Mult iubiți cititori și cititoare,
Îmi face plăcere să vă trimit această nouă gravură intitulată…
…VIRTUTE DUCE COMITE FORTUNA
─‘Cu virtutea drept călăuză, cu norocul ca însoțitor’─
În 1635, Henry Taunton, un editor londonez, l-a angajat pe George Wither (1588–1667), poet englez, pentru a scrie versuri în limba engleză care să ilustreze planșele alegorice realizate de Crispijn van de Passe (1564–1637), renumit gravor olandez. Aceste planșe alegorice au fost inițial concepute pentru o carte de embleme a lui Gabriel Rollenhagen (1583–1619), poet german.
Henry Taunton a publicat cartea lui George Wither sub titlul Colecție de embleme antice și moderne, al cărei singur exemplar perfect cunoscut se păstrează la British Museum.
Gravura pe care v-o trimit este numărul 139 și poartă o deviză în latină și engleză.
VIRTUTE DUCE COMITE FORTUNA, ‘Cu virtutea drept călăuză, cu norocul ca însoțitor’.
Good Fortune will with him abide, That hath true Vertue, for his guide, ‘Norocul va rămâne cu el, dacă are adevărata virtute drept călăuză’.
Și vă transcriu traducerea textului în engleză pe care l-a scris George Wither încercând să explice planșa:
„Grifonul este expresia unei creaturi care nu se regăsește în cataloagele naturii, ci a fost creată de acele minți ingenioase care, pentru a arăta lucrurile lăuntrice, au desenat figuri exterioare. Forma pe care o exprimă această ficțiune a fost preluată de la o pasăre și de la o fiară, încorporând ─prin îmbinarea părților lor─ virtuțile, atât ale trupului, cât și ale minții. Și se spune că oamenii călăresc pe spinările Grifonilor atunci când aceste virtuți unite i-au înnobilat.
Piatra care susține această fiară poate exprima fermitatea și soliditatea tuturor virtuților adevărate. Acea sferă cu aripi lungi, care pare să fie strâns legată de toate, implică darurile norocului schimbător; și toate aceste lucruri împreună înseamnă că, atunci când oamenii sunt ghidați de o astfel de virtute, norocul nu se poate despărți de ei. Dacă acest lucru este adevărat ─și cred că este adevărat─, de ce ar trebui să murmurăm, să ne lamentăm sau să ne întristăm, ca și cum studiile noastre sau eforturile noastre oneste ar fi private de vreun câștig meritat? De ce ar trebui să credem că lumea ne-a nedreptățit pentru că nu suntem înregistrați printre acei oameni prosperi care câștigă în fiecare zi, pentru douăsprezece ore de muncă, mai mult decât salariul pe douăsprezece luni? Dacă nu putem vedea răsplata eforturilor noastre, considerăm că meritele noastre sunt mai mari decât sunt în realitate. Dar dacă ne mulțumim cu ce avem, valoarea noastră este mai mare. Și suntem bogați, chiar dacă alții ne consideră săraci.”
Ce semnifică toate acestea, prieteni și prietene?
Pentru a aprofunda și mai mult în aceste mistere, să mergem de mână cu marele Adept Fulcanelli, care în Lăcașurile filosofale, dorind să ne explice un ansamblu sculptural, ne spune următoarele:
„Pe pilastrul central al primului nivel se observă un grup destul de interesant pentru iubitorii și curioșii simbolismului. Deși a suferit o deteriorare considerabilă și astăzi se prezintă mutilat, crăpat și corodat de intemperii, este totuși posibil să se distingă tema. Este vorba despre un personaj care strânge între picioare un grifon ale cărui labe, prevăzute cu gheare, sunt foarte remarcabile, la fel ca și coada de leu care se prelungește din crupă, toate aceste detalii permițând, prin ele însele, o identificare exactă. […]
Recunoaștem în acest motiv una dintre emblemele cele mai importante ale științei, cea care acoperă pregătirea materiilor prime ale Operei. Dar, în timp ce lupta dintre dragon și cavaler indică întâlnirea inițială, duelul dintre produsele minerale care se străduiesc să-și apere integritatea amenințată, grifonul marchează rezultatul operațiunii, voalată, desigur, sub mituri cu expresii variate, dar care prezintă toate caracteristicile incompatibilității, aversiunii naturale și profunde pe care le au, una față de cealaltă, substanțele aflate în contact.
