Dragi cititori și cititoare,
Vă trimit gravura intitulată…
…TRISTITIA
─‘Tristețea’─
Face parte dintr-o serie de patru lucrări despre trăsăturile umane negative. Seria a fost gravată și editată în 1592 la Köln ─Germania─ de Raphael Sadeler ─1560-1628─, după desenul pictorului flamand Maarten de Vos ─1532-1603.
În această gravură putem observa în prim-plan o tânără femeie, pe jumătate dezbrăcată, cu mâinile ridicate ─Tristitia, ‘tristețea’. Ea este așezată în fața unei peșteri. În jurul ei se află patru animale: o bufniță, un șarpe, un șobolan și un câine care urlă. În stânga planului central, o femeie cu cap de șarpe ─o meduză─ devorând o inimă ─Invidia, ‘invidia’─, și un personaj cu o aripă de diavol și alta de înger ținând un șarpe cu ambele mâini ─Zelotypia, ‘gelozia’. În dreapta planului central, o femeie străpunsă de o suliță –personificarea disperării– și o femeie care se roagă: lamentarea.
În fundal, asediul unui oraș ─în stânga─ și un naufragiu ─în dreapta.
Dragi prieteni, ce înseamnă toate acestea?
Artistul a vrut să ne arate unde ne pot duce slăbiciunile noastre sufletești și psihologice atunci când intrăm în FASCINAȚIE SAU IDENTIFICARE cu impresiile pe care le primim de-a lungul vieții și pe parcursul zilelor noastre.
Când UITĂM DE NOI ÎNȘINE, cădem în nenorocirea interioară, iar agregatele noastre profită de HALUCINAȚIA noastră pentru a se manifesta în diverse moduri și a ne conduce astfel spre propria noastră confuzie și NEBUNIE.
Gravura ne indică în mod clar Esența noastră ─pe jumătate dezbrăcată din cauza lipsei de valori─ și înconjurată de câteva entități animalice, printre care un șobolan ─alegorie a stărilor desfrânate─, un șarpe ─simbol al pasiunilor ascunse în noi înșine─, un câine care urlă –care reprezintă, în acest caz, nu fidelitatea, ci urletele provocate de fricile și instinctele noastre–; în cele din urmă, în partea superioară centrală vedem o bufniță, o mică vietate care ne invită să fim mereu în stare de alertă pentru a nu fi victime ale impresiilor neplăcute care pot apărea în orice moment al existenței noastre.
În partea stângă a planului central, așa cum am menționat deja înainte, putem observa o meduză – o formă a Egoului nostru animalic– care merge devorând o inimă. Cu siguranță, atunci când ne IDENTIFICĂM cu evenimentele vieții cotidiene, multe dintre agregatele noastre încearcă rapid să ne demoralizeze, așa cum face acea meduză. Eul ne distruge sentimentele și ne cufundă în depresie.
De asemenea, viața noastră sufletească devine o dualitate destul de ciudată. Pe de o parte, pare că avem o parte esențială sau divină –omul cu aripa angelică– iar pe de altă parte, același om reprezintă o stare tenebroasă –același om cu o aripă tenebroasă sau aripă de liliac–; iată EGOUL în pluralitatea sa.
În partea dreaptă a planului central vedem clar propria noastră Esență străpunsă de o suliță. Acest lucru ne amintește de acele momente în care suntem cuprinși de o profundă durere morală și căutăm într-un fel sau altul alinare…
Femeia pe care o vedem rugându-se simbolizează lamentarea psihologică în care intrăm tocmai atunci când căutăm o stare de calm interior prin rugăciune sau meditație. Nu trebuie să uităm niciodată că, în fața oricărei crize care ne lovește, trebuie să ne refugiem rapid în MEDITAȚIE. INTERIORIZAREA este o poartă care se deschide pentru a ne oferi odihnă intimă și autocontrol.
În fundal, orașul pe care îl vedem asediat este ORAȘUL NOSTRU PSIHOLOGIC, care sfârșește cuprins de flăcările egoului, cu consecința autodistrugerii aparatului nostru psihic. De asemenea, barca sau nava pe care o vedem naufragiind în partea dreaptă sus a gravurii face aluzie la naufragiul muncii noastre interioare atunci când AM UITAT DE NOI ÎNȘINE.
Un lucru interesant de remarcat este faptul că această gravură se adresează unei femei ─este feminină─, motiv pentru care traducerea noastră este prezentată ca și cum ar fi o femeie cea care vorbește ─tristețea.
Mama preocupărilor, după cum este structurată fraza, este anxietatea mai mult decât gelozia, iar ceea ce spune fraza este că anxietatea nu vrea ca lucrurile care se apropie să ajungă.
Să vedem acum traducerea frazei latine:
«Non annis sed victa situ, sed et obsita pannis
In gemitu insomnem duco moestisima vitam
Afflictam obtundi me desperatio, fusam
Invidia absumit, tum me sine fine procellis
Zelotypa inuoluit, curarum prodiga Mater,
Anxia vestigans, quae non velit obuia ferri:
Ac nisi Diua suam mihi Commiseratio dextram
Porrigat, hac equidem non unquam fasce leuabor».
Traducere: ‘Învinsă, nu de ani, ci de situație, și acoperită, pe deasupra, cu zdrențe, foarte tristă, printre tânguieli, îmi duc viața fără să dorm; când sunt deja copleșită, disperarea mă slăbește; când sunt doborâtă, invidia mă mistuie; apoi gelozia mă învăluie cu furtuni nesfârșite și anxietatea, Mamă prodigioasă a preocupărilor, în căutarea lucrurilor care se apropie, nu vrea ca ele să ajungă: și dacă divina compasiune nu-mi întinde mâna ei dreaptă, continuând astfel, cu siguranță, nu mă voi ușura nicicând de povară’.
Vă adaug câteva fraze pentru reflecție:
„Cea mai înaltă filosofie umană este să fii pregătit pentru orice ar veni.”
Quevedo
„Ce este un filosof? Un om care, dacă îl asculți, te va face, cu siguranță, mai liber decât toți pretorii.”
Epictet
„Obiceiurile filosofilor nu corespund cu preceptele lor, dar dacă ar trăi așa cum predică, ar arăta cum trebuie să se trăiască.”
Seneca
„Filosofia este o patologie superioară.”
Hebbel
„Filosofia este istoria erorii umane cu câteva sclipiri de lumină.”
Othon Gruppe
EX AEQUO ET BONO.
─‘În mod just și bun.’─
Kwen Khan Khu
