Mult iubiți cititori,
Mă grăbesc să vă trimit această sculptură curioasă al cărei autor este Torquato Della Torre. Sculptura a fost realizată între 1851 și 1854.
Această operă de artă magnifică se intitulează…
…PER ME SE VA TRA LA PERDUTA GENTE.
Deși această reprezentare sculpturală este însoțită de titlul pe care l-am prezentat mai sus, realitatea este că ea are un conținut profund ezoteric și teologico-filosofic.
Să începem prin a spune că figura centrală a acestei minuni este o femeie goală. Știm cu toții, prin intermediul Gnozei, că omenirea a abandonat paradisul pământesc când a comis delictul pe care îl numim FORNICARE. Cu insistență, V.M. Samael ne spune în doctrina sa că femeia este poarta de intrare în inițiere, însă, așa cum această poartă deveni salvarea noastră, ea poate deveni și pierzania noastră, deoarece sexul este absolut sacru și în funcție de modul în care ne relaționăm cu acesta, ne vom întoarce în sânul binecuvântatei Mame Kundalini sau vom intra în ceea ce religiile numesc avernus, infern, tartarus, avitchi etc., etc., etc.
Fără îndoială, răbdători cititori, că ignoranța este îndrăzneață și mulți intelectualoizi, lipsiți de simțul profund al interpretării simbolurilor, au interpretat greșit această sculptură și de aceea au numit-o Alegoria orgiei…
În primul rând, să remarcăm că zona pubiană a doamnei sculptate este acoperită de un tufiș de trandafiri. Acest lucru înseamnă că cea mai înaltă virtute la care ar trebui să aspirăm este castitatea. Evident, nu vorbim aici despre abstinența clericală practicată de mulți fățarnici și călugări înșelați care anatemizează de secole misterele sexului, nu. Vorbim despre suprasexualitate care permite cuplurilor să trăiască o sexualitate în care pierderea secrețiilor noastre sexuale NU EXISTĂ. Aceasta se numește transmutație alchimică și a stat la baza acelei științe străvechi pe care noi, gnosticii, am numit-o Alchimie.
Noi, gnosticii, nu uităm că fiecare femeie este reprezentarea, în mică măsură, a Dumnezeului Mamă. Aceasta înseamnă că femeia este cheia de întoarcere în edenul pierdut despre care a vorbit în vremea sa JOHN MILTON în celebra sa operă Paradisul pierdut.
Analizând detaliile care însoțesc această operă găsim lucruri foarte interesante. De exemplu, unul dintre picioarele acestei femei calcă sau atinge nici mai mult nici mai puțin decât Biblia creștină. Aceasta pentru a ne spune tot ceea ce conține această carte sacră în legătură cu acel mister pe care îl numim femeie. Pe această Biblie apare cuvântul EVANGELIUM pentru a ne arăta că în ea, în femeie, este închisă summum evangelium.
Un alt detaliu important constă în faptul că această femeie protejează cu grijă un ulcior de vin cu mâna dreaptă pentru a nu-l vărsa. Fără îndoială, aceasta este pentru a ne indica faptul că turnăm vinul Ens-Seminis-ului atunci când respectăm profund sacramentul IUBIRII.
Și pe acest ulcior se ridică un dragon înaripat sau salamandră cu aripi. Se știe că un astfel de dragon indică Focul Sacru care vine la noi atunci când sublimăm coitul metafizic. Ulciorul în sine este o alegorie străveche care se referă la yoni feminin.
Este bine de remarcat că sofaua pe care se odihnește femeia este și ea decorată cu forme grotești și monstruoase. Aceasta este o aluzie la diferitele agregate psihologice pe care le purtăm cu toții în interior și care ne mențin cufundați în permanentă entropie.
De asemenea, este bine de indicat că, printre florile și plantele care apar la baza tronului sau fotoliului pe care se odihnește femeia, se poate vedea un șarpe ridicând capul și urcând. Acel șarpe este Stella Maris ─Devi-Kundalini─, Fecioara Mării…
Pe de altă parte, trebuie să remarcăm că la picioarele fotoliului observăm un craniu, o lampă cu ulei și un liliac cu aripile deschise. Ce sunt toate acestea? Răspunsuri:
A. Craniul este gândul morții care ne avertizează că totul trece și, prin urmare, trebuie să profităm de existența noastră pentru A MURI PSIHOLOGIC, punând capăt slăbiciunilor noastre.
B. Lampa cu ulei simbolizează Mercurul înțelepților, energia creatoare.
C. Liliacul reprezintă tenebrele interioare care vor încerca mereu să ne mențină în întunericul Conștiinței noastre. Ceva demn de menționat în aceste pagini este faptul că fraza Per me se va tra la perduta gente apare în opera Divina comedie a V.M. Dante Alighieri. În acel caz, acea frază este însoțită de altele la fel de importante. Acele fraze sunt citite de marele Maestru când pașii lui ajung la porțile abisului, să le vedem:
„Prin mine mergi la cuibul întristării,
Divina comedie a V.M. Dante Alighieri
Prin mine mergi la veșnic plâns fierbinte,
Prin mine mergi la neamul dat pierzării.”
Vă dau acum câteva fraze la care să reflectați:
„Înțeleptului îi este rușine de defectele sale, dar nu de a se îndrepta de ele.”
Confuciu
„Defectul este un monstru care nu procreează.”
Pitagora
„Cel care îmi suportă defectele este stăpânul meu, chiar dacă e servitorul meu.”
Goethe
„Uneori costă mult mai mult să elimini un singur defect decât să dobândești o sută de virtuți.”
La Bruyere
„Cel mai rău dintre defecte este să te imaginezi lipsit de ele”.
Bottach
OMNIUM CONSENSU.
─‘Cu acordul tuturor.’─.
KWEN KHAN KHU