Din lupta pe care cavalerul sau sulful secret o poartă cu sulful arsenical al bătrânului dragon, se naște piatra astrală albă, grea, strălucitoare ca argintul și pură, care apare pecetluită și purtând semnul nobleței sale, gheara, tradusă ezoteric prin grifon, indiciu cert al uniunii și păcii dintre foc și apă, dintre aer și pământ. […]
Am văzut cum și în urma cărei reacții se naște grifonul, care provine din Hermogenes sau din prima substanță mercurială. Hiperion, în greacă Υπεριον, este tatăl Soarelui și el este cel care eliberează, din al doilea haos alb, format prin artă și figurat de grifon, sufletul pe care îl ține închis, spiritul, focul sau lumina ascunsă și îl ridică deasupra masei, sub chipul unei ape clare și limpezi: Spiritus Domini ferebatur super aquas. Căci materia pregătită, care conține toate elementele necesare pentru marea noastră operă, nu este decât un pământ fecundat în care mai domnește încă o anumită confuzie, o substanță ce poartă în sine lumina risipită, pe care arta trebuie să o adune și să o izoleze, imitându-l pe Creator. Este necesar să mortificăm și să descompunem acest pământ, ceea ce echivalează cu a ucide grifonul și a pescui peștele, a separa focul de pământ, subtilul de grosier, «cu blândețe, cu mare iscusință și prudență», după cum ne învață Hermes în Tabla de Smarald. […]
Este util de știut că lupta, scurtă dar violentă, purtată de cavaler –fie că este numit Sfântul Gheorghe, Sfântul Mihail sau Sfântul Marcel în tradiția creștină; Marte, Tezeu, Iason, Hercule în fabulă– nu încetează decât odată cu moartea ambilor campioni (în hermetică, acvila și leul) și unirea lor într-un trup nou, a cărui semnătură alchimică este grifonul…”.
Acestea fiind spuse, dragi cititori, emblema noastră conține conjuncția dintre Sulful sacru ─Focul Mamei Divine─ și Mercurul purificat sau albit, toate acestea vor genera splendoarea pe care o va avea la momentul oportun Piatra noastră Filosofală, care ne va face invincibili în fața mediocrității care învăluie specia umană din cauza multiplicității egoice pe care o purtăm în interiorul nostru. Totul a fost întotdeauna rezumat în uniunea care trebuie să se producă între fix și volatil ─leul este principiul fix și acvila cel volatil.
De aici rezultă că sfera care este legată de grifonul emblemei noastre nu este altceva decât haosul hermetic care alimentează puterile acesteia, motiv pentru care acest haos poartă aripi, întrucât este vorba despre Mercurul nostru, care poate fi sublimat prin transmutarea alchimică, pentru a ajunge, în cele din urmă, să ne dăruiască diferitele facultăți pe care hermetismul le atribuie seminței noastre.
Adevărate sunt cuvintele gravurii atunci când ne invită să prețuim facultățile seminței noastre sacre, odată ce o vom fi lucrat prin misterele Arcanului A.Z.F., căci, deși lumea iubește cu ardoare lucrurile pământești, noi prețuim lucrurile Spiritului, chiar și atunci când mulți ne vor considera săraci pentru că nu cunoaștem harul divin la care vom ajunge să fim părtași. Iată de ce ni se spune că, dacă vom ajunge să stăpânim acea piatră pe care se sprijină grifonul, vom fi înfăptuit atunci o mare cucerire.
Aceasta este rațiunea luptelor pe care le vedem în partea inferioară dreaptă a gravurii, unde se remarcă o figură înarmată cu o lance –simbolică– ucigând multe persoane –sau agregate psihologice indezirabile– care merită să fie reduse la nimic.
Din cer vedem, în gravura noastră, niște raze de lumină care se revarsă, ca și cum l-ar sprijini pe căutătorul Adevărului în lupta sa împotriva întunericului.
În final, vă ofer câteva fraze pentru reflecție:
„Mai potrivnică îi este soarta omului căruia nu-i îngăduie să se bucure de ceea ce are, decât celui căruia îi refuză ceea ce cere.”
Platon
„Dă Dumnezeu boabe celui ce n-are dinți.”
Fernando de Rojas
„Câștigul unora este paguba altora.”
Montaigne
„Adevărata tărie este aceea care ne face neclintiți ori de câte ori este vorba de virtute.”
Plutarh
„Nu pot fi numite înșelăciuni acele lucruri care urmăresc scopuri virtuoase.”
Cervantes
FAC QUOD FACIENDUM EST.
─‘Fă ceea ce trebuie făcut.’─
KWEN KHAN KHU
