Autoobservarea intimă de sine însuși este un mijloc practic pentru a obține o transformare radicală.
A cunoaște și a observa sunt lucruri diferite. Mulți confundă observarea de sine cu faptul de a cunoaște.
Știm că suntem așezați pe un scaun întro sală, însă aceasta nu înseamnă că vom observa scaunul.
Știm că la un moment dat suntem întro stare negativă, poate față de o problemă, sau preocupați de o chestiune sau alta, sau întro stare de neliniște sau de incertitudine etc., dar aceasta nu înseamnă că o vom observa.
Simțiți antipatie pentru cineva? Nu vă place o anumită persoană? De ce? Veți spune că voi cunoașteți acea persoană… Vă rog! Observațio, a cunoaște nu înseamnă niciodată a observa; nu confundați faptul de a cunoaște cu faptul de a observa…
Observarea de sine, care este sută la sută activă, este un mijloc pentru schimbarea de sine, în timp ce cunoașterea, care e pasivă, nu este.
Cu siguranță, a cunoaște nu este un act de atenție. Atenția dirijată spre interiorul nostru înșine, spre ceea ce se întâmplă înăuntrul nostru, este întradevăr ceva pozitiv, activ…
În cazul unei persoane față de care avem antipatie, numai așa, pentru că așa avem chef și de multe ori fără niciun motiv, remarcăm multitudinea de gânduri care se acumulează în minte, grupul de voci care vorbesc și strigă dezordonat înăuntrul nostru înșine, ceea ce spun, emoțiile dezagreabile care apar în interiorul nostru, savoarea neplăcută pe care toate acestea o lasă în psihicul nostru etc., etc., etc.
Evident, întro asemenea stare ne dăm seama, deopotrivă, de faptul că în interior tratăm foarte urât persoana față de care avem antipatie.
Însă, pentru a vedea toate acestea, este nevoie indiscutabil de o atenție dirijată în mod intenționat spre interiorul nostru înșine, nu de o atenție pasivă.
Atenția dinamică provine întradevăr de la partea observatoare, în timp ce gândurile și emoțiile aparțin părții observate.
Toate acestea ne fac să înțelegem că faptul de a cunoaște este ceva pe deantregul pasiv și mecanic, în contrast evident cu observarea de sine, care este un act conștient.
Nu vrem să spunem cu asta că nu există observarea mecanică de sine, însă un asemenea tip de observare nu are nimic dea face cu autoobservarea psihologică la care ne referim.
A gândi și a observa se dovedesc a fi, de asemenea, foarte diferite. Orice subiect își poate oferi luxul de a gândi despre el însuși tot ceea ce vrea, dar asta nu înseamnă că se observă cu adevărat.
Trebuie să vedem diferitele Euri în acțiune, să le descoperim în psihicul nostru, să înțelegem că înăuntrul fiecăruia dintre ele există un procentaj din propria noastră Conștiință, să ne căim că leam creat etc.
Atunci vom exclama: „Dar ce face acest Eu?” „Ce spune?” „Ce vrea?” „De ce mă chinuiește cu desfrâul său, cu mânia sa?” etc., etc., etc.
Atunci vom vedea în interiorul nostru înșine toată acea înlănțuire de gânduri, emoții, dorințe, pasiuni, comedii private, drame personale, minciuni elaborate, discursuri, scuze, morbidități, paturi de plăcere, scene de lascivitate etc., etc., etc.
De multe ori, înainte de a adormi, chiar în clipa de trecere de la starea de veghe la cea de somn, percepem înăuntrul propriei noastre minți diferite voci care vorbesc între ele; sunt diferitele Euri care trebuie să rupă în acele momente orice conexiune cu diferiții centri ai mașinii noastre organice, cu scopul de a se scufunda apoi în lumea moleculară, în „a Cincea Dimensiune”.
Psihologie revoluționară, Capitolul XXI, „Observarea de sine însuși”
Samael Aun Weor
