Mult îndrăgiți cititori și cititoare,
Îmi face plăcere să vă împărtășesc investigația pe care o merită această gravură, care pare ca titlu…
…ESQUEMA DE LA KÁBALA CRISTIANA
În primul rând, este bine să știți că este vorba despre una dintre cele patru planșe ilustrate din Amphitheatrum sapientia aeternae, ‘Amfiteatrul științei eterne’, o carte neobișnuită despre Alchimie, impregnată de Creștinism și magie, scrisă de medicul, filosoful hermetic și alchimistul german Heinrich Khunrath ─1560-1605. El a scris volumul și a îndrumat un gravor în ilustrarea sa, cel mai probabil unul dintre cunoscuții tipografi olandezi Peter Van der Doort sau Hans Vredeman de Vries. Prima ediție a acestei opere a fost publicată la Hamburg în 1595. Există alte câteva ediții ulterioare, unele cu planșe suplimentare.
Sapientiae amphitheatrum a inspirat Nunta alchimică a lui Christian Rosencreutz, publicată în 1616 și, în realitate, totul indică faptul că autori precum Jakob Böhme și Heinrich Khunrath constituite doi dintre pilonii pe care s-a dezvoltat mișcarea Rozacruciană din secolul XVII.
Cele patru gravuri din prima ediție au fost numite astfel:
- Marele androgin hermetic.
- Laboratorul lui Khunrath.
- Adam-Eva în triunghiul verbului.
- Schema kabalistică creștină sau Trandafirul Cosmic.
Schema kabalistică creștină ─Trandafirul Cosmic─.
Desenul are o margine circulară exterioară pe care apar mai multe cuvinte în latină și ebraică.
Apoi, în partea superioară, tetrakys ─triunghi─ cu Tetragrammatonul ─reprezentarea scrisă a numelui divin în ebraică. Cercul exterior cu cele zece porunci, cele 22 de litere ale alfabetului ebraic și cuvintele în latină DILIGES DOMINVM DEVM TVVM EX TOTO CORDE TVO ET EX TOTA ANIMA TVA ET EX OMNIBVS VIRIBVS TVIS ET EX OMNI MENTE TVA ET PROXIMVM TVVM SICVT TEIPSVM, ‘Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toate forțele tale și cu toată mintea ta, și pe aproapele tău ca pe tine însuți’. De asemenea, apar cei Zece Sefiroți, cele zece emanații ale lui Dumnezeu prin care s-a creat lumea.
În cercul de foc apare Isus Cristos crucificat în centru și fraza IN HOC SIGNO VINCES, ‘prin acest semn ─crucea─ vei învinge’. La picioarele sale, fazanul roșu.
Cuvintele care sunt scrise pe marginea exterioară a desenului:
«QVI ERAT; QVI EST; QVI ERIT; PLENI SUNT CELI, PLENA EST OMNIS TERRA, MAIESTATE GLORIAE EIVS: הללויה, הללויה, הללויה.»
‘Cel care a fost; cel care este; cel care va fi; cerurile sunt pline, întregul pământ este plin, de măreția și gloria sa. Aleluia, aleluia, aleluia’.
«LAVAMINI MUNDI ESTOTE.»
‘Să fim spălați ─purificați─ prin curăție.’
«VNVM OMNIUM EFFECTOREM; CETERAS POTESTATES, MINISTRAS HABETOTE.»
‘Să aveți o singură slujbă și restul ocupațiilor în serviciul divin ─să fiți slujitorii lui Dumnezeu, să vă știți un instrument divin.’
«AD PRIMUM VOTA PRAECESQ AD INFERIORES HYMNI SUNTO.»
‘Alegeți un predecesor încă de la început și cântați imnuri ─laude─ sărmanilor nevoiași.’
«QUOD, SI FORTE, PETITIO, AD INFERIORES, PROCESSERIT, NISI SUB MODO DELEGATAE, a PRIMO, ADMINISTRATIONIS INTENTIO NON ESTO».
‘Va avansa din cele mai mari sărăcii cel care va face o rugă puternică, și nu cel care, într-un mod exigent, se apropie prin rangul său.’
Această gravură, colegi și colege, ne arată clar faptul că totul este planificat corespunzător de către preasfântul THEOMEGALOGOS încă de la începutul creației. Acesta este motivul pentru care ni se arată în latină și ebraică, prin fraze frumoase, arhitectura cosmică ce, în vremuri străvechi, a fost împărtășită cu acei discipoli cu adevărat interesați să cunoască anatomia divinului.
