Întotdeauna am spus că procesul Autorealizării este consecința a două forțe: una o vom numi centrifugă iar cealaltă centripetă. Forța centrifugă este cea pe care o exercită Ființa noastră Reală interioară, care este din interior spre exterior, căutându-ne pe noi. Ea vrea ca noi să fim cu ea, iar cea centripetă este cea pe care noi trebuie să o exercităm din exterior spre interior, să căutăm noi, prin intermediul interiorizării acea particulă divină, acea porțiune de divinitate pe care o purtăm înăuntru și care în Gnoză se numește Ființă.
Când acele două forțe se întâlnesc, fuzionează, atunci se spune că acea persoană a rămas conectată cu divinul. În consecință, s-a convertit într-un Maestru sau o Maestră. Dar, desigur, este nevoie de efortul celor două forțe pe care le-am menționat. Tatăl, Ființa, deja face eforturile sale, dacă nu ar fi Ființa, multe lucruri teribile care ar fi trebuit să ni se întâmple nu s-au întâmplat, deoarece Ființa are multă milă și chiar dacă noi merităm uneori să fim admonestați de Marea Lege cu o karmă, cu un accident, cu o boală, etc., Ființa uneori îi convinge pe domnii Marii Legi să nu ne facă să plătim acele datorii; Ea deja își face munca.
Cea care trebuie să o facă pe a sa este ființa umană, trebuie să aibă năzuințe, trebuie să dezvolte acele năzuințe cu practici, cu exerciții esoterice pe care Gnoza le posedă pentru a mări voința umană, pentru a face ca centrii magnetici ai vieții noastre interioare să se activeze pentru ca noi să avem mai multă luciditate prin intermediul meditației, etc.; sunt eforturile care ne revin nouă să le facem.
