Foarte dragi prieteni și prietene,
Am plăcerea să vă trimit, cu această ocazie, o altă gravură realizată de Karl Von Eckartshausen, care a fost publicată în 1790, la doi ani după prima ediție.
În această operă de artă putem vedea mai întâi un sfinx care pare a fi mort sau cel puțin întins pe o PIATRĂ CUBICĂ, iar pe spatele său observăm un copac înflorit pe jumătate și cealaltă jumătate complet uscat. O panglică ține cele două chei ale Sfântului Petru deasupra sfinxului. De asemenea, vedem deasupra copacului două cuvinte: SCIENTIA BONI ET MALI.
Ce sunt toate acestea?
Mai întâi trebuie să afirmăm că sfinxul este imaginea naturii. De aceea vor fi mereu prezente în arborele său reprezentativ fructele BINELUI și RĂULUI. Acest arbore este același care este menționat în Sfintele Scripturi creștine, copacul EDENULUI.
Prin intermediul Gnozei ni s-a spus că acel copac este sexualitatea, iar aceasta din urmă este un cuțit cu două tăișuri. Sexualitatea, corect dirijată, îl răscumpără pe om, dar pusă în slujba agregatelor noastre psihologice, ne înrobește și ne degenerează, așa cum se întâmplă din ce în ce mai mult cu pseudo-civilizația noastră.
Deja se știe de către noi toți că fructul copacului edenic este mărul și că adepții drumului au dreptul să se hrănească cu aromele pe care el le emană, dar nu să-l înghită, deoarece aceasta este ceea ce numim fornicație. Este foarte trist că toată umanitatea noastră a rămas de secole și milenii dorind să-și piardă energiile sexuale ─înghițind merele─, toate acestea au îndepărtând-o de energiile supradivine ale FIINȚEI și, în consecință, transformând-o într-o umanitate perversă dominată de Egoul animalic şi mama sa Bestia al cărei număr este 666.
Pentru adepții puri și chibzuiți ai drumului îngust, acest cuțit le servește pentru a le distruge treptat psihismul animalic și a-și relua normalitatea și inocența divine pe care le avea înainte neamul omenesc. Acest lucru este posibil prin intermediul artei transmutatorii pe care ne-o predă Gnoza.
În opera LĂCAȘURILE FILOSOFALE a V.M. Fulcanelli apar cuvintele lui Eugène Canseliet spunându-ne în unul din prologurile sale:
„Totus mundus in maligno (mali ligno) positus est; toată lumea este instalată în diavol (în pomul răului).
Iată, deci, pomul cunoașterii binelui și răului, cel al Genezei, din care Creatorul i-a poruncit lui Adam să nu mănânce, semnificând de la început consecința inevitabilă și nefastă: «Pentru că în ziua în care vei mânca din el, cu siguranță vei muri; in quocumque enim die comederis ex eo, morte morieris»”.
Însă, deja intrați în materie, însuși Fulcanelli adaugă în opera sa alchimică aceste cuvinte:
„Toți autorii clasici sunt unanimi în a recunoaște că Marea Operă este un rezumat, redus la proporții și posibilități umane, al Operei Divine. Și din moment ce adeptul trebuie să contribuie la ea cu cele mai bune calități ale sale, dacă dorește să o ducă la bun sfârșit, pare corect și echitabil să culeagă roadele Pomului Vieții și să profite de minunatele mere din grădina Hesperidelor. [să se înțeleagă aici că se vorbește despre a ști să folosești mărul dorinței]”.
