Potopul universal

Mult iubiți colegi/e,

Îmi face o foarte mare plăcere să vă trimit câteva comentarii despre partea centrală a operei picturale a marelui Inițiat Michelangelo Buonarroti și care este intitulată:

POTOPUL UNIVERSAL

Această operă monumentală atribuită acestui mare artist, arhitect și sculptor, a ajuns să fie opera magna dintre toate cele realizate de pictori iluminați. În ea se arată detalii narate în Vechiul și Noul Testament al Sfintelor Scripturi, adică, din Biblia creștină.

Înainte de toate, trebuie să observăm că acest chenar este păzit de patru mari figuri care apar goale și arătându-ne mereu aspecte ale fizionomiei lor precum spatele, coloana vertebrală etc. Însă, faptul de a le vedea goale ne invită la reflecție, căci e vorba de a semnala goliciunea animică și necesitatea, prin urmare, de a crea veșmintele noastre sacre –să se citească: vehiculele animice…

În centrul acestui chenar putem contempla trei aspecte și anume:

A. Un grup de oameni urcați într-o arcă, aluzie la arca lui Noe.

B. Oameni care caută să iasă din apă pentru a se apropia de o insuliță de piatră pe care apare un arbore uscat de care se agață mulți.

C. Alt grup mai mic care se află de asemenea pe o structură stâncoasă și care încearcă să-i ajute pe alții să se salveze de la înec.

Este necesar să vă spun tuturor că potopul universal, despre care se vorbește în practic toate teogoniile de pe toate latitudinile lumii noastre, îmbracă un dublu aspect, la fel ca și Apocalipsa sau Cartea Revelației. În acord cu aceasta, ni se spune: fie ne salvăm prin intermediul transmutării apelor noastre alchimice fie vom fi exterminați așa cum au fost atlanții prin acțiunea elementului acvatic.

Să începem comentariile noastre semnalând că oamenii care se apropie de arborele uscat formând un fel de minipelerinaj, sunt toate acele suflete care, după ce au fornicat timp de milenii, în cele din urmă decid să se apropie de arborele uscat –adică de învățăturile alchimice– căutând să fie salvați. Referitor la aceasta, marele Adept Fulcanelli ne vorbește în LĂCAȘURILE FILOSOFALE următoarele:

Arborele uscat este un simbol al metalelor obișnuite [energia creatoare] reduse din minereurile lor și topite, pe care înaltele temperaturi [desfrânate] ale cuptoarelor metalurgice le-au făcut să-și piardă activitatea pe care o posedau [facultăți, forțe, capacități etc.] în zăcământul lor natural. De aceea, filosofii le califică drept moarte și le recunosc ca improprii pentru munca Operei, până când vor fi reînsuflețite sau reincrudate [să se citească: realimentate], conform termenului consacrat, prin acel foc intern care nu le abandonează niciodată cu totul [căci energia creatoare întotdeauna este disponibilă pentru oricine vrea să o utilizeze]. Căci metalele, fixate sub forma industrială în care le cunoaștem, conservă încă, mai în profunzimea substanței lor, sufletul pe care focul vulgar l-a închis și condensat, dar pe care nu l-a putut distruge. Și acest suflet înțelepții l-au numit foc sau sulf deoarece, cu adevărat, este agentul tuturor mutațiilor, al tuturor accidentelor observate în materia metalică, și această sămânță [sexuală] incombustibilă pe care nimic nu o poate distruge cu totul, nici violența acizilor puternici nici arderea cuptorului. Acest mare principiu de imortalitate, încredințat de însuși Dumnezeu de a asigura și menține perpetuitatea speciei și de a reforma corpul trecător subzistă și se găsește până și în cenușa metalelor calcinate, atunci când acestea au suferit dezintegrarea părților lor și și-au văzut consumat învelișul lor corporal.

