Observator și observat

Observator și observat

Observator și observat 850 480 V.M. Samael Aun Weor

Este foarte clar și nu se dovedește greu de înțeles că atunci când cineva începe să se observe pe sine însuși în mod serios, din punctul de vedere al faptului că nu este unul, ci mulți, începe să lucreze realmente asupra a ceea ce poartă în interior. Următoarele defecte psihologice sunt obstacole, bariere, piedici, pentru munca de autoobservare intimă: Mitomania (grandomania, a se crede un Zeu), Egolatria (credința într‑un Eu permanent; adorarea oricărui tip de Alter Ego), Paranoia (paradă de erudiție, autosuficiență, înfumurare, a se crede infailibil, orgoliu mistic, persoana care nu știe să vadă punctul de vedere al altuia).

Când continuăm cu convingerea absurdă că suntem unul, că posedăm un Eu permanent, munca serioasă asupra noastră înșine se dovedește a fi mai mult decât imposibilă.

Cine se crede mereu unul, nu va fi capabil niciodată să se separe de propriile sale elemente indezirabile. Va considera fiecare gând, sentiment, dorință, emoție, pasiune, afect etc., etc., etc., ca funcționalisme diferite, nemodificabile ale propriei sale naturi și chiar se va justifica în fața celorlalți, spunând că anumite defecte personale sunt de natură ereditară…

Cine acceptă doctrina multiplelor Euri, înțelege pe baza observării că fiecare dorință, gând, acțiune, pasiune etc., corespunde unui Eu sau altuia distinct, diferit…

Orice atlet al autoobservării intime lucrează foarte serios înăuntrul său însuși și se străduiește să îndepărteze din psihicul său diversele elemente nedorite pe care le poartă în interior…

Dacă o persoană începe cu adevărat și foarte sincer să se observe în interior, se împarte în două: observator și observat.

Dacă acea divizare nu s‑ar produce, este evident că nu am face niciodată un pas înainte pe calea minunată a autocunoașterii.

Cum ne‑am putea observa pe noi înșine dacă am comite greșeala de a nu vrea să ne divizăm în observator și observat?

Dacă această divizare nu s‑ar produce, este clar că niciodată nu am face un pas înainte pe drumul autocunoașterii.

Fără îndoială, când această divizare nu are loc, continuăm identificați cu toate procesele Eului pluralizat…

Cine se identifică mereu cu diversele procese ale Eului pluralizat, este întotdeauna victimă a circumstanțelor.

Cum ar putea modifica împrejurările acela care nu se cunoaște pe sine însuși? Cum s‑ar putea cunoaște pe sine însuși cel care niciodată nu s‑a observat în interior? În ce mod ar putea cineva să se autoobserve, dacă nu se divide mai întâi în observator și observat?

Ei bine, nimeni nu poate începe să se schimbe radical atâta timp cât nu este capabil să spună: „Această dorință este un Eu animalic pe care trebuie să‑l elimin”; „acest gând egoist este un alt Eu care mă chinuiește și pe care trebuie să‑l dezintegrez”; „acest sentiment care‑mi rănește inima este un Eu intrus, pe care trebuie să‑l reduc la praf cosmic” etc., etc., etc.

Firește, acest lucru este imposibil pentru cine nu s‑a divizat niciodată în observator și observat.

Cine ia toate procesele sale psihologice ca funcționalisme ale unui Eu unic, individual și permanent, este atât de identificat cu toate erorile sale, le are atât de unite cu sine însuși, încât a pierdut, din acest motiv, capacitatea de a le separa de psihicul său.

Evident, astfel de persoane niciodată nu se pot schimba radical, sunt oameni condamnați la cel mai deplin eșec.

Psihologie revoluționară, Capitolul XIII, „Observator și observat”
Samael Aun Weor

*

code