Muy amados lectores/as:
Vă trimit cu această ocazie două embleme din aceeași carte: Selectorum emblematum, cu textul în latină și franceză veche.
Prima dintre aceste gravuri se intitulează…
…NESCIT LABI VIRTUS
─‘Virtutea nu știe să cadă’─
Aceasta se poate traduce și ca ‘Virtutea nu poate să cadă’ sau, puțin mai liber, ‘Virtutea nu cunoaște căderi’.
Mai jos avem aceste alte fraze:
Ipsa suis opibus contra omnes fulta ruinas
Virtus non ullo labitur, alma loco.
Semnificație: ‘Susținută de ea însăși prin faptele sale împotriva tuturor eșecurilor, virtutea, blândă, nu cade nicăieri’.
În continuare avem acest text în franceză:
Ainsy que toufiours droit se tient la chausse trappe
Ores qu´on la renversse et donne mile tours
Tout ainsy la verttu droicte fe tient tousiours
Soit que l´advesite par tous endroictes la frappe.
TRADUCERE: ‘Astfel scaiul rămâne întotdeauna drept, chiar dacă este răsucit o mie de ori. Tot astfel și virtutea rămâne mereu dreaptă, chiar dacă adversitatea o lovește din toate părțile’.
Ce înseamnă toate acestea, răbdători cititori?
Este foarte curios să remarcăm că în această gravură virtutea este reprezentată printr-un triunghi gigant în mijlocul gravurii. Acest triunghi reprezintă din punct de vedere gnostic cele trei forțe primordiale ale creației: Sfânta Afirmație, Sfânta Negație și Sfânta Conciliere.
Autorealizarea noastră nu este altceva decât întruparea acestor trei forțe în natura noastră sufletească și fizică. Acesta este scopul nostru pentru care am fost aduși la existență. Este, așadar, vorba de a încarna forța Tatălui, forța Fiului și forța Spiritului Sfânt. Fără îndoială, acest lucru nu îl putem realiza de pe o zi pe alta; este o muncă ce trebuie să ne ocupe întreaga viață până la finalizare, culminând-o cu calificativul de MAREA OPERĂ INTERIOARĂ.
De aceea vedem triunghiul din gravura noastră suspendat în aer și înconjurat de un vânt furtunos care amenință să-l facă să cadă și să se autodistrugă. Totuși, așa cum bine spune gravura noastră, atunci când virtuțile noastre sunt bine consolidate, ele nu cedează în fața furtunilor Egoului și nici în fața adversităților destinului… Este evident că, pentru ca o virtute să se fi hrănit cu forța necesară, trebuie să o fi exersat în viața de zi cu zi prin cumpătare, cu alte cuvinte, suportând tot felul de gimnazii psihologice pe care labirintul existenței noastre ni le aduce în fiecare zi… Atunci când cineva își pierde virtuțile este pentru că lipsea, în realitate, o înțelegere profundă a acestora și, din acest motiv, rădăcinile acelor virtuți nu reușeau să suporte vicisitudinile cu care erau confruntate în valea existenței…..
QUOCUNQUE FERAR
─‘Oriunde aș fi dus’─
Cuvântul CUBUS pe care îl vedem în centrul imaginii înseamnă în mod clar ‘CUB’.
O frază latină ne spune:
Non refert, QUOCUNQUE ferar unus et idem
cum similis semper totus ubique mihi.
Traducere: ‘Nu contează, oriunde aș fi dus, voi merge înainte la fel, pentru că oriunde ar fi, totul îmi este mereu la fel’.
Altă posibilă traducere: ‘Nu contează, oriunde m-ar duce, voi rămâne același, pentru că sunt mereu același și întreg pretutindeni’.
Fraza în franceza veche ne spune:
L'homme droit, et constant, doue d´une ame pure
ne change point de coeur par les malheureux traits,
comme le det quarre -carré-qui ne tombe jamais
quoy qu´on le gette -jette- au tour, que droit en sa posture.
Traducere: ‘Omul drept și statornic, înzestrat cu un suflet curat, nu-și schimbă sentimentele profunde din cauza împrejurărilor nefavorabile. Asemenea unui edificiu trainic care nu cade niciodată, orice s-ar întâmpla, el rămâne drept în atitudinea sa’.
Ce mister ni se dezvăluie în această altă gravură, prieteni și prietene?
Pentru a începe studiul nostru, trebuie să observăm că figura centrală a gravurii noastre este constituită dintr-unCUB care vine din ceruri. În partea dreaptă vedem două personaje care, în genunchi, se roagă cu mare concentrare, în timp ce un al treilea personaj le ascultă așezat. În partea stângă vedem un păstor care aleargă și, în spatele lui, oile sale. Trioul de personaje care se roagă face aluzie la frații care se roagă la ceruri pentru a nu cădea în ispită. Aceasta este umanitatea noastră, care, cufundată în impresiile sale pământești, caută cu ardoare să fie ascultată de divinitate.
Pe de altă parte, păstorul cu oile sale fuge speriat, temându-se de acel cub enorm care se apropie de lume, adică de pământ. Mai în fundal observăm o casă care începe să ia foc. Ce înseamnă toate acestea?
Acest păstor simbolizează mulțimea imensă de personaje pseudo-spirituale care încearcă să ghideze societățile umane, dar care nu au argumente înțelepte și clare cu privire la problemele omului și dezvoltarea sa pe fața pământului. În concluzie, în fața situațiilor incerte, ei știu să facă doar un singur lucru: să fugă de evenimente și să caute adăposturi unde să se ascundă.
Casa care este cuprinsă de flăcări simbolizează însăși societatea noastră care, îndepărtată de virtuți, ajunge să fie victimă a propriilor sale nelegiuiri.
Acum, cubul reprezintă PIATRA FILOSOFALĂ, FIINȚA în sine însăși. El este El, divinitatea care sălășluiește în profunzimile noastre și care este imună la toate adversitățile pe care le prezintă creația în orice loc de pe globul nostru. De aceea, într-una dintre traducerile anterioare ni se spune: ‘Nu contează, oriunde unde m-ar duce, voi rămâne același, deoarece sunt mereu același și întreg pretutindeni’.
FIINȚA ESTE FIINȚA, dragi cititori; Ea este cea care a fost, cea care este și cea care va fi întotdeauna pentru toată eternitatea. FIINȚA ESTE IMUTABILĂ ȘI VA FI ÎNTOTDEAUNA DOTATĂ CU OMNISCIENȚA, OMNIPOTENȚA ȘI OMNIPREZENȚA SA, să nu uităm niciodată acest lucru.
FIINȚA este Tatăl tuturor Luminilor și cel care are întotdeauna cheile împărăției cerurilor. El este prezent în toate regnurile creației, deoarece este CONȘTIINȚA însăși a naturii, a universului și a cosmosului în general.
Dacă îl încarnăm pe El, vom deveni în cele din urmă parte din natura sa, iar El ne va face imuni la căderile specifice sufletelor slabe.
Vă adaug acum câteva fraze pentru reflecțiile voastre:
„Recunoștința este trăsătura principală a unui om de caracter.”
Quevedo
„Recunoștința este memoria inimii.”
Lao-Tse
„Este firesc ca cei care primesc un beneficiu, chiar și unul mărunt, să se arate recunoscători.”
Cervantes
„Niciun om demn nu va cere să i se mulțumească pentru ceva ce nu l-a costat nimic.”
Terentius
„A lăuda din inimă este o faptă bună; este, într-un fel, a participa la ea.”
La Rochefoucauld
AD INFINITUM.
─‘Până la infinit.’─
KWEN KHAN KHU
