Până la ce punct este necesar să ajungem cu moartea noastră psihologică pe acest Drum?

Până la ce punct este necesar să ajungem cu moartea noastră psihologică pe acest Drum? 850 480 V.M. Kwen Khan Khu

Mult apreciați cititori:

Cred că este necesar să vă scriu cu privire la o temă fundamentală pe care am putea să o intitulăm în acest fel:

PÂNĂ LA CE PUNCT ESTE NECESAR SĂ AJUNGEM CU MOARTEA NOASTRĂ PSIHOLOGICĂ PE ACEST DRUM?

Timp de foarte mulți ani V.M. Samael s-a zbătut, dorind să facă să ajungă la mulțimile gnostice imperioasa necesitate de A MURI ÎN SINE ÎNSUȘI profitând de gimnaziul psihologic pe care în fiecare zi viața ni-l aduce. A ajuns chiar să scrie trei cărți cu privire la aceasta, intitulate: EDUCAȚIE FUNDAMENTALĂ, MAREA REBELIUNE și PSIHOLOGIE REVOLUȚIONARĂ, și în ciuda întregului efort, chiar și în zilele noastre, această muncă intimă nu ajunge să fie înțeleasă.

Cu privire la această chestiune, Avatarul Erei Vărsătorului a ajuns să spună: „Dumneavoastră, pământenii, aveți anumite zone ale creierului care nu vă funcționează, deoarece am vorbit în mii de feluri cu privire la moartea psihologică și se pare că nimeni nu mă înțelege…”

Personal, ce pot să vă spun este că, chiar dacă V.M. Samael astăzi nu se află la nivel fizic cu noi, această anomalie continuă să existe în cadrul studențimii gnostice. Iar acest lucru se dovedește foarte grav pentru un popor care vrea, se presupune, să se autorealizeze. Ceea ce am putut verifica în mod direct pe terenul vieții de zi cu zi este că rău-numitul om al zilelor noastre suferă de o problemă foarte gravă care se numește AUTOIMPORTANȚĂ care, la rândul ei, își are originea într-o stare malefică pe care o putem califica cu adjectivul de AMOR PROPRIU. Cu aceste două boli psihologice din interiorul nostru, se dovedește imposibilă orice schimbare transcendentă pe care am dori să o realizăm în ieftina noastră psihologie…

Când cineva se supraestimează, niciodată nu-și va recunoaște erorile, în plus, probabil presupune că nu face greșeli iar condiția fundamentală pentru a începe CU ADEVĂRAT SĂ MURIM este, întocmai, să recunoaștem că suntem plini de erori ocazionate de cele zece mii de agregate nedorite pe care orice persoană le poartă în interiorul său. Aceasta este baza de la care trebuie să plecăm pentru a lua în serios NECESITATEA DE A MURI LA NIVEL PSIHOLOGIC. Când cineva ajunge cu adevărat să recunoască că este un sac umblător cu agregate, începe să îi dea adevărata valoare SIMȚULUI AUTOOBSERVĂRII DE SINE ÎNSUȘI cu scopul de a-și descoperi încetul cu încetul slăbiciunile care îi torturează viața.

Plecând de la această bază, trebuie să ne preschimbăm în Sherlock Holmes, detectivi de noi înșine, pentru a descoperi în viața de zi cu zi că suntem nepoliticoși, arțăgoși, ranchiunoși, că urâm, că trădăm, că adulterăm, că mereu vrem să avem dreptate, că nu dăm oportunitatea de a vorbi celorlalți etc., etc., etc. Însă, pentru a descoperi treptat calamitatea noastră, acel SIMȚ DE AUTOOBSERVARE trebuie să fie agil, trebuie să fie rezultatul de a fi ATENȚI asemenea santinelei pe vreme de război, căci, în mod lamentabil, suntem bombardați de către IMPRESII în fiecare secundă și în timpul celor douăzeci și patru de ore în fiecare zi, nimic mai mult și nimic mai puțin.

