Am putea ajunge la următoarea concluzie cu privire la cele două cupluri menționate anterior: teroarea ne face să fugim, dar pudoarea ne stăpânește acest impuls de frică, indolența ne limitează acțiunile, dar trebuie să înceteze atunci când sărăcia, care este o consecință a indolenței, ne obligă să acționăm.
Această gravură face parte dintr-o serie de patru lucrări despre trăsăturile umane negative. Seria a fost gravată și editată în 1592 la Köln, Germania.
Personajul care își dă inima este așa-numita lume nechibzuită ─umanitatea în general─, care, pe lângă faptul că are psihicul mereu îmbuteliat în diverse stupidități oferite de iluzia mayavică, poartă niște ochelari încercând să-și corecteze miopia, dar nu-i servesc la nimic.
Ca parte a machiavelismului său, umanoidul din vremurile noastre a ales adesea să dorească să-și îmbogățească mintea sărăcită cu un obicei dezagreabil, iar acel obicei nu este altul decât oribilul obicei de a răspunde cu cinism.
