Sfântul Marin, Aldo Volpini

Sfântul Marin

Sfântul Marin 850 480 V.M. Kwen Khan Khu

Foarte dragi prieteni și prietene,

Cu această ocazie, vreau să vă ofer un basorelief destul de interesant referitor la un Inițiat al cărui nume era…

…SFÂNTUL MARIN

Sfântul Marin, Aldo Volpini

În primul rând, înainte de a intra în detalii, trebuie să spunem că acest basorelief a fost opera lui Aldo Volpini, care a trăit între 1920 și 1977. Este considerat unul dintre cei mai buni artizani din Republica San Marino. Sculpturile și lucrările sale în piatră sunt păstrate în diferite părți ale lumii, iar străzile orașului San Marino expun cu mândrie cele mai bune lucrări ale sale. Mai exact, acest basorelief este situat în piața pitorească numită Piazzetta del Titano.

San Marino, Piazzetta del Titano

Potrivit tradiției, San Marino a fost fondat de un pietrar creștin, Marinus Dalmatul sau Sfântul Marin. Acest lucru s-a întâmplat între anii 275 și 366 d.Hr.

El a părăsit insula Arbe ─din Croația actuală─ după ce a fost persecutat în timpul împăratului roman Dioclețian din cauza predicilor sale creștine. Marin a ajuns la Rimini, unde a lucrat aproximativ doisprezece ani la reconstruirea zidurilor acestui oraș. Acolo, în acel oraș, pe lângă faptul că a realizat multe lucrări, a adus mulți credincioși mai aproape de credința creștină. Cu toate acestea, o femeie care pretindea că este din Dalmația a pretins că este soția lui legitimă și, după ce a încercat în zadar să-l seducă, Marin a decis să fugă din Rimini, a urcat pe valea râului Valmarecchia și a ajuns la primul său refugiu, peștera Baldasserona.

După ce a petrecut un an în adăpost a fost descoperit de niște păstori care au comunicat imediat descoperirea lor. Femeia s-a dus din nou la Sfântul Marin, care s-a închis în refugiul lui timp de șase zile fără mâncare. În a șasea zi femeia s-a întors la Rimini, unde a mărturisit că a acționat împotriva unui creștin. Ca urmare, Sfântul Marin și-a abandonat refugiul și a urcat pe Muntele Titano ─cel mai înalt din orașul San Marino─ și acolo a construit o chilie și o bisericuță pe care le-a dedicat Sfântului Apostol Petru. În plus, a creat o mică comunitate creștină. Această enclavă era liberă de autoritatea conducătorilor vremii. Evident, acest lucru le-a permis locuitorilor acelei comunități să trăiască credința creștină în pace. Mănăstirea a devenit baza Republicii San Marino.

Sfântul Marin a murit în anul 366. Potrivit legendei, ultimele sale cuvinte au fost: „Relinquo vos liberos ab utroque homine”, ‘Vă las liber de ambii oameni’, referindu-se la autoritatea împăratului și la autoritatea papei. Data oficială a creării orașului datează din 3 septembrie 301.

​Multe s-au spus, dragi cititori, despre pustnici. Însă, după umila mea părere, adevăratul pustnic este acel Maestru care este stabilit în cei Trei Munți și care este capabil să lumineze, cu înțelepciunea sa, Calea Ermetică pentru a ajuta alte suflete să o parcurgă. Pustnicul este omul auster, retras și cu Focurile ridicate, indiferent la banalitățile acestei lumi nesigure și foarte atașat de cele trei forțe primare ale creației: Sfânta Afirmație, Sfânta Negație și Sfânta Conciliere; cu alte cuvinte, unit cu TATĂL, FIUL și SPIRITUL SFÂNT.

Intrând acum în explicația basoreliefului din studiul nostru, vom spune că, în primul rând, îl vedem pe Sfântul Marin în atitudinea de a sculpta o piatră cubică cu ciocanul ─voinței─ și dalta ─inteligenței.

Alături de el se vede un copac care pare să iasă dintr-un urcior sau vas și prin care vedem urcându-se o salamandră.

La picioarele Sfântului Marin vedem un urs, simbol al pasiunilor violente complet dominate, iar în fundalul acestei sculpturi în piatră se zărește un mic schit sau bisericuță care face aluzie la apropierea de creștinism pe care a făcut-o Sfântul Marin a tuturor acelor suflete care l-au urmat.

La fel, putem vedea în spatele Sfântului Marin, în stânca cioplită, o formațiune de piatră care are trei proeminențe, făcând aluzie la Cei Trei Munți inițiatici.

Despre salamandra care se cațără în copacul despre care am amintit deja, marele Adept Fulcanelli ne spune:

„Salamandră, în latină, vine de la sare și mandra, care înseamnă staul, și totodată cavitate în stâncă, singurătate, schit. Salamandra este, așadar, sarea din staul, sare din stâncă sau sare solitară. […]

Din aceste etimologii putem trage concluzia că sarea, spiritul sau focul, se naște dintr-un staul, într-o cavitate din stâncă sau într-o peșteră… E suficient. Întins în paiele din leagănul său în grota din Betleem, nu este oare Isus noul soare care aduce lumina în lume? Nu este el însuși Dumnezeu sub învelișul trupesc și pieritor? Cine a spus, atunci, Eu sunt Spiritul și Viața și am venit să dau foc lucrurilor?

Acest foc spiritual, informat și întruchipat în sare, este sulful ascuns, deoarece în cursul operării sale nu devine niciodată manifest și nici nu devine sensibil pentru ochii noștri. Și totuși, acel sulf, oricât de invizibil ar fi, nu este nicidecum o abstracție ingenioasă, un artificiu de doctrină”.

Vă dăruiesc acum câteva fraze pentru reflecția voastră:

„Nimic nu este iubit dacă nu este cunoscut.”
Sfântul Augustin

„Nimic nu este mai dificil decât să te cunoști pe tine însuți.”
Tales din Milet

„Nu ne este îngăduit să știm totul.”
Horațiu

„Este imposibil să iubești ceva sau să urăști ceva fără să începi prin a cunoaște acel ceva.”
Leonardo da Vinci

„Cine dorește cunoașterea trebuie să se străduiască să o dobândească.”
Ruskin

SI LIBET, LICET.
─‘Dacă vă place, este permis.’─

KWEN KHAN KHU