Tocmai din acest motiv SIMȚUL AUTOOBSERVĂRII este asemenea unei lentile care este atrofiată și pentru a o face să funcționeze din nou avem nevoie să o exercităm încetul cu încetul, cu infinită răbdare și tenacitate, cu scopul de a o face să funcționeze din nou. NU TREBUIE SĂ UITĂM DE NOI ÎNȘINE când ieșim din căminul nostru, trebuie să ne observăm pentru a ne da seama de felul cum mergem, de cum intrăm în mașina noastră, de cum conducem (se prea poate că cu aroganță?), cum vorbim cu ceilalți (se prea poate că cu prepotență), cum ne comportăm cu vânzătorul de la supermarket, ce gândim despre el, ce atitudine luăm în momentul în care ne plătim cumpărăturile (se prea poate că am fi dorit să cochetăm în mod desfrânat cu fata de la casă?), cum ne comportăm cu frățiorii noștri mai mici (cu afecțiune sau cu indiferență?), cum ne comportăm în casă, cum vorbim cu consortul nostru (cu ce ton al vocii vorbim), în ce fel realizăm munca noastră în Marele Arcan (la ce ne gândim în timp ce îl realizăm?, îl realizăm cu o atitudine cu adevărat iubitoare sau amestecăm desfrâul nostru cu rugăciunile noastre?), și în momentul când mâncăm, suntem recunoscători față de Tatăl pentru alimentele pe care le-a adus pe masa noastră?, ne rugăm Lui cu ipocrizie, mecanic, pentru că considerăm că merităm totul, și când vorbim, gândim înainte să vorbim pentru a nu fi surprinși de reaua reacție a aceluia care ne ascultă? etc., etc., etc.

Ar fi foarte mult, experimentat cititor, să scriem cu privire la tot ce cuprinde SIMȚUL AUTOOBSERVĂRII, însă v-am dat câteva cazuri cu privire la cum ar putea fi comportamentul nostru atunci când există absența respectivei autoobservări. Dacă noi nu aplicăm această tehnică secundă de secundă, este evident că impresiile din exterior vor lovi psihicul nostru și centrii noștri și, în mod automat, din lipsă de autoobservare, vom reacționa imediat prin intermediul oricăruia dintre cele zece mii de agregate pe care le avem.

Și care este rezultatul pe care îl obținem atunci când nu ne aflăm în autoobservare? Este de ajuns doar să aruncăm o privire la lumea care ne înconjoară pentru a vedea cum suntem și să ne dăm ușor seama (dacă rațiunea noastră funcționează) în ce lume trăim. Lumea noastră este astăzi un adevărat INFERN, deoarece nimeni nu vrea, sub nici o formă, să accepte că cu toții am contribuit cu lipsa noastră de AUTOOBSERVARE la crearea acestei dezgustătoare societăți în care ne aflăm. Cu toții ne-am gândit doar LA NOI ÎNȘINE și niciodată nu ne-am dat osteneala să ne punem în locul celorlalți.

De aceea astăzi, în mult trâmbițata noastră societate, abundă divorțurile, crimele conjugale, asasinatele, furturile, războaiele, dezordinea socială, haosul economic, haosul religios, haosul filosofic și, evident, când acest lucru se întâmplă, edificiul se dărâmă, deoarece nu există coloane (a se citi: VIRTUȚI) care să îl susțină.

Cuplurile își jură iubire până la moarte, dar cu adevărat doar recită acest jurământ ca și parte a unui protocol social stabilit în ceremoniile matrimoniale. Personal, am avut prieteni din viața orizontală care în aceeași zi în care se căsătoreau, în aceeași zi, dimineața, fornicaseră cu altă femeie. Cum putem numi acest lucru? Adulter? Ipocrizie față de consort? Desfrâu extrem? Iresponsabilitate morală? Plăcere din plăcere? etc. etc. Adevărul este că o asemenea obrăznicie NU ARE NUME ȘI NICI ADJECTIVE, dar cu siguranță știm că este rezultatul ABANDONULUI SPIRITUAL ȘI PSIHOLOGIC al nostru înșine. Am ajuns în acest punct din cauză că am crezut că SUNTEM FOARTE BINE. Aceasta este prepotența care ne caracterizează pe arieni.

