Mult îndrăgiți prieteni/ne cititori/toare,
Vă trimit prin prezenta o gravură intitulată…
…CUR CORDIS MEDIO RADIX
─‘De ce o rădăcină în mijlocul inimii?’─
Această gravură este emblema 97 din cartea Morosophie ─1553─, scrisă de Guillaume la Perriere ─1499-1554─, un umanist și scriitor francez.
Un text în latină:
«Cur cordis medio radix? Cur tramite caeco
Truncus in alta ruens fructibus ora replet?
An quia ─quodcunque est─ cor nostrum concipit omne, Illius & mentem lingua diserta refert».
Traducere: ‘De ce există o rădăcină în mijlocul inimii? De ce, alergând orbește în sus pe o cale întunecată, trunchiul, în grabă, umple gura cu roade? Sau poate că inima noastră conține totul în ea iar limba elocventă comunică conceptul psihicului?’.
Textul în franceză care însoțește desenul:
Regarde & voy, que l’arbre de sagesse ─duquel convient que l’homme soit instruit─ prent sa racine au coeur, & tant se dresse, que par la bouche il fait sortir le fruit.
Traducerea frazei din franceză: ‘Priviți și vedeți că pomul înțelepciunii ─din care se cuvine ca omul să fie instruit─ prinde rădăcină în inimă și crește atât de sus încât prin gură trebuie să aducă rodul’.
Această gravură enigmatică și minunată conține adevăruri enorme care merită pe deplin să fie transmise.
Este interesant de observat în aceasta că personajul central își sprijină mâna stângă pe niște scrieri sau pe o carte deschisă. Acest lucru este făcut de protagonistul emblemei noastre pentru a ne transmite că cuvintele sale le pune pe o carte sacră, ca și cum ar vrea să jure că NU MINTE și, pe de altă parte, pentru a ne indica faptul că ceea ce vrea să ne spună coincide cu ceea ce gândește. Cu alte cuvinte, că conceptul și cuvintele sau gândurile merg împreună.
Este scris că creatura umană trebuie să se fundamenteze pe preceptele arborelui vieții ─FIINȚA─ și, pe de altă parte, pentru ca acest scop să rodească, Inițiatul trebuie să se alimenteze cu roadele arborelui cunoașterii binelui și răului ─sexul.
Gnoza a clarificat deja că sexualitatea fie înrobește fie eliberează întreaga umanitate; aceasta este, astăzi mai mult ca niciodată, o realitate autentică oriunde am merge sau am observa genul umanoid. Acesta este motivul pentru care putem vedea cu ușurință două ramuri răsărind din gura subiectului ilustrației noastre: una dintre ramuri ar fi cea a arborelui vieții și cealaltă cea a arborelui cunoașterii binelui și răului.
Întrebarea care ni se pune în traducerea latină, „De ce există o rădăcină în mijlocul inimii?”, conține două răspunsuri:
Pentru că inima omului trebuie să fie depozitara vibrațiilor Tatălui.
Pentru că inima creaturii umane este mormântul sentimentelor sale negative pe care, din cauza inconștienței, continuăm să le purtăm în interior.
Evident, în primul caz există explicația eforturilor pe care trebuie să le facem pentru ca, în ciuda întunericului pe care îl întâlnim, inima să reușească totuși să facă să apară roadele muncii interioare prin verb, adică prin gură.
În al doilea caz, după ce și-a pierdut năzuințele spirituale, persoana se auto-condamnă, iar cuvântul sau verbul său vor fi pur și simplu coșuri de gunoi pe care le vom arunca constant asupra semenilor noștri.
O a treia opțiune ar fi aceea că inima este folosită pentru a continua să repete agitația Eului prin sentimente mecanice care nu duc la nimic.
Traducerea frazei în franceză ─pe care am relatat-o deja─ ne scoate la iveală alte adevăruri, să vedem:
Cu siguranță FIINȚA, atunci când are nevoie să-și exprime argumentele, depășește toate obstacolele psihice sau spirituale până când își atinge scopul.
Fără îndoială, vechile scripturi creștine au fost foarte clare atunci când ne-au arătat: „Și Cuvântul s-a făcut trup și a venit la noi și am văzut slava și înțelepciunea lui, dar lumina a venit în întuneric și întunericul nu a înțeles-o”.
Fraza de mai sus ne arată foarte clar că, la sfârșitul tuturor muncilor conștiente făcute asupra noastră, Verbul, Cuvântul, va fi adevărata mărturie că un anumit Adept și-a atins Autorealizarea.
Aceasta a fost adevărata mărturie pe care am văzut-o în persoana Patriarhului nostru, Samael Aun Weor, care, pe măsură ce a devenit din ce în ce mai exaltat în munca sa, toate acestea se reflectau în tratatele sau operele sale magistrale. De asemenea, cuvântul său a suferit o modificare atât de superioară încât toți cei care i-am ascultat omiliile sau prelegerile am fost uimiți să auzim acele indicații pe care ni le dădea și care semănau cu răgetul unui leu.
Pentru a încheia, vă dau câteva fraze excelente care ne ajută să înțelegem aceste lucruri:
„Cuvântul este mai puternic decât tunul.”
José de la Luz y Caballero
„Ce transformare prodigioasă cea a cuvintelor, blânde, inerte, în turma stilului vulgar, atunci când sunt convocate și comandate de geniul artistului.”
José Enrique Rodó
„Poate exista în lume ceva mai înspăimântător decât elocvența unui om care nu spune adevărul?”
Carlyle
„Când este vorba de apărarea unei cauze bune, nu este greu să vorbești bine.”
Euripide
„Elocvența este arta de a exagera lucrurile mici și de a le diminua pe cele mari.”
Isocrate
DIES DIEM DOCET.
─‘Ziua învață ziua.’─
KWEN KHAN KHU
