și societățile lor de asemenea au căzut în angoasă, orgie și pierderea poftei de a trăi.
[…]
Occidentul se află la extrema în care setea începe să devină destul de intensă pentru a fi percepută, și în care popoarele caută cea mai mică picătură de verdeață pentru a o stinge. Multiplicarea sectelor, practicilor sau terapiilor suave, amintește de mulțimile îngrămădite în templele lui Esculap; iar importul de budism sau yoga din India răspunde primirii pe care Roma a dat-o școlilor de mistere din Tracia sau din Asia Mică sau cultului zeiței din Eleusis. Ca în imperiul primelor secole, autoritățile politice trec fără să știe de ce de la neîncrederea represivă la toleranță, poate pentru că, cu o astfel de secetă, conștiința setei pleacă din popor, cum în creuzet aviditatea începe din partea cea mai intimă a materiei. Este imposibil de prezis cât timp va dura această fază nici formele exacte pe care le va lua: vor merge de la cultele cele mai delirante și integrismul cel mai obtuz până la Gnozele cele mai înțelepte, fără a putea îndepărta de urma sa magiile perverse nici provocarea tenebrelor……”
Extrase din opera Finis gloriae mundi, a V.M. Fulcanelli
Cu enormă plăcere vă las acum câteva fraze pentru a reflecta la ele:
„Spiritele mândre sunt cele mai slabe.”
Sfântul Augustin
„Nerecunoștința este fiica mândriei.”
Cervantes
„Natura oamenilor mândri și ticăloși este să se arate insolenți în prosperitate și abjecți și umili în adversitate.”
Machiavelli
„Prin pauză și fast se descoperă arogantul.”
Fray Cristóbal de Fonseca
„Mândria este viciul prin care oamenii râvnesc onorurile care nu le corespund.”
Raimundo Lulio
HORROR VACUI.
─„Groaza vidului.”─
KWEN KHAN KHU
