Psihologie revoluționară

Psihologie revoluționară 1577 887 V.M. Samael Aun Weor
Psihologie revoluționară

Prezentăm această carte care face parte din ceea ce autorul său, Avatarul Erei Vărsătorului, V.M. Samael Aun Weor, denumește kinder-ul învățăturii sale, și, totuși, în aceasta este sintetizată și clar expusă toată munca psihologică ce ne va permite să ne trezim Conștiința. PSIHOLOGIE REVOLUȚIONARĂ este o carte care îl încurajează pe cititor să o recitească periodic, și de fiecare dată ne va da senzația că o citim pentru prima oară, deoarece vom capta din ce în ce mai multe detalii cu privire la munca interioară la care suntem invitați în cadrul rândurilor sale. Este excelentă ca și manual de consultanță, ca și carte de căpătâi, și ca și referință pentru mulțimea de nedumeriri care ar putea să ne apară zi de zi; este o operă absolut indispensabilă pentru cel care se apleacă asupra misterelor existenței și asupra a ceea ce se ascunde dincolo de aceasta.