Începem descrierea noastră îndreptându-ne privirea spre triunghiul situat în partea de sus, care nu este altceva decât semnalarea celor TREI FORȚE PRIMARE ALE CREAȚIEI, și anume: TATĂL, FIUL ȘI SPIRITUL SFÂNT. Totul se naște din ele și fără ajutorul acestor TREI FORȚE PRIMORDIALE nimic nu se creează, nimic nu se cristalizează.
Fără îndoială, cuvintele aflate pe exteriorul desenului: QVI ERAT, QVI EST, QVI ERIT, ne vorbesc despre ceea ce A FOST, ESTE ȘI VA FI ÎNTOTDEAUNA, cu alte cuvinte: FIINȚA. Este evident că întreaga creație este plină de forța și de gloria sa.
Laudele „Aleluia, aleluia, aleluia” sunt profund justificate, pentru că noi toți suntem rezultatul acțiunii sale divine.
LAVAMINI MUNDI ESTOTE ne subliniază necesitatea de a fi purificați din curăție, adică prin abandonarea oribilei FORNICAȚII.
VNVM OMNIUM EFFECTOREM; CETERAS POTESTATES, MINISTRAS HABETOTE: Cu siguranță avem nevoie să ne dedicăm doar căutării FIINȚEI, să ne dedicăm viața acestui unic serviciu. Trebuie să simțim că suntem instrumente divine, slujitori ai divinității. ACEST LUCRU ESTE URGENT.
AD PRIMUM VOTA PRAECESQ AD INFERIORES HYMNI SUNTO: Avem nevoie cu urgență de un predecesor, un Salvator intim, iar acelui predecesor trebuie să-i cântăm laude prin gânduri, cuvinte și fapte bune. Mai presus de toate, să îi ajutăm pe cei care au nevoie de sprijin în această vale a plângerii pe care în mod gnostic o numim SAMSARA.
QUOD, SI FORTE, PETITIO, AD INFERIORES, PROCESSERIT, NISI SUB MODO DELEGATAE, a PRIMO, ADMINISTRATIONIS INTENTIO NON ESTO: Pentru a ne apropia de FIINȚĂ avem nevoie să nu fim bogați în EGO, și să fim bogați în SUFLET, și numai cei care nu sunt orgolioși, pedanți și insolenți vor putea, cu adevărat, să aibă acces la împărăția cerurilor.
Cercul de foc ni-l arată pe CRISTOSUL INTIM ca răsplată la căutarea noastră.
Faptul că îl vedem pe Cristos așezat pe un FAZAN se datorează faptului că în Alchimie, în știința transmutațiilor, acest animal, cu coloritul său viu și cântul său, îl alegorizează direct pe Domnul Perfecțiunilor. De asemenea, Cristosul, aflat în centrul acelui cerc de foc, este pentru a ne indica faptul că El este susținătorul întregii creații prin intermediul INRI-ului său perpetuu: IGNIS NATURA RENOVATUR INTEGRA¬, ‘Focul reînnoiește neîncetat întreaga natură’.
Fără îndoială că, pentru a ne dedica acestor sarcini, TREBUIE SĂ DEMONSTRĂM CU FAPTE CLARE ȘI CONCISE CĂ IUBIM FIINȚA MAI PRESUS DE TOATE LUCRURILE ─însemnând aici familia, copiii, poziția socială, bogățiile, tradițiile etc., etc., etc.
Este interesant de știut că chiar Athanasius Kircher a fost un călugăr iezuit în vremea sa, iar acest lucru ne amintește de cuvintele Avatarului nostru al Vărsătorului, V.M. Samael Aun Weor, când a spus: „În timpul Evului Mediu, mulți călugări, pe ascuns, s-au dedicat studiului Kabalei și al Alchimiei, și în secret își realizau practicile alchimice sub protecția catolicismului însuși, care cataloga aceste lucruri drept demonice…”.
Vă ofer acum aceste fraze pentru reflecție:
„Iubirea se aseamănă unui copac: se înclină sub propria greutate, prinde rădăcini adânci în întreaga noastră Ființă și uneori continuă să înverzească printre ruinele unei inimi.”
Victor Hugo
„Iubirea este un poem cu totul personal.”
Balzac
„Iubirea este cel mai blând și cel mai bun dintre moraliști.”
Bacon
„Iubirea este marele refugiu al omului în fața singurătății, imensa singurătate care i-a fost impusă de natură, de specie, de legile eterne.”
Henri Bataille
„Iubirea trăiește mai mult din ceea ce oferă decât din ceea ce primește.”
Concepción Arenal
„Iubirea este compensația pentru moarte.”
Schopenhauer
OMNIUM CONSENSU.
─‘Cu consensul tuturor.’─
KWEN KHAN KHU