Mult îndrăgiți prieteni și prietene,
Cu mare plăcere vă trimitem această gravură realizată de frații flamanzi, gravori și editori de carte, Raphael Sadeler ─1584-1632─ și Johann Sadeler ─1600-1665─, care apare în cartea intitulată De Aeternitate considerations ─‘Considerații despre eternitate’─, scrisă de iezuitul german Jeremiah Drexel ─1581-1638─ și publicată în 1631 la Amsterdam. Această lucrare conține nouă comentarii în latină despre eternitate. Fiecare comentariu este însoțit de o gravură.
Gravura de față este intitulată…
…CONSIDERATIO SEGUNDA. In quibus Natura reprasentet Aeternitatem
─‘A DOUA CONSIDERAȚIE. În care Natura reprezintă Eternitatea’─
Pe frontispiciu se află un citat din cartea lui Habacuc, al optulea din cei doisprezece profeți minori ai Bibliei:
«Incurvati sunt colles mundi ab itineribus AETERNITATIS eius. Habac. C. 3».
Traducere: ‘Dealurile lumii s-au plecat în fața căilor veșniciei sale. Habacuc. C. 3’.
Ca variantă de traducere, cităm Habacuc 3:6 din Biblie: „S-au prăbușit dealurile străvechi. Căile sale sunt veșnice.”
Adăugăm un text în latină din partea inferioară:
«Basiliscus, Salamandra, Phoenix, anulus aureus, mons igenus AETERNITATIS in terra monere possunt: aeternos in coelo facere non potest nisi beata AETERNITAS».
Traducere: ‘Basiliscul, Salamandra, Phoenixul, Inelul de Aur, Muntele de Foc ne amintesc de ETERNITATE pe pământ: însă numai binecuvântata ETERNITATE le poate face veșnice în ceruri’.
Această gravură, pe lângă frumusețea sa, ne amintește de arhetipurile legate de eternitate pe care le găsim în scrierile sacre din toate timpurile.
De aceea, comentariile asupra acestor arhetipuri se referă la timpurile în care până și dealurile lumii noastre se prosternau și se prosternă în fața Drumului Secret.
Pentru a intra în analiza acestei gravuri, trebuie să începem cu temutul basilisc. Legendele hermetice îl înfățișau într-o manieră destul de ciudată și subliniau grija pe care alchimistul trebuia să o aibă față de această creatură, care uneori era prezentată sub forma unui fel de cocoș, dar din care ieșea o limbă de șarpe, iar corpul său se termina într-o coadă tot de șarpe. Extrem de veninos, până într-acolo încât trebuia evitată o mușcătură de la o astfel de creatură. Evident, mergând dincolo de mit și căutând posibila sa conexiune cu realitatea, trebuie să concluzionăm descriindu-l ca fiind reprezentarea defectului infrauman al desfrâului. În niciun caz nu trebuie să uităm că desfrâul a fost cel care a provocat căderea angelică a primelor rase care încă mai păstrau caracteristici divine. Tocmai desfrâul a devenit păcatul originar care i-a cufundat în inconștiență pe Adam și Eva din Geneza biblică.
În al doilea rând, să analizăm acum Salamandra. În acest scop, să apelăm la V.M. Fulcanelli, care, vorbindu-ne despre această creatură enigmatică, ne spune:
„Salamandra, în latină, provine din sare și mandra, care înseamnă staul și, de asemenea, cavitate de stâncă, solitudine, ermitaj. Salamandra este deci numele sării din staul, al sării de stâncă sau al sării solitare. […]
Din aceste etimologii putem trage concluzia că sarea, spiritul sau focul se naște într-un staul, într-o cavitate de stâncă sau într-o grotă… Este suficient. Culcat pe paiele leagănului său din grota din Betleem, nu este oare Isus noul soare care aduce lumină în lume? Nu este însuși Dumnezeu sub învelișul său trupesc și trecător? Cine a spus, atunci, Eu sunt Spiritul și Viața și am venit să aprind Focul în lucruri?
Acest foc spiritual, informat și încorporat în sare, este sulful ascuns, deoarece în cursul operațiunii sale nu devine niciodată evident nici nu se face sensibil pentru ochii noștri. Și totuși, acest sulf, oricât de invizibil ar fi, nu este în niciun caz o abstracție ingenioasă, un artificiu al doctrinei. […]
Pe de altă parte, alegerea însăși a salamandrei ne face să credem că alchimistul nostru a trebuit să caute mult timp și să petreacă numeroși ani pentru a descoperi focul secret. Hieroglifa ascunde, de fapt, natura psihochimică a fructelor din grădina Hesperei, fructe de a căror maturitate târzie înțeleptul nu se bucură decât la bătrânețe și pe care nu le culege decât aproape de înserarea vieții, la apusul (EsperiV) unei curse anevoioase și pline de trudă”.
Fără îndoială, dragi cititori, trebuie să fim foarte răbdători când este vorba de a pune stăpânire pe sarea Spiritului sau pe acest Foc Secret atât de necesar pentru a ne schimba natura. Trebuie să fim foarte judicioși, foarte etici în munca noastră, deoarece focul pe care îl căutăm trebuie să fie extras din stâncă sau din adâncurile sexualității noastre. Acesta este misterul salamandrei în arhetipurile alchimice. Este curios că Fulcanelli numește sarea noastră alchimică sare de stâncă sau solitară. De ce?