Vorbindu-ne acum despre copacul uscat din gravura noastră, distinsul Adept Fulcanelli ne spune:
„…este vorba despre arborele nostru uscat, același care a avut onoarea de a-și da numele uneia dintre cele mai vechi străzi din Paris, după ce a apărut multă vreme pe un steag celebru. Edouard Fournier ne spune că, potrivit lui Sauval, acest stindard era încă vizibil în jurul anului 1660. Desemna pentru trecători un «han despre care vorbește Monstrelet», și era bine ales pentru un astfel de stabiliment care, din 1300, trebuie să fi servit drept han pentru pelerinii către Țara Sfântă. Copacul uscat amintea de Palestina și era iarba plantată lângă Hebron, care, după ce fusese, de la începutul lumii, «verde și cu frunze», și-a pierdut frunzișul în ziua în care Domnul nostru a murit pe cruce și atunci s-a uscat. […]
Aceasta este hieroglifa adoptată de filosofi pentru a exprima inerția metalică, adică starea specială pe care industria umană face să o ia metalele reduse și topite. […]
Înțelepții ne spun că sunt morți, cel puțin în aparență, pentru că ne este imposibil, sub masa lor solidă și cristalizată, să ghicim viața latentă, potențială, ascunsă în adâncul ființei lor. Sunt copaci morți, deși mai păstrează o urmă de umiditate, care nu va mai da frunze, flori, fructe și, mai ales, semințe.
Ce sunt toate acestea, ne va întreba cititorul?
Limbajul alchimic a fost timp de secole de caracter metaforic. Numai binecuvântatul Maestru Samael Aun Weor a avut îndrăzneala să arate sau să dezvăluie umanității noastre toate aceste secrete ale Ars Magna. Realitatea dură a ceea ce se numește aici un copac uscat nu este altceva decât nenorocirea ființei umane care o împinge de milenii să fornice ─adică să-și piardă sămânța sexuală. De aceea ni se spune că acest copac ─înainte verde─ producea frunze, flori și fructe, dar s-a uscat până în zilele noastre de la crucificarea V.M. Aberamentho, căci, în ciuda învățăturilor sale, stirpea umanoidă a continuat fără încetare să încalce a șasea poruncă din decalogul mozaic. Cu siguranță, deși rămâne umiditate în sexualitatea umană, natura ei nu mai produce spermatozoizi sau ovule și din acest motiv este o sămânță moartă, neaptă să facă Marea Operă interioară.
Dacă vorbim despre sfinxul din gravura noastră, ne aflăm în fața unui alt mister. El este reprezentativ pentru întreaga natură deoarece cuprinde în structura sa cele patru elemente și este prosternat, sau mai mult sau mai puțin adormit, sau poate învins, pentru a-l ruga pe om să îl trezească din letargie, să îl reînsuflețească, să-i reînnoiască viața, etc. De aceea apar pe el cele două chei ale Sfântului Petru. Aceste chei sunt simbolul Sulfului și Mercurului muncii noastre de laborator, subiect despre care am vorbit pe larg în alte tratate ale noastre. Cine lucrează cu aceste două ingrediente obține reconcilierea cu sfinxul sacru al misterelor ermetice. Aceasta este misiunea noastră, răbdători cititori…
Cuvintele latine SPHINX MORIS înseamnă ‘sfinxul mort’, reafirmând ceea ce am spus mai înainte.
Stânca sau piatra misterioasă pe care este înfățișat sfinxul emblematic nu indică altceva decât Piatra filosofilor, o stâncă sacră sau materie cubică și care poartă pecetea forței solare. În gravura noastră, această piatră apare oarecum deteriorată, ca și cum ar fi fost uitată sau abandonată. Și e adevărat că ignoranța umană, după ce s-a îndepărtat intenționat de Spirit, s-a îndepărtat și de mama sa, natura.
Pe copac, așa cum am menționat deja, apar în latină cele două cuvinte care sunt relaționate cu el: Scientia Boni et Mali, care trebuie traduse prin ‘Bine și Rău’, deoarece se referă la arborele cunoașterii binelui și rău.
Permiteți-mi să adaug câteva fraze pentru reflecția voastră:
„Inteligența nu ar putea juca mult timp rolul inimii.”
La Rochefoucauld
„Nimic nu purifică decât inteligența.”
Oscar Wilde
„Cu cât o inteligență este mai vastă, cu atât suferă mai mult din cauza limitelor sale.”
E. Thiaudiere
„Nu există lumină care să fie aprinsă în inteligență care să nu-și aprindă focul în inimă.”
Ahrens
„Nu există absolut nicio soluție când lipsește inteligența.”
Sfânta Tereza a lui Isus
JACUNDI ACTI LABORES.
─‘Plăcute sunt muncile făcute.’─
KWEN KHAN KHU