Spune Maestrul Samael: „Cuplurile care vor să prelungească luna lor de miere trebuie să înțeleagă ce înseamnă să îl ierte pe consort atunci când comite erori. Nimeni nu este perfect, cu toții suntem niște marionete manipulate de iubitele noastre agregate psihologice, atâta tot…”

Însă, când se citesc aceste cuvinte în operele Avatarului, se citesc ca să fie citite, dar nu pentru a învăța din ele, iată acolo grava noastră eroare! Este clar că în astfel de condiții, năzuita SCHIMBARE INTERIOARĂ niciodată nu va ajunge în viețile noastre, deoarece acolo unde vom merge vom repeta mereu propriile nerozii, calomnierile noastre, bârfele noastre, intrigile noastre, obișnuitele noastre raționamente aparent foarte logice etc., etc., etc., pentru că mereu vom considera că acele cuvinte le-a scris Maestrul Samael pentru alte persoane, și nu pentru noi. Iată acolo AUTOIMPORTANȚA noastră, care ne poartă către această orbire psihologică…..

Ce este cel mai grav din toate acestea, îndrăgiți prieteni, este că am putea să facem Drumul Secret dar fără suficientă moarte mistică. Unde ne-ar conduce acest lucru? Păi, în primul rând, am putea să ne convertim în Hanasmussen și fără să o știm. Deja știm că un Hanasmussen este un AVORT AL MAMEI DIVINE, ceva prost făcut. Dar gândindu-ne la cel mai bun dintre cazuri, de exemplu: am făcut Marea Operă și l-am distrus cu ajutorul Dumnezeului-Mamă pe oribilul nostru EGO, ce s-ar întâmpla dacă nu am elimina REZIDUURILE PE CARE LE LASĂ BESTIA în interiorul oricărui Maestru chiar dacă a realizat MAREA OPERĂ? Păi pur și simplu că acel Maestru poate să fie luat prin surprindere într-o zi oarecare de unul dintre acele reziduuri iar respectivul reziduu îl va face să își piardă PIATRA SA BINECUVÂNTATĂ pe care cu atâta efort a ajuns să o cucerească. Acei „Maeștri”, în mod obișnuit, rămân cu un anumit aer de despotism față de ceilalți, anumite aere de mizantropie și, chiar dacă ar părea incredibil, pot fi victime ale mitomaniei rafinate… Acela este motivul pentru care există puțini MAEȘTRI PERFECȚI numiți, din punct de vedere ezoteric, ISCHMETCH…

„Pentru a se bucura de o adevărată PERFECȚIUNE A MĂIESTRIEI este necesar să fi sărutat biciul călăului”, spunea Maestrul Samael. Toți acei Maeștri care își disimulează RANCHIUNA sau PREPOTENȚA închizându-se într-o tăcere IPOCRITĂ, sunt Maeștri, da, dar cu reziduuri foarte periculoase. Acela a fost motivul pentru care în timpul Congresului Gnostic Internațional de Antropologie celebrat în orașul Guadalajara (Jalisco, Mexic) Maestrul s-a lăsat să fie fotografiat îmbrățișând pe alți doi Maeștri care, din păcate, creaseră cu atitudinile lor două curente care se luptau între ele, dorind să fie favoriții Maestrului Samael înaintea publicului. Avatarul îi îmbrățișa cu adevărat, dar acei alți doi Maeștri, în acele zile, comiteau, fără să vrea, un atentat împotriva Gnozei însăși, deoarece erau cât pe ce să o dividă pentru totdeauna. Acum Maestrul se află în lumile superioare bucurându-se de perfecțiunea muncii sale, unul dintre acei doi Maeștri, în mod miraculos, și-a salvat măiestria, dar celălalt involuează…

Astăzi mai mult ca niciodată, apreciat cititor, prinde viață acea frază a lui Shakespeare: „TO BE OR NOT TO BE, THAT IS THE QUESTION” ─‘a fi sau a nu fi, iată întrebarea’─…

AVRO CLAVSA PATENT.
─‘Aurul deschide ușile închise’─.
Kwen Khan Khu