Mult iubiți prieteni și prietene,
Îmi face plăcere să vă aduc în această ocazie o frumoasă imagine desenată de gravorul italian Ghisi Giorgo ─1520-1582. Sursa compoziției este o frescă din jurul anului 1531, din Palazzo del Te, principalul proiect din Mantua ─Italia─ al lui Giulio Romano ─1499-1546─, pictor, arhitect și decorator italian.
Această gravură are titlul…
…NAȘTEREA LUI MEMNON
Această gravură ne arată, în partea dreaptă, o femeie pe patul ei, care tocmai a născut. Bebelușul ei este primit de doi Puttis ─doi îngeri─, care îl primesc de la zeița Artemis din Efes ─zeița Diana pentru romanii din acea vreme.
În stânga gravurii, observăm o femeie cu două torțe, suflând și trecând focul dintr-o mână în cealaltă.
Acest foc este alimentat de femeia menționată cu respirația sa. De ce? RĂSPUNS: Pentru că ierarhiile focului determină situații bune sau rele în funcție de karma sau dharma pe care este necesar să o provoace și de aceea INRI-ul sacru apare în mâinile doamnei, care îl alimentează cu suflarea sa…..
În fundalul acestei frumoase gravuri îl vedem pe Apollo ─Sol Invictus pentru romani, sau Helios, Soarele, pentru greci─ urcat în carul său solar.
În mitologia greacă, Memnon a fost un rege al Etiopiei, fiul lui Tithonus și al lui Eos ─zeița zorilor. În timpul Războiului Troian, el a format o armată pentru apărarea cetății și a fost ucis de războinicul grec Ahile ca răzbunare pentru uciderea lui Antilochus. După moartea sa, mama sa și-a trimis frații ─cele patru vânturi, cele din nord, sud, est și vest─ să îi ridice cadavrul. Eos nu a încetat să plângă moartea fiului său toată noaptea, iar lacrimile sale pot fi văzute în fiecare dimineață rece sub formă de rouă. Înduioșat de durerea lui Eos, Zeus i-a acordat lui Memnon nemurirea…..
Analizând conținutul acestei gravuri, trebuie să spunem că în ea se face referire la mitologie și, așa cum bine spunea celebrul scriitor Mircea Eliade: „Mitologia este sufletul istoriei”. Această afirmație are într-adevăr o mare profunzime, deoarece în spatele miturilor se află explicații severe care arată cauzele originare ale multor evenimente care au avut loc în istoria lumii noastre din cele mai îndepărtate timpuri.
Ceea ce ni se semnalează, răbdători cititori, este constantul efort al Bodhisattvașilor de Zei sau Zeițe care experimentează sau provoacă evenimente fabuloase sau tragice pe scena umană. Din acest motiv, în cazul gravurii noastre, ne referim la nașterea lui Memnon, care la momentul potrivit este asistat la naștere de nimeni alta decât însăși Mama Divină, reprezentată de Artemis din Efes. Nu există nicio îndoială că, ori de câte ori un Bodhisattva se naște pentru a determina evenimente istorice, Sfânta Mamă servește ca o legătură între lumea vizibilă și cealaltă pe care o numim invizibilă.
Faptul că Memnon este încredințat Îngerilor Vieții imediat după naștere ne spune în mod clar că fiecare Bodhisattva este primit pe tărâmul existențial de către ierarhiile angelice, care îl vor ajuta, pe parcursul traiectoriei sale, în îndeplinirea misiunii sale. Cu toate acestea, se subliniază, de asemenea, că orice Bodhisattva poate avea slăbiciuni care pot duce la moartea sa, chiar și din mâinile unei alte figuri cu caracteristici divine sau semi-divine, așa cum a fost Ahile.
Aceasta este eterna luptă care se desfășoară pe tărâmul binelui și al răului și, de asemenea, lupta permanentă între forțe amestecate în cursul istoriei.