Așadar, filosofii au considerat, nu fără motiv, că proprietățile refractare ale sulfului și rezistența lui la foc nu puteau aparține decât însuși focului sau vreunui spirit ignic. Aceasta i-a făcut să-i dea numele cu care este desemnat și care unii artiști cred că provine de la aspectul său, chiar dacă nu oferă nicio conexiune cu sulful obișnuit. […] Ei bine; sulful filosofic, considerat ca zeul și însuflețitorul Marii Opere, revelează prin acțiunile sale o energie formatoare comparabilă cu cea a Spiritului divin. Astfel, și chiar dacă este necesar să atribuim mercurului precedența –pentru a continua în ordinea dobândirilor succesive–, trebuie să recunoaștem că sulfului, suflet de neînțeles al metalelor, îi datorează practica noastră caracterul său misterios și, într-o anumită manieră, supranatural [aici se referă la Focul Sacru al Stellei Maris].

Căutați, așadar, sulful în trunchiul mort al metalelor vulgare și veți obține, în același timp, acel foc natural și metalic care este cheia principală a muncii alchimice. „Aici rezidă –spune Limojon de Saint-Didier– marele mister al artei, căci toate celelalte depind de inteligența acestuia. M-aș simți satisfăcut –adaugă autorul– dacă mi-ar fi permis să vă explic acest secret fără echivoc, însă nu pot să fac ceea ce niciun filosof nu a crezut că îi era permis [Marele Arcan nu fusese dezvăluit]. Tot ceea ce puteți aștepta în mod rezonabil de la mine este să vă spun că focul natural este un foc în potență care nu arde mâinile, dar care își manifestă eficiența oricât de puțin ar fi ațâțat de focul exterior [al Magiei Sexuale]”.

În ce privește Arca lui Noe pe care o vedem în fundalul chenarului, merită să apreciem că face aluzie la PIATRA FILOSOFALĂ însăși. Să ne amintim că, din punct de vedere alchimic, Piatra Filosofală constă în realitate din nouă laturi, căci ar fi constituită dintr-o piatră cubică cu o terminație piramidală; acestea ar fi cele nouă laturi ale acesteia. Pe această arcă sau piatră se pot observa oameni care lucrează la ea și, totodată, ajutându-i pe alții care vor să fie salvați prin magisteriu. Să vedem acolo acea scară pe care una din acele persoane o manipulează. Aceea este scara lui Iacob, aceeași care reprezintă și nivelurile FIINȚEI și treptele alchimice.

Nu putem să lăsăm deoparte Kabala fonetică pentru a vă spune că ARCA LUI NOE este un joc de cuvinte care trebuie să se traducă prin „ARCANUL ESTE” –mijlocul de salvare.

Interesant este, de asemenea, să vedem porumbelul Spiritului Sfânt ÎN VÂRFUL ARCEI, căci, în mod cert, este Spiritul Sfânt cel care ghidează muncile care trebuie să ajute sufletele care lucrează în arta transmutării.

În respectiva Arcă se observă persoane dezbrăcate –fără veșmintele lor animice– și câteva care poartă veșminte. Aceștia din urmă sunt Adepții care încearcă să ajute umanitatea în orice moment.

În cele din urmă, putem vedea un grup de persoane sau de suflete care se îndreaptă spre arcă introduse într-un fel de recipient. Acestea sunt acele suflete care, după ce au cunoscut deja Arcanul A.Z.F., merg să se refugieze în misterele arcei.

În una din părți, spuneam, observăm un mic grup de suflete care a reușit, de asemenea, să supraviețuiască furioaselor ape dezlănțuite grație faptului de a fi înțeles misterul rocii dure –sexul. Acolo vedem apropiindu-se persoane aproape leșinate care sunt ajutate de altele pentru a reuși să ajungă până pe insulița simbolică.

În mod curios, pe această insuliță putem contempla un alt arbore care începe să reînverzească, vie aluzie la faptul de a reincruda Mercurul său Secret.

Detaliu cu ARCA salvării:

Vă adaug acum, dragi cititori, câteva fraze pentru a reflecta la ele, să vedem:

„Conștiința este vocea sufletului; pasiunile cea a trupului. Conștiința are mai mult de o mie de limbi.”
Shakespeare

„Putem să înșelăm oamenii, însă nu Conștiința noastră.”
Cristina a Suediei

„Acesta este tot secretul liniștii conștiinței, să fie de acord cu inima.”
Benavente

„Conștiința pură este cea mai bună lege.”
Solon

„Conștiința este o sclipire a purității stării străvechi a omului.”
Bacon

SIC ITVR AD ASTRA.
─„Astfel ajungem la stele.”─
KWEN KHAN KHU