Grădina zeiței Pomona

Dragi cititori și cititoare,

Vă trimit cu mare plăcere descrierea acestei gravuri intitulate…

…GRĂDINA ZEIȚEI POMONA

În primul rând trebuie să spunem că gravura de față intitulată Grădina Pomonei a fost realizată de Léon Davent, un gravor francez de la mijlocul secolului al XVI-lea. Desenul original al gravurii a fost realizat de Francesco Primaticcio ─1504-1570─, un pictor, arhitect și sculptor italian care și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în Franța. Cei doi, Léon Davent și Francesco Primaticcio, au fost unii dintre principalii artiști care au lucrat în palatul regal din Fontainebleau ─Franța─ între anii 1531 și 1547.

Această gravură este dedicată Pomonei și grădinii ei, zeița romană a fructelor. În majoritatea tablourilor, Pomona apare în mijlocul unei grădini pline de fructe însoțită de zeul Vertumnus.

În partea dreaptă a desenului se pot vedea trei personaje care lucrează pământul, trei bărbați goi sau semidezbrăcați îndrumați de o femeie. Această femeie este reprezentarea Mamei Divine ─Stella Maris. Ea observă întotdeauna cu atenție muncile noastre alchimice. Cei trei bărbați sunt reprezentarea CELOR TREI FORȚE PRIMARE ALE CREAȚIEI.

Pe piedestalul dreptunghiular, ca un altar pentru că are ofrande de fructe în coșuri, pare să fie scris în franceză Fontaine d’eau ─‘fântâna cu apă’.

În ea putem vedea o sculptură care îl reprezintă pe Priap, un zeu al fertilităţii în mitologia greacă. Era reprezentat ca un zeu itifalic a cărui misiune era să păzească viile și grădinile, în special livezile. Cel mai interesant comentariu găsit despre acest zeu este că, potrivit lui Diodor ─istoric și mitograf grec, 90 î.Cr. – 30 d.Cr.─, Priap era legat de mitul lui Osiris. Ar fi divinizarea de către Isis a virilității lui Osiris.

În partea dreaptă a acestui altar sau sculpturi, în spatele său, apare un bărbat. Acest bărbat simbolizează supravegherea dinastiilor solare asupra dezvoltării Marii Opere interioare. Apoi, în prim plan, se pot vedea două femei însoțite de un copil, îngenuncheate în fața altor două femei sprijinite de un copac. Aceste două femei îngenuncheate sunt părți ale propriei noastre FIINȚE REALE, iar una dintre ele reprezintă virtutea UMILINȚEI, motiv pentru care poartă o coroană de lauri și în una dintre mâini poartă un buchet imens de ierburi sacre. Copilul care le însoțește îl simbolizează pe Cristosul care se naște. Ne atrage atenția poziția în formă de X a brațelor uneia dintre ele. Această poziție dezvăluie încrucișările neîncetate ale Sulfului nostru cu Mercurul nostru. Celelalte două femei sprijinite de un copac reprezintă, de asemenea, părți ale propriei noastre FIINȚE. FIINȚA este însuși Arborele Sephirotic care susține diferitele sale părți sacre.

În continuare putem vedea alte două figuri masculine însoțite de o figură feminină ieșind dintr-o construcție asemănătoare unui tunel și purtând două coloane pe umerii lor. Aceste figuri sunt lucrătorii interni ai operei noastre alchimice, iar cele două coloane pe care le poartă pe umeri sunt canalele metafizice care se găsesc de ambele părți ale coloanei noastre vertebrale ─a se citi: IDA și PINGALA. Femeia care îi însoțește pe acești doi bărbați este, din nou, binecuvântata noastră Zeiță Mamă Kundalini, care face să avanseze munca de transmutare.

Enciclopediile ne spun că Pomona era, în mitologia romană, zeița fructelor și, prin extensie, a pomilor fructiferi, a grădinilor și a livezilor; era de asemenea zeița măslinilor și a viței de vie. Atributele sale erau cuțitul de tăiat sau secera.

