A te îndepărta de efectele dezastruoase ale vieții, în aceste vremuri tenebroase, cu siguranță este foarte dificil, dar indispensabil; altfel ești devorat de viață.
Orice muncă pe care cineva o face asupra sa însuși, cu scopul de a obține o dezvoltare animică și spirituală, se relaționează întotdeauna cu izolarea –foarte bine înțeleasă– căci sub influența vieții, așa cum o trăim mereu, nu este posibil să dezvoltăm altceva decât personalitatea.
În niciun caz nu încercăm să ne opunem dezvoltării personalității, în mod evident aceasta este necesară în existență, însă desigur că este ceva pur și simplu artificial, nu este adevărul, realul din noi.
Dacă bietul mamifer intelectual, în mod greșit numit om, nu se izolează, ci se identifică mereu cu toate faptele vieții practice și‑și irosește forțele în emoții negative și în autoconsiderații personale și în vană pălăvrăgeală insubstanțială, de discuție ambiguă, în el nu se va putea dezvolta nimic înălțător, niciun element real, cu excepția a ceea ce aparține lumii mecanicității.
Fără doar și poate, cine vrea într‑adevăr să obțină dezvoltarea Esenței în el, trebuie să ajungă să fie închis în mod ermetic. Acest lucru se referă la ceva intim strâns legat de tăcere.
Fraza provine din timpurile străvechi, când se preda în mod secret o doctrină despre dezvoltarea interioară a omului, legată de numele lui Hermes.
Dacă o persoană vrea ca să se dezvolte ceva real, în interiorul său, este clar că trebuie să evite scurgerea energiilor sale psihice.
Când cineva are scurgeri de energie și nu se află izolat în intimitatea sa, este incontestabil că nu va putea obține în psihicul său dezvoltarea a ceva real.
Viața comună și obișnuită vrea să ne devoreze în mod implacabil; noi trebuie să luptăm zilnic împotriva vieții, trebuie să învățăm să înotăm împotriva curentului…
Această muncă este contrară vieții, este vorba de ceva foarte diferit față de viața de toate zilele și care totuși trebuie pus în practică clipă de clipă; vreau să mă refer la Revoluția Conștiinței.
Este evident că dacă atitudinea noastră față de viața zilnică este fundamental greșită; dacă noi credem că totul trebuie să ne meargă bine pur și simplu, atunci vor veni dezamăgirile…
Oamenii vor ca lucrurile să le iasă bine „pur și simplu”, pentru că totul trebuie să meargă în acord cu planurile lor, însă cruda realitate este diferită; cât timp o persoană nu se schimbă în interior, că‑i place sau nu, va fi mereu victimă a circumstanțelor.
Despre viață se spun și se scriu multe stupidități sentimentale, însă acest Tratat de psihologie revoluționară este diferit.
Această doctrină trece direct la subiect, la faptele concrete, clare și definitive; afirmă în mod accentuat că „animalul intelectual”, în mod greșit numit om, este un biped mecanic, inconștient, adormit.
„Bunul stăpân al casei” nu ar accepta niciodată Psihologia Revoluționară; își îndeplinește toate îndatoririle de tată, de soț etc. și, în consecință, are despre el cea mai bună părere. Însă el servește doar scopurilor Naturii și atâta tot.
Prin opoziție, vom spune că există și „bunul stăpân al casei” care înoată împotriva curentului, care nu vrea să se lase devorat de viață; însă în lume acești indivizi sunt foarte puțini, nu abundă niciodată.
Atunci când o persoană gândește în acord cu ideile acestui Tratat de psihologie revoluționară, obține o viziune corectă asupra vieții.
Psihologie revoluționară, Capitolul XIX, „Bunul stăpân al casei”
Samael Aun Weor