Pe de altă parte, ni se spune că Eos, mama lui Memnon, și-a trimis frații ─cele patru vânturi, corespunzătoare celor patru puncte cardinale─ pentru a recupera cadavrul fiului său. Iată, așadar, diversele curente sacre în acțiune pentru a ne arăta că în spatele marilor evenimente se mișcă în mod invizibil energii enorme menite să încheie un ciclu de activități divine pentru a iniția altele care vor le urma.
Este foarte oportun, dragi cititori, să observăm cum ne sunt arătate lacrimile lui Eos preschimbate în lumea vizibilă în roua dimineții. Aceasta este mutația sau mutațiile la care asistăm zi de zi în lumea noastră tridimensională, fără a ne da seama de aceasta din cauza Conștiinței noastre adormite. Și, evident, cum nu se putea altfel, în tot acest ansamblu de simboluri Zeus ─reprezentant al voinței supreme a Theomegalogosului─ îi acordă lui Memnon nemurirea drept răsplată pentru suferințele mamei sale, inefabila Eos.
De asemenea, în toată acea gamă de personaje mitologice, este bine să subliniem că până și marii titani, precum Ahile, au un punct slab. În cazul său a fost călcâiul, care a fost atins de o săgeată în timpul uneia dintre confruntări, ajungând să-l învingă și să-l facă să-și piardă viața. De aceea, în viața noastră de zi cu zi, atunci când vrem să facem aluzie la slăbiciunea unui adversar în timpul unei confruntări sau al unei lupte, spunem: „Călcâiul lui Ahile al lui cutare este acest sau acel detaliu din viața lui….., acolo trebuie să-l lovim pentru a-l învinge” etc., etc., etc.
În fundalul ilustrației noastre îl putem vedea pe divinul Helios ─Soarele sau inteligența solară─ apropiindu-se de locul evenimentelor urcat în carul său glorios tras de patru armăsari. Acești patru armăsari alegorizează vehiculele sacre pe care trebuie să ajungem să le posedăm în natura noastră sufletească grație muncii cu focurile noastre alchimice și anume: corpul eteric, corpul astral, corpul mental și corpul cauzal. Acest lucru este numit în Kabala ebraică, carul lui Merkabah. Unele surse o compară cu personajul din carul nostru pe însăși Aurora sau Eos, mama lui Memnon, din cauza faptului că această figură pare să aibă sâni feminini. Însă, în multe ocazii, zeii din Olimp au fost prezentați cu caractere androgine, având o reprezentare masculină și feminină în același timp.
Este evident că în acest caz Helios face referire la potențialitățile solare care sunt mereu prezente în momentele stelare ale neamului omenesc. Acest personaj ține în mâini o pânză sau o țesătură pe care o flutură în timp ce se apropie de locul nașterii lui Memnon.
Vă ofer acum câteva fraze care ne invită la reflecție:
„Adorarea este o admirație transcendentală.”
Carlyle
„Când inima plânge pentru ceea ce a pierdut, spiritul râde pentru ceea ce a găsit.”
Doctrina Sufi
„Adevăratul mistic îl găsește pe Dumnezeu în toate religiile.”
Ibn Arabi
„Misticismul nu este extazul, este mult mai mult și mai bun. Începe cu disprețul față de toate lucrurile vieții și se încheie cu iubirea pentru toate lucrurile vieții; disprețul ne ridică până găsim un ideal care ne odihnește, iar cu crucea idealului găsit vedem ceea ce înainte era mare și detestabil ca fiind mult mai mic și mai ușor de iubit.”
Ganivet
„Miturile sunt sufletele acțiunilor și iubirilor noastre. Nu putem acționa decât îndreptându-ne spre o fantomă. Nu putem iubi decât ceea ce creăm.”
Paul Valery
FINIS CORONAT OPUS.
─‘Finalul încoronează opera.’─
KWEN KHAN KHU
