Vă trimit această frumoasă gravură care apare pe frontispiciul unei lucrări numite NUMEROLOGIA NATURII
Mesaje săptămânale de la Coordonatorul Internațional al AGEAC, V.M. Kwen Khan Khu.
În primul rând, dragi cititori, trebuie să spunem că această ilustrație apare în cartea intitulată Studium Universale, scrisă de Valentin Weigel, care a fost un filosof, scriitor, mistic german din Saxonia și, după unii, un precursor al Teosofiei.
Când privim în urmă și comparăm prezentul cu trecutul, ne dăm seama că, cu siguranță, în modul de viață existent în zilele noastre, am pierdut cu timpul foarte multe valori, iar acest lucru ne-a târât către o viață enorm de superfluă, artificială și lipsită de lucruri transcendentale.
Quiero mostraros, en esta oportunidad, una escultura antiquísima que responde al nombre de Glykon
Mă apropii de voi, dragi prieteni, pentru a vă oferi o scurtă explicație a unei frumoase gravuri atribuite lui Albrecht Dürer, realizată în anul 1498.
Mă apropii de voi în această ocazie pentru a vă împărtăși conținutul gravurii de față, intitulată…
…ALEGORIA VREMELNICIEI sau ALEGORIA EFEMERULUI
Iau penița pentru a mă adresa vouă și pentru a vă vorbi, cu această ocazie, despre două gravuri ─similare─ care provin din cartea Pia Desideria. Ambele sunt despre Sufletul, legat de jug, mișcând o piatră de moară
Fue una de las obras más piadosas que se conocieron en la Europa del siglo XVII. El tema central de estas obras fue siempre el amor divino y el alma humana, y muchos autores afirman que siempre gustó el artista de representar estas virtudes bajo formas infantiles, ya fuese asociando sus grabados con Eros Cupido o con el niño Jesús.
Unul dintre acei oameni pe care istoria îi numește acum Apostoli a fost, tocmai, un ucenic al Marelui Kabir din Galileea, care este amintit ca Sfântul Apostol Bartolomeu…
În primul rând, permiteți-mi să vă fac o scurtă descriere a autorului acestei magnifice gravuri, Marea Coloană, și care nu a fost nimeni altul decât Albrecht Dürer