Numele zeiței derivă în mod clar de la pomum, ‘poamă’, și de aceea este numită Patrona pomorum, ‘Doamna poamelor’. Avea o pădure sacră, Pomonal, pe drumul de la Roma la Ostia. Un flamen se îngrijea de cultul său. Flamenul era un sacerdot roman considerat ca statuia vie a Zeului căruia îi oferea serviciile sale. Persoana flamenului era sacră și inviolabilă. Erau moștenirea unei antichități pline de umbre ale misterelor. Numele său, din aceeași rădăcină indo-europeană ca și termenul indian brahman, făcea referire la suflul ─flatus─ cu care aprindeau Focul Sacru al altarului. Erau sacerdoții cei mai prestigioși din Roma antică, egalându-i chiar și pe pontifi.

Soția unui flamen era considerată de asemenea sacră, fiind simbolul evlaviei conjugale și al castității. Ea trebuia să țeasă veșmintele de ceremonie ale soțului ei, o mantie purpurie de lână.

În timpul ceremoniilor purtau o mitră încoronată cu o ramură de măslin pentru el și o ramură de rodie pe o coafură ascuțită ─tutulus─ pentru soția sa. Dacă în timpul unei jertfe sacerdotului îi cădea mitra, acesta era expulzat imediat din funcția pe care o ocupa.

Partenerul Pomonei era zeul Vertumnus, care, din punct de vedere gnostic, nu este altul decât LUCIFER și care personifica noțiunea de schimbare, de mutație a vegetației în cursul anotimpurilor. Lui Vertumnus i s-a atribuit darul de a se transforma în toate formele sau lucrurile pe care le dorea, care este unul dintre atributele binecuvântatului Lucifer.

Cea mai cunoscută relatare despre mitul lui Vertumnus și Pomona este cea a lui Ovidiu ─poet roman, 43 î.Cr. – 17 d.Cr.─, comentată în opera sa Metamorfozele. În acea operă a lui Ovidiu se spune că Vertumnus ia forma unei bătrâne care o îndeamnă pe zeița reticentă să se căsătorească arătându-i un ulm cuprins de o viță de vie. Fără îndoială, pentru ca grădina noastră alchimică să înflorească, sunt necesare forțele masculine și feminine și, de aici acea propunere. Din acest motiv, în pictură și literatură ulmul cuprins de vița de vie a fost folosit ca simbol al căsătoriei, al unei uniuni pentru eternitate. Bătrânul ulm nu va muri niciodată, fiind mereu hrănit de vița de vie.

Vă adaug acum o frumoasă pictură care ilustrează acest mit, atribuită pictorului italian Giovanni Francesco Melzi ─1493-1572─, elev al lui Leonardo da Vinci. Observați că în această pictură se poate vedea în depărtare un pod stâncos pe care, gnostic vorbind, trebuie să-l spânzurăm pe Iuda al nostru interior. De asemenea, lângă acel pod, în dreapta zeiței Pomona, ni se arată un pârâu care curge și care alegorizează Calea Nirvanică, în timp ce în partea dreaptă a bătrânei ─Lucifer─ putem vedea o zonă muntoasă, stâncoasă, aridă, care semnalează Calea Seacă alchimic vorbind. Ambele figuri, zeița Pomona și bătrâna ─Lucifer─, sunt așezate la picioarele ulmului, care este îmbrățișat de vița de vie, iar câteva stânci le servesc drept scaune.

Permitidme ahora regalaros unas frases para vuestra reflexión:

«El genio triunfa siempre, genio que se deja vencer no es nunca genio».
Benavente

«El talento es una magistratura, el genio es un sacerdocio».
Victor Hugo

«El genio es una revelación de Dios».
Calderón

«El genio se compone del dos por ciento de talento y del noventa y ocho por ciento de perseverante aplicación».
Beethoven

«Los genios son una dinastía. No hay otra. Ellos llevan todas las coronas, incluso la de espinas».
Victor Hugo

DE PROFUNDIS.
─‘Din adâncuri.’─

KWEN KHAN KHU