Pentru că nimeni nu și-ar imagina că o astfel de sare este chiar focul celui Preaînalt și, fără îndoială, o vom găsi întotdeauna cufundați în singurătatea noastră, adânciți în reflecțiile noastre și în individualitatea noastră. Acesta este motivul pentru care în gravura noastră salamandra este lipită de o stâncă în flăcări. Să ne amintim, pe de altă parte, că Drumul nostru Secret este compus din TREI MUNȚI, iar acești munți sunt ignici.
Să trecem acum la investigarea figurii care ne arată Pasărea Phoenix din mitologie. În acest sens, să-i dăm din nou cuvântul Venerabilului Fulcanelli care, vorbindu-ne despre această pasăre singulară, ne spune următoarele în opera sa Lăcașurile filosofale:
„Astfel, odată ce materia a fost distrusă, mortificată și apoi recompusă într-un nou corp grație focului secret care îl întețește pe cel din cuptor, aceasta se înalță treptat, cu ajutorul multiplicărilor, până la perfecțiunea focului pur, ascuns sub figura nemuritorului Phoenix: sic itur ad astra. În același fel, muncitorul, slujitor credincios al Naturii, dobândește, prin cunoașterea sublimă, înaltul titlu de cavaler, stima egalilor săi, recunoașterea fraților săi și onoarea cea mai de invidiat din toată gloria lumească de a fi numărat printre discipolii lui Ilie”.
Pasărea Phoenix este reprezentarea însăși a Pietrei Filosofale, acea piatră prețioasă care îi reprezintă pe indivizii solari care au învins timpul, boala și bătrânețea. De aceea este a treia figură pe care o investigăm în această gravură extrem de semnificativă și legată de ETERNITATE. Există câteva aprecieri interesante ale însuși fratelui mai mare FULCANELLI, să vedem:
„Ea este singurul martor al tuturor epocilor lumii și a văzut sufletele de aur ale secolului metamorfozându-se din aur în argint, din argint în bronz și din bronz în fier. Ea este singura a cărei prezență nu a lipsit niciodată în cer și în lume și ea este singura care se joacă cu moartea și o transformă în doica și mama sa, făcând-o să dea naștere vieții. Ea are privilegiul timpului, al vieții și al morții deopotrivă, pentru că atunci când se simte împovărată de ani, apăsată de o bătrânețe îndelungată și abătută de atâția ani pe care i-a văzut trecând unul după altul, se lasă mânată de dorința și aspirația justă de a se reînnoi printr-o moarte miraculoasă. Atunci, își face un morman care nu are nume în această lume, căci nu este un cuib, un leagăn sau un loc de naștere, pentru că acolo își lasă viața. Dar nici nu este un mormânt, un sicriu sau o urnă funerară, căci ea de acolo ia viața. Astfel că nu este un alt Phoenix neînsuflețit, fiind cuib și mormânt, pântece și mormânt, palat al vieții și al morții în același timp, care, în favoarea Phoenixului, se pun de acord cu această ocazie. Ei bine, orice ar fi, acolo, în brațele tremurânde ale unui palmier, ea adună un morman de tulpini de scorțișoară și tămâie. Pe tămâie pune trestie, iar pe trestie, nard, apoi, cu o privire plină de jale, încredințându-se Soarelui, matadorul și tatăl său, se întinde sau se culcă pe acel rug de balsam pentru a se elibera de anii săi apăsători. Soarele, favorizând dorințele juste ale acestei Păsări, aprinde rugul și, reducând totul la cenușă, cu o suflare parfumată o readuce la viață”.
Și ajungem acum la al patrulea simbol, constituit în această gravură de un inel de aur. Acesta este inelul triumfătorilor, al celor care, după ce și-au creat propria PIATRĂ FILOSOFALĂ, își pot permite luxul de a deveni FII AI ETERNITĂȚII dacă voința supremă a FIINȚEI REALE permite acest lucru.
Această categorie de indivizi sacri este reprezentată de figura centrală a Adeptului care poartă pe piept un soare, pentru a afirma că el este un FIU AL SOARELUI și nu o creatură lunară precum marea mulțime a rasei noastre ariene actuale.
Acest individ sacru despre care scriem are pe cap, pe bună dreptate, cuvântul AETERNITAS, însemnând ‘ETERNITATE’, acea ETERNITATE care a fost câștigată de aceia care s-au înfruntat cu PRINCIPELE ACESTEI LUMI, Bestia, al cărei număr secret este 666, aceia care au făcut din cei TREI FACTORI ai REVOLUȚIEI CONȘTIINȚEI DEVIZA lor.
Trebuie să evidențiem cele douăsprezece stele care înconjoară, de asemenea, capul Inițiatului sau Adeptului. Aceste stele, fiind douăsprezece, reprezintă cele douăsprezece părți autonome și autoconștiente ale oricărei FIINȚE autorealizate.
Încheiem această lucrare oferindu-vă câteva fraze foarte oportune pentru reflecție:
„Eternitatea rupe orice măsură și distruge orice comparație.”
Pierre Nicole
„Agață-te de prezent. Fiecare situație, fiecare moment, are valoarea sa infinită, pentru că reprezintă o întreagă eternitate.”
Goethe
„Eternitatea, o zi fără ieri și fără mâine.”
Massilon
„Când tot ceea ce este muritor în noi va fi îmbrăcat în nemurire, vom simți mai bine demnitatea sufletului nostru și noblețea calităților sale; atunci vom ști ce înseamnă un Spirit.”
Ruben Dario
„Speranța este forța care ne umple de curaj atunci când suntem disperați.”
G. K. Chesterton
MORS CERTA, HORA INCERTA.
─‘Moartea este sigură, ceasul este nesigur.’─
KWEN KHAN KHU
